Între legendă şi document istoric
Cei care îşi propun să scrie o lucrare cu tematică istorică (despre o epocă, un eveniment, o personalitate ş. a.), fie că sunt profesionişti sau nu, trebuie să aibă în vedere regula ce se referă la respectarea adevărului, iar pentru aceasta se impun folosirea mărturiilor din perioada respectivă sau de la martori oculari, dacă e vorba de istoria contemporană. Chiar şi aşa însă, de cele mai multe ori, relatările despre acelaşi fapt istoric sunt contradictorii. Cea mai bună dovadă în susţinerea acestei afirmaţii o constituie diferitele modalităţi în care s-au alcătuit cărţile de istorie a României în secolul încheiat recent.
Toate aceste idei au fost provocate de primirea şi lectura a două cărţi publicate sub emblema Editurii „Cetatea Doamnei” din Piatra-Neamţ (manager ing. Viorel Nicolau), în Colecţia „Historia”, 2019, ambele purtând semnătura lui Cornel Bârsan: Vlad Draculea/Viaţa şi faptele lui Vlad Draculea şi Petru Rareş, Domnul Primei Uniri.
Alegerea lui Vlad Ţepeş ca personaj al unei cărţi este tentantă, având în vedere personalitatea sa puternică, relaţiile de rudenie (fiu al lui Vlad Dracul, nepot al lui Mircea Cel Bătrân, frate cu Radu cel Frumos, văr cu Ştefan cel Mare, precum şi prin căsătorie ş. a.) şi nu în ultimul rând cele politice, fiind un personaj cunoscut în toate cancelariile europene. Altminteri, supranumele care l-a făcut remarcat provine din modul sângeros în care îşi pedepsea adversarii din ţară, sau prizonierii de pe câmpul de luptă – tragerea în ţeapă ori decapitarea. Aşa se face că deşi a stat în scaunul Ţării Româneşti în trei rânduri (doar ceva mai mult de şase ani), conform mărturiilor şi documentelor alcătuite în timpul vieţii sale, faima lui era cunoscută de la Constantinopol, la Scaunul Papal şi de la curtea ţarului Ivan al III-lea al Rusiei, până în toată peninsula balcanică sau regatele din vestul Europei.
Prin pedepsele pe care le aplica invadatorilor, boierilor care unelteau împotriva sa precum şi tuturor răufăcătorilor, în ţară, imaginea de justiţiar a domnitorului Vlad Draculea a dat naştere de-a lungul secolelor până în prezent unor elogioase creaţii populare sau culte. În acest sens stau mărturie „Ţiganiada” lui Ioan Budai-Deleanu (1875), „Legendele sau basmele românilor” de Petru Ispirescu (1882), invocarea prezenţei lui Ţepeş pentru a face dreptate socială de către Mihai Eminescu, şi mai nou piesa de teatru „A treia ţeapă” de Marin Sorescu. Nu la fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte imaginea domnitorului în multitudinea de creaţii din Vestul Europei. Astfel, după câteva secole, datorită creaţiei literare a irlandezului Bram Stoker (romanul Graf Dracula, 1897) aproape în totalitate cele peste opt sute de creaţii literare, cinematografice şi benzi desenate înfăţişează un personaj malefic care nu mai are aproape nimic omenesc, o imagine folosită şi astăzi în promovarea turismului care oferă beneficiarilor senzaţii tari.
Cât priveşte cartea lui Cornel Bârsan la care ne referim, e de subliniat faptul că autorul nu recurge în nici un fel la această imagine falsă a viteazului domnitor muntean.
Scrierea acestuia, deşi nu aparţine unui istoric conform mărturiei din textul introductiv, este alcătuită pe baza unei documentări ce dovedeşte că istoria este una din pasiunile autorului, care îşi alcătuieşte lucrarea într-un mod original structurând-o în câteva părţi distincte: o succintă cronologie a vieţii şi a domniilor lui Vlad Ţepeş, urmată de o prezentare a originilor precum şi a relaţiilor domnitorului cu vecinii şi nu în ultimul rând atitudinea sa faţă de Imperiul Otoman.
Originalitatea cărţii lui Cornel Bârsan stă şi în modul în care prezintă faptele istorice, cu ajutorul unor fragmente decupate din documentele vremii (povestirile germane ale saşilor transilvăneni, ruseşti, cronicile turceşti, şi nu în ultimul rând din letopiseţele cronicarilor noştri), intervenţiile sale propriu zise fiind scurte şi numai atât cât sunt necesare, pentru a da cursivitate întregului. Valoarea întregului volum este completată şi prin grupajul iconografic (picturi, desene în peniţă, gravuri) aflat în diverse muzee din ţară sau străinătate.
Că la baza întregului demers al autorului a stat o muncă deosebită de documentare o dovedeşte şi bibliografia ataşată la sfârşitul cărţii (65 de repere în care sunt incluse lucrări deosebit de importante aparţinând istoriografiei din ultimele patru secole).
De altfel, valoarea lucrării pe care o recomandăm cititorilor revistei noastre este atestată şi prin două texte care însoţesc textul lui Cornel Bârsan – un cuvânt înainte semnat de prof. dr. Romeo A. Popa din Drobeta Turnu-Severin şi un cuvânt al editorului ing. Viorel Nicolau.
Constantin TOMŞA