■ 1/1929 – n. Grigore Caraza, la Poiana Teiului, Neamţ (d. 11. 11. 2014, Piatra-Neamţ), învăţător, condamnat de mai multe ori, a făcut peste 21 de ani de închisoare. A reuşit, la 50 de ani, să obţină diploma de bacalaureat. În 1980, a emigrat în Statele Unite de unde a revenit în ţară (2001). Petre Ţuţea era de părere că, în închisoare, Grigore Caraza şi-a „exercitat profesia de român”. Experienţa de temniţă grea în închisorile comuniste a transpus-o în cartea „Aiud însângerat”, un document tulburător despre ceea ce a însemnat „holocaustul roşu” în România. I s-a acordat Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ (2007).
■ 3/1931 – n. Gheorghe Vadana, la Poiana Largului, Neamţ (d. 20.11.2019, Piatra-Neamţ), profesor de desen, inspector şcolar, director de şcoală (1967–1993), artist plastic. A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Iaşi (1967), membru al U. A. P. A participat la taberele de creaţie din ţară şi la Tabăra Internaţională UNICEF, Hamburg (1972). Expoziţii personale: Strasbourg, Hamburg, Ungaria, Spania, Târgu-Mureş. Expune anual la galeriile din Piatra-Neamţ şi la toate expoziţiile Filialei, la Voroneţiana (Suceava), Galeria „Cupola” Iaşi, Bucureşti, Chişinău, Bacău, Galeria Teatrului Naţional Bucureşti, Bienala „Lascăr Vorel”. Distincţii: Diploma de Onoare a Comitetului de Cultură Neamţ şi Premiul „Lascăr Vorel” pentru pictură.
■ 4/1934 – n. Marin-Marcel Drăgotescu, la Craiova (d. 6. 07. 2002, Piatra-Neamţ), profesor, documentarist, eseist şi publicist. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, ca şef de promoţie (1957), a primit o bursă la Institutul „Constantin Drăgan” de la Milano (1957). Întemeietor şi director al Muzeului de Istorie din Bicaz, vicepreşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă Neamţ. Scrieri: „Monumente istorice de pe Valea Bistriţei” (colab.), „Ghid turistic al Judeţului Neamţ”, „Palatul Cnejilor şi Mănăstirea Durău”, „Piatra-Neamţ – mic îndreptar turistic”, „Muzee şi colecţii din Judeţul Neamţ”, „Drumuri la mănăstiri moldave”, „Mănăstirea Războieni – arc peste timp”, „Monumente istorice şi de arhitectură din Judeţul Neamţ”.
■ 10/1918 – n. Iustin Pârvu, la Poiana Largului, Neamţ (d. 16. 06. 2013, Petru-Vodă, Neamţ), duhovnic, memorialist, arhimandrit. A frecventat peste doi ani şcoala complementară. S-a călugărit (1936) la Mănăstirea Durău. Înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, va continua la Vâlcea şi Roman. Preot misionar pe frontul de Est. După război, a fost arestat, condamnat la 16 ani de închisoare. După eliberare (1964), va fi: muncitor forestier, preot-monah la Mănăstirile Secu şi Bistriţa. Pune temelia Mănăstirii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, de la Petru-Vodă, Neamţ (1991), al cărei stareţ a fost.
■ 10/1930 – n. Ioanichie Bălan, la Stăniţa, Neamţ (d. 22. 11. 2007, Mănăstirea Sihăstria, Neamţ), monah, prozator şi poet religios; a absolvit Liceul Comercial din Roman (1949), tuns în monahism la Mănăstirea Sihăstria, apoi hirotonit diacon (1953); casier, contabil, secretar şi ghid. Transferat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ (1971-1990), urmează cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (1975), revine la Sihăstria (1990), unde va continua activitatea de propovăduire a credinţei. A reeditat „Vieţile Sfinţilor”, 12 volume. Alte volume: „Patericul românesc”; „Vetre de sihăstrie românească”; „Mărturii româneşti la Locurile Sfinte”; „Convorbiri duhovniceşti”, „Călăuza ortodoxă în biserică”, „Călăuza ortodoxă în familie”, „Părintele Paisie duhovnicul”, „Părintele Cleopa duhovnicul”, „Convorbiri cu teologi ortodocşi străini”.
