Auzise el ceva – pe la televizor – despre pandemie, dar nu ştia prea bine ce e şi nici nu-l interesa. Tot ce voia era să termine cu bine clasa a VI-a şi să intre în următoarea aşaaa … printre premianţi, ca să se poată lăuda verişorilor de dincolo, din Ucraina, că: iaca, e foaaaarte bun elev în România.
Numai că, în ultima vreme, mamei îi era din ce în ce mai rău. Trebăluia prin bucătărie şi dădea fuga în balcon sau în baie când tuşea mai mult. A întrebat-o dacă e bolnavă, dar mama i-a zis că n-are nimica, să nu fie îngrijorat. El îşi scria temele, se uita la filme, se juca cu surioara mai mică: o trăgea pe parchet cu o cădiţă roşie, sărea ca o broscuţă prin casă şi îi alegea Mariei, cântece şi desene animate potrivite anişorilor ei.
Doar că … îi era tare dor de tata. De doi ani a plecat în Anglia şi nu l-a mai auzit decât la telefon. Ştie că munceşte acolo să strângă bani, dar era greu pentru toţi…
A băgat de seamă însă că mama îşi ia din ce în ce mai des temperatura şi a auzit-o vorbind cu doamna doctor la telefon. A observat şi grămada de medicamente din ce în ce mai mare de pe noptiera măicuţei.
Acum o aştepta să se întoarcă de la un consult medical, dar … în loc de asta a sunat telefonul. La capătul celălalt – glasul mamei îndepărtat şi stins.
– Dragul meu, nu te speria, m-au internat în spital, acum te las pe tine gospodarul şi bărbatul casei, ai grijă de surioara ta. Eu am să vin … am să vin … – dar telefonul s-a închis.
Cum adică să-l lase pe el … cum să aibă grijă de sora cea mică? Ce trebuia să facă? Ce să-i dea de mâncare? Cum să-i schimbe pampersul? De unde să ia bani şi … cum s-o lase pe asta mică singură în casă şi să meargă la cumpărături?
Un pitic de clasa a VI-a a ajuns, peste noapte, ca un bunic, împovărat aşa, brusc, cu toate grijile lumii.
Din năuceala provocată de vorbele mamei, l-a trezit un alt telefon – o voce ascuţită, grăbită, robotizată:
– Alo, sunt medicul epidemiolog al spitalului judeţean (ce-o fi aia epi… demi … gog – se întreba copilul) trebuie să vă informez că doamna X este suspectă de coronavirus. Din acest moment trebuie să staţi izolaţi. Înţelegeţi? I-zo-laţi! N-aveţi voie, timp de 14 zile, să ieşiţi din casă! Toată familia bolnavei, prin ordin de ministru, este în izolare! Mă auziţi? I-zo-la-re!!! Eu v-am informat, mesajul este înregistrat, mi-am făcut datoria! Legile în România se respectă, înţelegeţi, nu? Cu persoana bolnavă nu aveţi cum să luaţi legătura – e la ATI! O să vă contacteze colegii mei sau alte persoane îndreptăţite. Avem multe cazuri, nu e timp de discuţii. Sper că m-aţi înţeles?! Nu e de glumă! E caz de puşcărie!!! Bună-ziua!
Băieţelul a rămas înlemnit, n-a avut timp să spună că e doar el cu surioara mai mică şi că sunt deja încuiaţi în casă.
Gospodarul, a zis mama, să fie el gospodarul?! Dar nu ştie să facă mai nimic! … Cum să aibă grijă de Maria? …. Dar de el cine să aibă grijă? Fulgerător i-au trecut prin minte treburile pe care le făcea mama: mâncarea la bucătărie, spălatul rufelor în baie, întinsul hainelor pe balcon, aspiratul casei, curăţatul frigiderului, căratul sacoşelor de la supermarket, prepararea hranei la aragazul de care … nu prea are voie să se atingă…
Şi acum?
Cu paşi mărunţi şi apăsaţi tropăie pe gresie fetiţa, care îl trage de haină şi-i cere peltic şi silabisit: a-pa … pa-pa… Se uită la ea şi parcă are bolovani în mâini şi picioare, pe obraji se preling, fără să vrea, lacrimile sărate… Le şterge apăsat.
El e bărbat şi bărbaţii nu plâng niciodată, aşa a spus tata când a plecat la Londra şi – la aeroport – i-a îmbrăţişat pe toţi trei. Dar vezi că a fost atunci ceva ciudat care i-a atras atenţia: tatei îi intrase în ochi o musculiţă, ori un fir de nisip, că atââtaaa s-a mai sters pe pleoape, încât avea ochii roşii de-a binelea şi tot întorcea capul într-o parte să nu i se vadă sprâncenele.
Acum, ce-o să se facă el? În mare grijă a intrat!
Dar o să fie bine! L-a sunat tati chiar în prima seară de izolare, de la Londra şi i-a zis că vine acasă cu primul avion. Cumpără iute bilete. Soseşte rapid. Să nu-i fie teamă! Au trecut deja cinci zile şi primul avion tot n-a mai ajuns! S-au suspendat zborurile. S-au închis graniţele. A aflat de la radio.
Nu ştie ce să mai facă şi cum să se mai comporte cu cea mică. E tot mai agitată. Se duce la uşă, bate cu pumnişorii şi strigă: mami, mami, vino, fetiţa e taaale cuninte, hai, mami … A luat-o în braţe, a dus-o în pătuţ. Tricoul e ud de lacrimile ei.
