Oricum am analiza evenimentele premergătoare anului 1918, nu putem nega rolul major pe care l-au avut clericii în făurirea unităţii poporului nostru. Prin activităţile pastoral-misionare, clerul a cultivat sentimentul naţional al unităţii şi a pregătit unirea, independenţa şi neatârnarea Bisericii străbune.
Mesajul transmis poporului de rând trebuia să fie unul inteligibil pentru întreaga masă, fapt ce se putea realiza doar printr-un limbaj liturgic, care asigura, la începutul secolului al XX-lea, mijlocul de comunicare între reprezentanţii emancipaţi ai naţiunii şi baza societăţii formată în mare parte din ţăranii mai puţin ştiutori de carte.
Prin discursurile lor, rostite înainte şi în preajma anului 1918, episcopii ortodocşi Ioan I. Papp al Aradului, dr. Miron Cristea al Caransebeşului, Vladimir Sinchevici din Basarabia şi cei greco-catolici Demetriu Radu al Oradiei, Valeriu Traian Frenţiu al Lugojului şi Iuliu Hossu al Gherlei etc. au ţinut permanent trează conştiinţa unităţii de neam şi ţară în rândul poporului. Acestor episcopi li s-au adăugat sutele de preoţi care, în fiecare duminică şi sărbătoare, la sfârşitul Sfintei Liturghii, prin cuvântările ţinute au conştientizat populaţia despre ceea ce reprezintă unirea tuturor românilor într-un singur stat.
Liturghia săvârşită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit factorul de unificare spirituală şi naţională, de dezvoltare a identităţii, conştiinţei şi culturii naţionale. Preoţii din fiecare parohie transmiteau preoţilor din comunităţile învecinate mesaje unioniste, astfel încât credincioşii au fost pregătiţi sufleteşte pentru marele act de la Alba-Iulia. A existat o strânsă colaborare între parohii pe tema unirii, demonstrându-se şi de această dată că limba română şi credinţa creştină sunt componente fundamentale ale fiinţei şi identităţii poporului nostru.
Un rol major în ceea ce priveşte trezirea conştiinţei naţionale a românilor din Ardeal l-a avut protopopul dr. Gheorghe Ciuhandu (1875-1947), care prin numeroasele studii şi articole publicate a ridicat stindardul ortodoxiei şi a dezvoltat sentimentul de conştiinţă naţională în rândul credincioşilor.
Este cunoscut faptul că episcopul Miron Cristea al Caransebeşului a manifestat o conştiinţă naţională promptă şi fără limite. Le-a ordonat preoţilor din eparhia sa ca împăratul Austriei să nu mai fie pomenit la slujbele religioase, iar la ecteniile din cadrul Sfintei Liturghii să fie pomenit „Marele Sfat al naţiunii române”, acesta fiind recunoscut drept forul suprem de conducere a ţării. Pentru a demonstra ideile de unitate, identitate naţională şi de apartenenţă religioasă, am selectat un fragment din discursul ţinut de Miron Cristea în faţa poporului adunat la Alba-Iulia pe 1 Decembrie 1918: „Mărită naţie română! Sunt aproape două mii de ani, de când împăratul Traian a sădit, a altoit nobila viţă română în tulpina vânjoasă a rezistentului neam dacic, dând astfel naştere poporului nostru român. […] După 52 luni de uriaşe jertfe şi de mult sânge românesc vărsat în lupte crunte, a biruit sfânta şi mântuitoare poruncă din solia puternicului Mesia – Wilson: „Tot poporul trebuie să aibă libertatea de a fi stăpân pe sine şi a-şi croi însuşi viitorul şi soarta”. Ca să ne folosim şi noi Românii din Ungaria şi Transilvania de dreptul cuprins în acest evanghelic principiu, am venit la această istorică şi măreaţă adunare naţională în străvechea Alba-Iulia, de care ne leagă amintirea celor mai crude chinuri şi suferinţe, dară şi cea mai sfântă nădejde. […] Dar chiar de s-ar fi şters din sufletul nostru orice amintire a muceniciei noastre de veacuri încă nu ne putem gândi la altceva decât la aceea, ce au hotărât şi făcut fraţii din Basarabia şi Bucovina, adică la Unirea cu scumpa noastră Românie, alipindu-i întreg pământul strămoşesc. Aceasta trebuie să fie singura noastră tendinţă firească; doară idealul suprem al fiecărui popor, ce locuieşte pe un teritoriu compact, trebuie să fie unitatea sa naţională şi politică. Am fi nişte ignoranţi, vrednici de dispreţul şi râsul lumii, dacă în situaţia de azi am avea altă dorinţă. Numai din unirea tuturor Românilor de pretutindeni vor putea răsări astfel de producte şi manifestaţiuni ale geniului nostru naţional, cari prin însuşirile lor specific româneşti să contribuie la progresul omenirii. […] (http://centenarulromaniei.ro/discursul-miron-cristea-campul-lui-horea-1-decembrie-1918/.)