■ 12/1933 – n. Gheorghe Dumitreasa, la Girov, Neamţ, profesor de matematică. După ce a absolvit Facultatea de Matematică-Fizică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi (1958), a predat, din 1959, la Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, unde a fost elev. Fiind înzestrat cu harul descoperirii şi stimulării vocaţiei elevilor săi, a obţinut cu aceştia rezultate excepţionale la admiterea în învăţământul universitar, precum şi la olimpiadele naţionale, balcanice şi mondiale. Autor de lucrări ştiinţifice şi de manuale şcolare, în nume propriu şi în colaborare. A fost viceprimar al Municipiului Piatra-Neamţ
■ 13/26/1903 – n. Constantin Turcu, la Izvorul Alb, Buhalniţa, Neamţ (d. 29.11.1980, Iaşi), istoric, memorialist, folclorist. Absolvent al Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, unde va fi secretar, bibliotecar şi profesor, şi al Facultăţii de Litere şi Filozofie, Bucureşti. Va deveni, prin concurs, arhivist (1942), apoi va deţine funcţia de director-adjunct la Arhivele Statului; cercetător principal la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, ambele din Iaşi. A editat: săptămânalul „Avântul” (colab. cu D. Stănescu), „Anuarul Liceului «Petru Rareş»”, autor a peste o mie de articole şi studii. Cărţi: „Preocupări de cultură regională” (3 vol.); „Mănăstirea lui Iancu Coptin de la Hotin”; „Schiturile de sub Ceahlău: Săhastru şi Cirăbucu”, „Documente privitoare la anul revoluţionar 1848 în Moldova” ş. a.
■ 13/1937 – n. Constantin Grasu, la Tarcău, Neamţ, geolog, profesor universitar doctor (1969). A absolvit Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi Facultatea de Geografie-Geologie, Iaşi. A lucrat în învăţământ, la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra-Neamţ, cercetător la Staţiunea „Stejarul”, cadru didactic universitar. Peste 100 de lucrări publicate în presa de specialitate şi mai multe volume în nume propriu sau în colaborare. Este autor al volumelor de memorialistică: „Vacanţe pierdute”, „Vacanţe recuperate” şi „Rememorări tardive”.
■ 13/1955 – n. Alexandru Dabija, la Piatra-Neamţ, regizor, a urmat Liceul la Bicaz şi Piatra-Neamţ, apoi Facultatea de Teatru, secţia regie, a I. A. T. C. Bucureşti. Repartizat la Teatrul Tineretului, apoi regizor şi director al Teatrului Odeon. Activitate profesională (regie), la T. T. din Piatra-Neamţ: „Răfuiala”, „O noapte furtunoasă”, „D’ale carnavalului”, „Baba Hârca”, „OO!”, „La coutume”, „Orfanul Zhao”, „Femeia mută”. Alte spectacole, la Bucureşti şi în ţară: „Titanic vals”, „O scrisoare pierdută”, „Absolut!”, „Acasă la tata”, „Cum vă place”, „Comedia erorilor”, „Mult zgomot pentru nimic”, „Un duel”, „Trei surori”, „Nasul”, „Gaiţele”, „Vicleniile lui Scapin”, „Adunarea femeilor”, „Burghezul gentilom”, „Ospăţul lui Balthazar” ş. a. A montat: spectacole TV şi a organizat workshop-uri cu regizori din Scoţia; cu actori români și englezi; cu actori români şi belgieni. Premii: Premiul Uniter; Premiul Naţional pentru Artă ş. a.
■ 15/1886 – n. Ioan Drăgan, la Hoiseşti, Mărgineni, Neamţ (d. 26.11.1937, Piatra-Neamţ), profesor reputat, publicist, a urmat cursurile Gimnaziului „Roman-Vodă” din Roman, ale Liceului Internat şi ale Facultăţii de Litere şi Filozofie din Iaşi, Secţia filozofie-pedagogie. Specializare la Universitatea din Viena (1911-1913). A profesat la Râmnicu-Vâlcea, Piatra-Neamţ (Liceul „Petru-Rareş” şi Şcoala Normală „Gheorghe Asachi”, fiind primul profesor de pedagogie al şcolii), director al şcolii de aplicaţie, profesor şi director al Şcolii Normale din Tighina (1927-1929). Revine la Piatra-Neamţ, unde va fi profesor şi director. Membru în redacţiile revistelor „Petrodava”, „Preocupări didactice”. Scriere: „Duşmanul nostru, copilul”.
■ 15/1955 – n. Vasile Postolică, la Păstrăveni, Neamţ, profesor universitar doctor, la Universitatea din Bacău. Matematician. Fost elev şi profesor la Liceul „Petru-Rareş”. Peste 70 de lucrări, mai mult de jumătate publicate în străinătate, pe toate meridianele. Inclus în ediţia a 16-a a „Who’s Who in the World (1998), în „Encyclopedia of business analytics and optimization” din S. U. A. Participant la sesiuni, conferinţe şi congrese de profil din multe centre ştiinţifice ale lumii. Membru al: A. O. Ş. şi al S. Ş. M. din România, al Societăţii Americane de Matematică, al Societăţii pentru Matematică Aplicată (Philadelphia), al Societăţii Internaţionale de Inginerie Optică (Washington), al Universităţii din Georgia (S. U. A.), al Societăţii Internaţionale de Decizii Multicriteriale şi al The Planetary Society (Pasadena, SUA). Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ.