A trebuit să-i dea de mâncare. I-a făcut biberonul cu lapte praf şi a văzut că erau multe cocoloaşe. Oare cum făcea mama? Nu se uitase niciodată cu atenţie. Prin telefon, bunica de la Odessa, l-a învăţat să facă câte ceva de mâncare pentru surioară. Dar cel mai bine i-a ieşit … pâinea muiată în apă, că laptele praf s-a terminat. Mititica a învăţat să zdrobească în castronel felia de pâine şi să o frământe bine. Îi place jocul ăsta! Pe degetele de păpuşă, pe obrăjori avea numai pastă din farfurioară. Era caraghioasăăăă. Toate hăinuţele i s-au murdărit. În dulap nu mai sunt schimburi curate. A încercat şi să spele rufele, dar săpunul e atât de alunecooooos că mereu îl pierde în chiuvetă. Nu ştie de ce sora lui nici nu-l mai iubeşte. Într-a treia dimineaţa, când s-a trezit, l-a împins afară din pat spunând: „Nu tu, mami! Vleau mami!”.
Ei, da şi el o vrea pe mami!
E a patra zi de izolare. În cameră se făcuse atât de frig, că aveau amândoi năsucurile îngheţate. S-a străduit din toate puterile să facă ce făcea mami, e drept că nu prea i-a reuşit, dar şi-a dat silinţa… De ce or fi caloriferele atât de reci – se întreba băieţelul – şi de ce la robinet curge numai apa ca gheaţa şi de ce la centrala termică clipeşte ameninţător un ochi roşu ca de vampir? Nu înţelege ce se întâmplă, dar trebuie să stea mai mult sub pilote şi pături ca să nu-i răcească surioara.
Aşa a spus mama că trebuie să aibă mare grijă de ea. Are!
Stă cu capul în palmele micuţe şi se gândeşte că ar trebui să facă o supă pentru prânz. Dar cum? O să caute pe net … Nu ştie să deosebească pătrunjelul de ţelină şi de conopidă. Ceapa o cunoaşte şi a pus mai multe, vreo şase bucăţi. Să fie! Carne nu-i prin frigider, aşa că nu pune. A găsit o reţetă pentru supă de zarzavat. Până la urmă a ieşit ceva … dar Maria întâi s-a strâmbat, a scuipat şi a spus câââh … mai pe urmă, de foame, a mâncat. Se săturase de pâine cu apă. Şi … nu mai era pâine!
Mâncarea nu-i ca a mamei, vede şi el, dar şi-a dat toată silinţa, chiar a transpirat preparând bucate. A şi plâns că are ceapa asta o iuţealăăăă… mamă, mamă! Toate i le povestea lui tati când îl suna, seara, la telefon.
O săptămână întreagă singuri – închişi în casă, în frig. Noroc de mama lui Victor, care le-a trimis prin mama lui Mihăiţă un calorifer electric. L-a lăsat în faţa uşii că n-avea voie să intre şi a plecat. Cât s-a mai chinuit să-l tragă dincolo de prag … să-l pună în priză!!! Da´ a reuşit! Şi ce minune când s-a încălzit camera. Picioruşele surioarei erau deja reci şi se temea să nu facă şi ea ca mama: corono, corona, coroni, coronu … ăăă … de aia la plămâni. În căldura dată de calorifer au adormit, frăţior şi surioară, îmbrăţişaţi. L-au trezit însă scâncetele fetiţei prin somn: mami, mami … A alintat-o pe frunte, a legănat-o şi i-a dat biberonul cu apă, că nu mai era lapte nici praf nici nepraf, de niciun fel.
După şapte zile, în sfârşi, a sosit şi tati. Maria nu l-a recunoscut mai întâi. Era nebărbierit, încruntat şi tare-tare obosit. A adormit îmbrăcat, în genunchi cu capul sprijinit de pătuţul copilei şi ţinându-i cu câte o mână pe fiecare. Le-a spus apoi că a stat prin aeroporturi în aşteptarea avioanelor care să-l aducă în ţară, că a avut multe piedici de înfruntat, dar că n-o să-i mai lase singuri, că este şi el în izolare, împreună cu ei.
Totul a fost mai uşor de când a venit tati, cu toate că băiatul a aflat despre faptul că starea mamei s-a înrăutăţit, că a fost mutată la un spital în Iaşi, că nu poate să vorbească la telefon cu ei.
S-au scurs trei săptămâni.
De îngrijorare băieţelul nu mai poate nici dormi, nici mânca. A auzit la televizor că au murit mulţi oameni de coronavirus (acum a învăţat numele corect!), dacă mama … Doamne fereşte …
La fel de frică îi este de şcoală. N-a avut vreme să intre pe tabletă, să facă lecţii, să se vadă cu profesorii. Are absenţe. Dascălii cred că el a chiulit. Nu mai ştie ce s-a predat despre continente, despre atribute şi complemente, despre scoaterea în factor comun, despre …
A învăţat altele însă: să fiarbă un ou moale, să facă ceai de sunătoare, să prepare griş cu apă, să spele hăinuţele fetiţei, să dea cu aspiratorul şi să aştepte. Să aştepte telefonul de la mama…
Monica M. CRISTEA (Profa de verbe)