Suntem de 36 de ani împreună şi eu încă nu m-am plictisit. Iubesc această activitate care îmi permite să mă apropii zilnic de prezent, modelând viitorul. Câtă responsabilitate enormă pe umerii noştri! De aceea, ca şi voi intru în clasă zâmbind, lăsând la uşă durerea de spate sau febra copilului sau lipsa banilor şi dăruiesc. Vă mulţumesc că sunteţi alături de mine mereu. Au fost clipe când nu mai aveam puterea să şterg urmele bocancilor, dar m-am uitat la voi şi am înţeles că durerea rafinează trăirea şi cei adevăraţi înving. Mi-au fost puse la încercare principiile şi valorile, dar am simţit că nimic nu le poate clinti. Sunt adânc impregnate în fiinţa mea pentru a le putea transmite mai departe. M-am întrebat uneori de ce mai stăm şi nu ne găsim altceva de făcut. Răspunsul a venit a doua zi când am văzut ochii copilului bucuros că a înţeles. Uneori sufăr, aşa cum v-am văzut pe toţi, că suntem marginalizaţi, uitaţi, lipsiţi de stima pe care orice DASCĂL o merită. Mergem înainte. Nu este o meserie simplă, este o activitate complexă care nu se termină la ora 16. Da, avem vacanţe lungi, dar nu ne putem permite să plecăm prea departe. „Leagă capra departe de par ca să aibă impresia că este liberă.” Cam aşa suntem noi trataţi.
Zâmbim, ne implicăm, empatizăm, căutăm soluţii şi metode. Anii trec. Cu sau fără promisiuni noi intrăm în clasă şi împărtăşim, transmitem atitudini şi modele generaţiilor viitoare, ne punem amprenta pe neamul românesc.
Să ne ajute Dumnezeu să fim sănătoşi, la trup şi la suflet!
Să avem puterea de a accepta toate provocările!
Să putem păstra în suflet necondiţionat dragostea pentru aceşti copii, distorsionaţi sufleteşte de societatea net-ului!
Să ne păstrăm demnitatea şi delicateţea!
Să rămânem DASCĂLI!
La mulţi ani, dragii mei colegi!
Prof. Sabina STĂNESCU