■ 20/1947 – n. Leonard Rotaru, la Valea lui Ion, Blăgeşti, Bacău, profesor, eseist. Absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Carieră didactică: profesor (Zăneşti, Neamţ şi Piatra-Neamţ), până la pensionare (2011). Preşedinte al Consiliului Municipal al Pionierilor din Piatra-Neamţ, inspector şcolar. Titlul de „Profesor evidenţiat” (1987), „Diploma şi Trofeul de Excelenţă în Educaţie” (2010). Membru fondator al Revistei „Asachi”, (1991), coordonator al suplimentului „Didactica”. Colaborări: „Acţiunea”, „Apostolul”, „Ceahlăul”, „Conta”. Cărţi: „Noţiuni şi exerciţii de limba română”, (colab.); „Biserica «Buna Vestire», Dărmăneşti, Piatra-Neamţ”, „Dincolo de orice, rămâne nădejdea”.
■ 21/1967 – n. Anda-Luiza Bogza, la Piatra-Neamţ (d. 13 dec. 2025, Praga, Cehia), solistă de operă. A absolvit Şcoala Nr. 3, Liceul „Calistrat Hogaş” (cl. IX-X), Şcoala de Muzică, toate din Piatra-Neamţ, Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, Conservatorul din Iaşi şi Academia de Muzică, Bucureşti (prof. Arta Florescu). S-a stabilit la Praga, unde şi-a desăvârşit pregătirea muzicală la Academia de Muzică, iar în 1991, după un succes răsunător cu rolul titular din opera „Jenufa” de Leon Janacek, a devenit solistă a Operei din capitala Cehoslovaciei. Şi-a continuat studiile la Viena şi Berlin. Premiul I la Concursul laureaţilor de la Viena. A interpretat un alt rol emblematic, Tosca de Puccini, mai întâi la Grand Théâtre de Bordeaux în 2005, apoi la Maggio Musicale Fiorentino, Opera de Stat Bavareză, Opera Frankfurt, Noua Operă Israeliană, Grand Théâtre de Luxembourg, Teatrul Naţional Slovac, în Japonia, la Opera Naţională Română şi la Festivalul de la Salzburg.
■ 21/1961 – n. Constantin Lăcătuşu, la Piatra-Neamţ, inginer geofizician, alpinist, absolvent al Liceului „Petru Rareş” şi al Facultăţii de Geologie-Geografie, Bucureşti. A organizat cluburi de alpinism în Bucureşti („Prospectorul”) şi Piatra-Neamţ („Petrodava”, devenit „Lynx Alpin Club”). A efectuat expediţii pe cei mai înalţi munţi din lume: Caucaz, Elbrus, Himalaya, Broad Peak, Pakistan, Everest, Alpii elveţieni, Kenia, Tanzania, Anzii Cordilieri, Aconcagua şi Cero, Alaska, Cho-Oyn, Dhalaigiri ş. a. Membru al mai multor fundaţii şi asociaţii de profil. Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ (1992).
■ 26/1913 – n. Teodor-Varahil Moraru, la Neagra Şarului, Suceava (d. 16. 06. 1999, Piatra-Neamţ), preot, artist plastic, poet, prozator. Cursuri secundare la Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. Participă, alături de studenţii conduşi de N. N. Tonitza, la pictarea Mănăstirii Durău (1935-1937), iar în 1938, devine student la Academia de Arte Frumoase, Iaşi. Debut expoziţional la Salonul Oficial al Moldovei (1943, Premiul Academiei, unde a fost student). Profesor la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ (1954-1957), concomitent, a urmat un curs de restaurare a monumentelor de artă. A pictat biserici din: Basarabia, Neamţ, Bacău şi Iaşi. Expoziţii personale şi de grup la: Miercurea Ciuc, Bacău, Vatra Dornei şi retrospectiva de la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ (1993). Membru al Fondului Plastic (1966). A participat la Cenaclul literar „Petrodava”. Volumul „Ecouri şi umbre în zări de lumină” (1995).
■ 27/1951 – n. Elvira Gille, la Bicaz, Neamţ, biolog, absolventă a Liceului din Bicaz (1970) şi a Facultăţii de Biologie, Iaşi (1977), doctor în biologie, specialitatea farmacognozie, cu lucrarea „Studiu asupra unor specii de digitalis cu mutageneza experimentală în culturile convenţionale şi în vitro”. Cercetător la Staţiunea de Cercetări „Stejarul” din Pângăraţi (din 1979). Membră a mai multor societăţi ştiinţifice din ţară şi de peste hotare. Autoare a multor lucrări ştiinţifice publicate în reviste de specialitate. Profesor la Filiala Neamţ a Universităţii „Spiru Haret” şi la Colegiul de Farmacie din Piatra-Neamţ.
Constantin TOMȘA
(N. R. – Prelucrare şi actualizare după Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, un calendar alcătuit de Constantin TOMȘA, Editura Crigarux & Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014).
