Sincer să fiu, mi-aş fi dorit mai mult de la spectacolul de la Curtea Domnească. Anunţat ca „seară de jazz” sau şi mai şi, ca o seară de folclor cu nuanţe de jazz, evenimentul ridică unele semne de întrebare: jazzul este, prin excelenţă, muzica improvizaţiei. Se şi spune că el nu se cântă după partituri, fiindcă n-ar mai fi jazz şi că aceeaşi piesă ascultată astăzi nu este aceeaşi cu varianta de ieri. Genul nu este agreat de orice ureche, iar dacă e vorba de jazz vocal, mai complicat decât cel instrumental, e şi mai greu. Istoria nu abundă în nume sonore şi nu-mi vin în minte decât Ella Fitzgerald, Louis Armstrong şi românca Aura Urziceanu, şi ea şcolită în America. Nu pun la îndoială talentul, timbrul, forţa, registrul vocal şi exuberanţa, ingeniozitatea artistei, experienţa scenică şi concertistică a sa. Dar Luiza Zan a riscat cu un spectacol „all inclusive”, adică cu de toate: evocare a iubirii filiale şi a locurilor de baştină, admirabilă în esenţa ei, şi lansare de album („Heritage”) şi ofertă de tricouri inscripţionate cu versuri originale şi intime şi altele, după cum din capul locului mi se pare riscant să vrei să ţeşi un covor de jazz pe urzeala de folclor sau invers. Concetăţeana noastră poate fi la fel de valoroasă şi în folclor sau muzică populară ca şi în jazz, dar nu la grămadă. Că se poate cânta cu viola în poziţie de violoncel sau că poţi suplini valoarea cu explicaţii uşor ezitante, nu înseamnă prea mult. Am încercat sentimentul că ceea ce a lipsit întregului, a fost un impresar ferm, de valoare, capabil să separe apele şi, mai ales, să potolească valurile, uneori prea mari. Altfel, Vacanţele Muzicale îşi dovedesc perenitatea, rolul şi importanţa în viaţa urbei şi a oamenilor care le-au consacrat. Nu pot încheia fără să amintesc celor care vor să audă că această manifestare nu a fost concepută şi iniţiată ca un festival oarecare de muzică, ci ca practică de vară a studenţilor de conservator, ceea ce însemnă lecţii şi demonstraţii de teorie muzicală, de interpretare, de contrapunct, de dirijat şi atâtea alte elemente care ţin de formarea unor muzicieni adevăraţi. Vacanţele Muzicale la Piatra-Neamţ trebuie să redevină, să-şi recapete caracterul iniţial, fiindcă este vorba nu numai de maximă utilitate pentru instrucţia muzicală, ci şi de un unicat la care trebuie să ţinem.
***
Cine n-a pierdut, în viaţă lui o noapte? Sau mai multe. Ce este mai important este motivul pierderii iremediabile, finalitatea sau cu ce ai rămas. Iată însă că există muzicieni profesionişti care se autointitulează ca atare şi n-ar fi nimic rău dacă i-ar privi doar pe ei, dar există riscul de a-i face şi pe alţii să le piardă. N-am urcat scările spre turn cu idei preconcepute şi pot spune că m-am pătruns de ritm şi chiar de armonie pentru o bună bucată de vreme. Şi cred că acelaşi lucru s-a petrecut cu mare parte din publicul prezent. Ba formaţia Nightlosers (Pierzătorii de noapte, pe graiul nostru) mi-a oferit revelaţia că ritmurile muzicii noastre folclorice sunt apropiate dacă nu identice cu ritmurile consacrate de tip blues, rock sau altele şi că depinde numai de maniera în care le susţii şi le dai viaţă. Nu ai în fiecare zi posibilitatea să asculţi Căluşarii în varianta rock, nu pot spune că am rămas indiferent, fără să ştiu dacă e bine ori nu. Este foarte adevărat că în prezentarea formaţiei care a repurtat numeroase succese în diferite ţări ale lumii, se aminteşte de un etno-blues ardelenesc, uneori „piperat” cu floricele de tip etno româneşti, maghiare şi ţigăneşti, ceea ce poate surprinde ca excepţie. Dar nu acelaşi lucru se poate spune când devine predominant sau este căutat cu orice preţ. Preţul se dovedeşte a fi mult prea mare, alunecarea destul de frecvenţa spre kitsch sau bâlci nu este departe de adevăr. Cred că Nightlosers este şi poate fi valoroasă prin ea însăşi dar numai în măsura în care îşi defineşte cu exactitate apartenenţa la un stil sau la altul. Pledez pentru diversificarea genurilor muzicale şi a modalităţilor de expresie care fac diferenţa dintre un festival sau altul dar o selecţie mai atentă a formaţiilor care pot accede la prestigiul Vacanţelor Muzicale nu este niciodată neavenită.
Virgil RĂZEŞU