Gala Premiilor în Domeniul Culturii 2025

Ziua Naţională a Culturii, marcată anual la 15 ianuarie, a adus în prim-plan, şi în acest an, importanţa creaţiei artistice şi a valorilor spirituale pentru dezvoltarea societăţii. Cu acest prilej, la Chişinău s-a desfăşurat Gala Premiilor în Domeniul Culturii 2025, un eveniment de referinţă care a celebrat excelenţa, perseverenţa şi contribuţia remarcabilă a oamenilor de cultură din Republica Moldova.

Organizată de Ministerul Culturii, gala a reunit personalităţi marcante din domenii precum literatura, teatrul, muzica, artele plastice şi protecţia patrimoniului cultural. Premiile acordate poartă numele unor figuri emblematice ale culturii naţionale şi au menirea de a valorifica realizările artistice, dar şi de a inspira noile generaţii de creatori.

Printre distincţiile importante ale ediţiei din acest an se numără Premiul „Valeriu Cupcea” pentru artă teatrală, oferit actorului Alexandru Pleşca, de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” şi actriţei Ala Menşicov, de la Teatrul Naţional „Eugene Ionesco”, pentru interpretări artistice de înalt nivel şi pentru contribuţia lor constantă la dezvoltarea scenei teatrale din Republica Moldova. Totodată, premiile pentru întreaga activitate au fost acordate unor personalităţi care şi-au dedicat viaţa culturii.

Un loc aparte l-a avut şi Premiul „Gavriil Musicescu”, oferit pentru realizări deosebite în domeniul muzicii, evidenţiind rolul artei sonore în păstrarea identităţii naţionale.

Pentru comunitatea educaţională, acest eveniment are o semnificaţie specială. Gala Premiilor în Domeniul Culturii 2025 reconfirmă faptul că investiţia în cultură este, în esenţă, o investiţie în educaţie şi în viitorul societăţii. (Red. Chişinău)