Mitropolitul Visarion Puiu (1870-1964), în perioada cât era vicar al Eparhiei Dunării de Jos şi director al Seminarului „Sfântul Andrei” din Galaţi (începând cu data de 20 mai 1909) a gestionat, pe lângă problemele de management ale şcolii şi vicisitudinile primului război mondial.
Analizând în detaliu discursurile reprezentanţilor Bisericii în preajma evenimentelor de la 1918, putem concluziona faptul că elemente precum unitate, limbă, popor, naţiune, credinţă, înviere, reconciliere constituie un adevărat „fir roşu” al mesajului transmis populaţiei române, oriunde s-ar afla aceasta. Preoţi şi episcopi aparţinând diverselor culte religioase au militat în permanenţă pentru realizarea unităţii de neam şi de credinţă a românilor. Putem considera Unirea de la 1918 drept un act identitar al identităţii de neam şi iubire creştină. La o analiză amănunţită a discursurilor putem constata faptul că termenii religioşi ocupă locul al doilea după limbajul politic de specialitate al vremii.
Cele două Biserici româneşti din Transilvania (Ortodoxă şi Greco-catolică) au sprijinit efortul de emancipare naţională prin diverse mijloace specifice. Revistele bisericeşti ortodoxe: Biserica şi şcoala (Arad), Telegraful Român (Sibiu), Foia diecezană şi Lumina (Caransebeş) şi cele ale Bisericii unite precum: Unirea şi Cultura creştină (Blaj), Sionul românesc şi Foaia oficioasă (Lugoj), Vestitorul (Oradea) au reprezentat adevărate tribune de popularizare a informaţiilor, apelurilor şi circularelor venite din partea forurilor naţionale şi bisericeşti pentru realizarea unirii tuturor românilor. Nu trebuie neglijat faptul că, prin funcţiile pe care le-au deţinut unii preoţi precum Ioan Moţa, director al ziarului Libertatea (Orăştie) sau preotul doctor Avram Imbroane, redactor la ziarul Drapelul (Lugoj), ale căror voci erau ascultate, au contribuit la trezirea şi menţinerea sentimentului de unitate şi al dorinţei de unire a românilor.
Episcopia Caransebeşului, prin intermediul ziarului Foaia Diecezană, a anunţat clerul şi populaţia despre adunarea programată la Alba-Iulia în data de 1 Decembrie 1918 îndemnându-i pe credincioşii eparhiei să participe la acest „praznic românesc”. Cu alte cuvinte, discursul clerului a avut aceeaşi linie unitară privind identitatea naţională şi religioasă, indiferent dacă a fost rostit sau sub formă scrisă.
Misiunea Bisericii nu a constat numai în propovăduirea unei identităţi creştine moştenite ci motivaţia de a trăi ca neam un mod de viaţă hristic, manifestat în toate domeniile: cultural, social, politic etc. Pregătirea spirituală în vederea înţelegerii că unitatea de neam este necesară şi că dobândirea acesteia reprezintă voinţa divină, implică o detaşare de ceea ce este rău şi promovarea unui dinamism spiritual. Unitatea de neam crează noi raporturi interumane.
Dr. Mihai FLOROAIA
Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra-Neamţ