Cine este Mihai Eminescu şi de ce este atât de contemporan?
Atât de contemporan şi de contestat. Românii văd în el un poet naţional. Această sintagmă enervează multă lume, dar eu cred că are acoperire. Dacă atâtea generaţii de cititori îl caută şi îl consideră poetul esenţial al românilor, trebuie să-l luăm în seamă. După părerea mea, orice formulă nu ar rezista, dacă nu ar exista substanţă lirică. Adevărul este că ne place Eminescu. Eu personal l-am citit de câteva ori, prima dată când eram foarte tânăr, ultima dată l-am recitit când trebuia să scriu despre el în „Dicţionarul general al Literaturii române”. Mare poet, după părerea mea. În acelaşi timp simt că nu este un poet care să reziste în totalitate, sunt versuri care s-au datat.
Se întâmplă cu toată lumea. Când citim la 18 ani ne place un Eminescu, ne place „Luceafărul”, ne plac poeziile lui de dragoste, ne place „Sara pe deal”. Lui Cioran îi plăcea „Rugăciunea unui dac”, Ion Barbu spunea că Eminescu cel adevărat este cel din „Odă în metru antic”, Nichita Stănescu zicea că modernitatea românească începe cu „Odă în metru antic”. În ce mă priveşte, îmi place Eminescu din „Scrisori”, îmi place Eminescu din „Odă în metru antic”, îmi place un Eminescu pe care îl citesc cu sensibilitatea mea de om care a trecut prin neomodernitate şi prin postmodernitate. Noica avea dreptate când zicea că „nu ne întoarcem niciodată cu mâinile goale când îl căutam pe Eminescu şi îl consultăm”.
Din literatura mondială cu cine am putea să îl comparăm pe Eminescu?
Asemenea comparaţii nu sunt favorabile poeţilor români, pentru că limba noastră are circulaţia pe care o are. Iar traducerile din Eminescu nu sunt prea reuşite. În limba franceză, Eminescu este aproape de necitit. Mai uşor au fost traduşi Blaga, Marin Sorescu, dar aproape deloc Bacovia. Poezia muzicală, poezia care foloseşte formele tradiţionale de seducţie lirică are puţine şanse să fie tradusă.
Eminescu a apărut la sfârşitul romantismului, nu este un epigon. Acest lucru a fost dovedit de Călinescu şi de alţii. Este un poet care vine la sfârşitul romantismului cu o sensibilitate răsăriteană, cu cultura lui germană şi cu sensibilitatea sa românească. Trebuie să îl judecăm în funcţie de romantici, cu un Hölderlin, mai puţin cu francezi. Deşi au fost descoperite note baudelairene într-un poem al acestuia.
Ar fi meritat Mihai Eminescu un Premiu Nobel pentru literatură?
Ar fi meritat! Dar cum premiul Nobel nu se dă postum, am ratat. Ca şi în cazul lui Arghezi, lui Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Barbu. Marin Preda merita şi el un Premiul Nobel. Dacă din generaţia actuală are cineva vreo şansă la Premiul Nobel?
Sincer vorbind, nu. Sunt scriitori care ar merita propuşi. Mă gândesc la Buzura, la Breban, dar mă tem că nu au şanse şi nici nu îi susţine cineva.
Credeţi că generaţia tânără mai citeşte poezie?
E o întrebare care mă preocupă. Zilele acestea am citit câteva volume de versuri care mi-au fost propuse de către colaboratorii mei mai tineri. Aceştia fac o poezie minimalistă. Poezie care renunţă la marile mituri, renunţă la formele tradiţionale poetice. Este un fenomen interesant, dar după părerea mea nu este un fenomen de profunzime şi nici de durată. Marea bucurie şi marea revelaţie a fost când am citit volumul lui Ion Mureşan, dar el nu mai este un poet tânăr, el este un poet optezecist. Vreau să îl propun pentru un premiu, pe care să îl dăm zilele acestea.
Dar tinerii mai citesc Eminescu?
Nu mai ştiu ultima generaţie şi m-ar interesa. Dacă ne luăm după reacţia pe care au avut-o tinerii în ani 90 când au publicat un număr în „Dilema” în care îl contestau pe Eminescu, ar trebui să tragem o concluzie negativă că Eminescu este citit numai pentru a fi contestat.
Există două categorii nefericite de cititori ai lui Eminescu. Prima este formată din zelatorii lui Eminescu, cei care au epuizat toate superlativele, cei care vorbesc în limbaj de eternă sărbătoare despre Eminescu, fără să spună ceva esenţial.
A doua categorie numeroasă, poate chiar mai numeroasă decât prima, este categoria denigratorilor, a celor care îl contestă total pe Eminescu, care spun că este un poet datat, prăfuit, un prozator nul şi este un filozof al culturii, de asemenea nul şi expirat.
Greşesc, după părerea mea, ambele categorii. Unii pentru că îl izolează pe Eminescu şi vor să îl transforme într-un muzeu. Eminescu este un fenomen viu şi fiind un mare poet se lasă judecat de toate generaţiile şi rezistă. Ceilalţi, denigratorii lui, sunt după părerea mea detestabili, chiar penibili pentru că ori nu pricep ce reprezintă Eminescu pentru poezia romanescă şi chiar cea universală, ori pricep şi sunt răuvoitori. Eminescu este un poet viu, care poate să-ţi placă sau să îţi placă mai puţin. Sunt poezii care sunt datate, dar sunt altele foarte puternice. Să citim scrisorile lui, blestemele lui şi să recitim „Odă în metru antic”. Este un poet foarte puternic.
Foştii mei studenţi care acum sunt profesori de limba română îmi spun că Eminescu place în continuare în şcoală. Lectura poeziei începe în şcoală. Depinde foarte mult de profesori, care deschid sensibilitatea şi ştiu ce să recomande din Eminescu. Tinerii citesc mai puţin critică literară, dar ascultă de profesorii lor. Dacă ai noroc de un profesor bun, ţi-ai format sensibilitatea.
Vom avea şansa unui nou Eminescu?
Nu ştiu. Orice critic aşteaptă un nou Eminescu. Vă amintiţi parabola lui Lovinescu care spunea că toată viaţa lui a aşteptat cu uşa deschisă neîncuiată ca să apară un nou Eminescu. Dar au apărut Ion Barbu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu, Anton Holban, mari scriitori din prima jumătate a secolului. A apărut Nichita Stănescu pentru generaţia mea, Marin Sorescu….
(Interviu acordat de Eugen SIMION pentru romanialibera.ro, 15 ianuarie 2011)