S-a micşorat ziua, soarele-i deja tomnatic. Ce înseamnă asta? A venit toamna, se numără bobocii. S-a dat startul noului an şcolar. A început maratonul grupelor pe traseul casă – şcoală. Plânsete, râsete, flori, părinţi, bunici, vecini, mătuşi, unchi care au ţinut să îl însoţească pe cel mic în prima zi de şcoală. Toţi şi-au dat întâlnire în curtea şcolii. Clopoţelul a sunat, pentru prima oară, amintind că a sosit timpul ca elevii să-şi ocupe locurile în bănci. A fost o serbare a şcolii, o zi de început, un răsad de speranţe. Părinţii şi-au amintit de copilăria lor.
După 3 luni de vacanţă, iată că a început şcoala. Ceea ce ar trebui să fie un motiv de bucurie, se transformă treptat în momente de îngrijorare – „Atentatul” la buzunare ale bieţilor părinţi şomeri, este unul devastator. Caiete, stilouri, pixuri, ghiozdane şi multe altele la preţurile actuale, sunt în măsură să aducă bugetul oricărei familii sub limita rezistenţei. Dar mai sunt şi florile. La fiecare an şcolar orice prichindel, cu un ghiozdan imens în spate şi cu un zâmbet mare cât toată faţa, are în mână buchetul de rigoare. Dar şi florile, ca orice altceva pe lumea asta, costă. Chiar mult. De aici, nemulţumiri. „Eu am 3 copii în şcoală. Nici nu vă imaginaţi ce înseamnă pentru mine să le cumpăr la toţi câte un buchet de flori. Pur şi simplu nu mai, am bani!” Ne-a declarat cu ochii în lacrimi o mamă din P. „Florile sunt exagerat de scumpe. Eu nu pot să înţeleg un lucru: cum se face că, în fiecare început de an şcolar, toate florăriile îşi măresc preţurile? Acum ar fi normal să le micşoreze”, a completat o altă mamă . Să auzim şi părerea florăreselor. „Dacă aţi şti cât de prost ne merg vânzările în ultima vreme. Noi ştim că lumea nu are bani, dar trebuie să trăim şi noi.” Şi trăiesc bine.
Într-o dulce tradiţie a şcolii româneşti, cea mai mare parte a patrioticei dăscălimi va înţelege iar că i-a fost dat să lucreze pe nimic şi în acest an şcolar. O parte a dăscălimii hăituită de facturi şi de salariile cvasiromâneşti a luat calea străinătăţilor. Au renunţat definitiv la catedră.. Cererile de demisie sau cele de concediu fără plată, curg gârlă către inspectoratele şcolare. Entuziaşti, cândva, mulţi dintre profesori sau învăţători au susţinut zeci de examene, ajungând până la piscul cu gradul didactic I. Constatând că nu mai pot trăi din iluzii, idealuri şi promisiuni. Aceşti disperaţi titraţi ai măiestriei pedagogice preferă să schimbe pamperşii ţâncilor sau bătrânilor occidentali, să lustruiască vesela sau ţinuta restaurantelor lumii şi nu e corect.
Sub pojghiţa de sărbătoare a serbării de început de an, se ascunde o realitate plină de riduri şi cearcăne, tristă, căreia , agitând clopoţelul şi meşteşugind cuvântări măiastre, nu-i schimbă faţa. Şi în acest an ca şi în anii trecuţi sunt scoli fără autorizaţie, fără cărţi suficiente, fără mobilier pentru clasa zero,fără, fără, fără. În această situaţie e greu să crezi că în noul an de învăţământ va fi total frumos şi încântător. Mai ales că politicienii momentului au alte preocupări.
Dumitru RUSU