Semnal editorial: Gheorghe Bunghez: Contrapunct … Demnitatea supravieţuirii prin Cultură

 

 

 

06-ap190-foto1Contrapunct … Demnitatea supravieţuirii prin Cultură, ultima carte a domnului profesor Gheorghe I. Bunghez, a avut lansarea luna aceasta, de ziua Franţei. Evenimentul, căci despre un eveniment cultural este vorba, a avut loc la Casa Cărţii, cum prea bine i se şade unei întâlniri a cărţi cu cititorii săi. Spaţiul a fost supraaglomerat căci numele autorului e binecunoscut pietrenilor – şi nu numai – iar cartea, citită deja de mai mulţi apropiaţi ai făptaşului, se anunţa, prin titlu şi conţinut, una capabilă să stârnească cel puţin polemici. E un lucru cu care profesorul Bunghez ne-a obişnuit deja, penultimul său titlu Teatrul Tineretului între „Dragonul” şi „Piaţeta” provocând la vremea lansării, în 2010, un ecou mai mare decât cel al spectacolelor instituţiei pomenite. Să trecem însă la fapte; acta non verba fiind şi una dintre devizele preferate ale autorului.

Laurenţiu Dulamă, vicepreşedinte al C.J. Neamţ şi Carmen Năstase, director al Centrului de Cultură Carmen Saeculare, primii vorbitori – oficiali ca să zic aşa, care au finanţat şi editat cartea – au felicitat autorul şi au promis sprijin şi altor întreprinderi similare ale nemţenilor. Scurt şi la obiect.

Scriitorul Emil Nicolae a vorbit despre supraveţuirea culturii în liberalism şi despre ceea ce reprezintă acest volum: o carte utilă, oricum ai citi-o (…) punctul de vedere al unui om care a lucrat în sistemul cultural, la administrarea culturii…

06-ap190-foto2O carte semnal de alarmă şi o carte strigăt, a diagnosticat scriitoarea Raluca Naclad, consultant artistic la Teatrul Tineretului. O carte provenită din tenacitatea şi voinţa de a face ceva a autorului, o carte stând sub semnul verbului „a organiza” (…) o carte omagiu pentru toţi cei care i-au fost alături în munca sa.

Ceva mai pragmatic, criticul Constantin Tomşa observă extremele din care sunt privite astăzi a doua jumătate a veacului trecut şi sfertul actualului (Doamne, vorbesc ca un negustor!) ambele, în general, radicale: condamnare sau adulare totală, pentru cei ce au „beneficiat” de avatarurile sau dedulcirile sistemului. Ar mai exista şi o zonă gri, sub semnul improvizaţiei şi amatorismului provocate de necunoaşterea sau ignorarea surselor, ori, frecvent, de o rea-voinţă absolut gratuită. Ne aflăm la porţile Orientului, nu? Concluzia dlui. Tomşa zice însă că volumul Contrapunct… este o carte potrivită scrisă de omul potrivit (…), de un profesionist cu studii serioase, care vede lucrurile din interiorul sistemului, vorbind aşadar în deplină cunoştinţă de cauză. Subscriu. După cum subscriu la amendarea calificativului de „animator”, folosit de profesorul Ştefan Oprea, cu referire la autor, în documentata şi pertinenta prefaţă care deschide cartea. (Deşi ar fi fost amuzant să aibă dreptate…)

coperta finala.cdrDupă un excurs asupra rezistenţei prin cultură, a supraveţuirii prin cultură, scriitorul Lucian Strochi demonstrează cât de necesară este această carte, atât ca sursă de documentare pentru tânăra generaţie, cât şi ca punct de referinţă în aproximarea viitorului. Şi mi-au făcut plăcere observaţiile privind distincţia cărţii în sine, calitatea tiparului (încă o notă bună pentru profesioniştii de la Autograf), frumuseţea şi expresivitatea coperţilor care reproduc o Fructieră dacică de la Bâtca Doamnei şi Gânditorul de la Târpeşti. (Deşi, cum spunea cineva, Gânditorul cu pricina parcă mai mult îşi dă cu pumnii în cap decât cugetă, dar nu de Arta Eneolitică ne arde nouă, acum)

Despre Contrapunct … Demnitatea supravieţuirii prin Cultură s-au spus şi se pot spune multe, autorul însuşi nuanţându-şi în intervenţia finală a „lansării” intenţiile, obiectivele, aşteptările şi dezamăgirile acestei cărţi.

Voi simplifica însă şi voi cita doar fraza care deschide „adnotările preliminare” ale volumului: Fiecare om are dreptul la partea sa de adevăr (infimă, atâta câtă este ea), în judecarea istoriei trăite, dacă a încercat măcar să o trăiască, nu numai ca simplu martor.

Esenţialul constă însă în faptul de a-ţi asuma acest adevăr, fără a-ţi împovăra conştiinţa, dacă o ai! Textul îmi aparţine – scrie autorul. L-am postat ca pe un „moto” în debutul acestui preambul, pentru a marca, fără niciun echivoc, poziţia pe care mă situez şi răspunderea pe care mi-o asum, indiferent de părerile, pro sau contra, asupra punctelor mele de vedere. Mi se pare destul de clar şi inutil de comentat. Nu pot însă să nu remarc – asumându-mi riscurile aferente – uşurinţa cu care vorbitorii au trecut peste cuvântul demnitate – din titlu, alt­minteri o vorbă ieşită din limbajul nostru cotidian, în mare parte şi pentru că nu mai are cine-ştie-ce realitate de acoperit. La autorul nostru însă, demnitatea şi moralitatea merg mână în mână; în viaţă şi în carte: nu poţi supraveţui fără demnitate (nici săraca, ea, cultura nu poate), după cum principala sarcină a omului de cultură este să repună în drepturi, în toate sferele de activitate, competenţa, valoarea, profesionalismul şi moralitatea.

Voi încheia revenind la profesorul Ştefan Oprea, un bun prieten al pietrenilor şi al Teatrului Tineretului (deşi în ultimii ani se cam ignoră reciproc), care spune lucruri pe care le gândesc şi eu, dar le semnează cu o altă autoritate: Pentru cine o citeşte cu atenţie, cartea dezvăluie – dincolo de peisajul spiritual complet al unui judeţ şi a unei perioade – viaţa, activitatea, concepţiile, credinţele bucuriile şi deziluziile unui om care a mizat totul pe ideea demnităţii umane şi pe supravieţuirea demnă prin cultură. Q.E.D.

 

Mircea ZAHARIA