La periferia oraşului Bălţi, în 1944, a avut loc masacrarea prizonierilor lagărelor de concentrare din cel de-Al Doilea Război Mondial. În masacrul de la Bălţi, comparabil cu cel de la Katyni, sovieticii au executat prizonierii din două lagăre de concentrare, majoritatea români, dar și germani, unguri, italieni, ucraineni, ruşi, polonezi, cehi, slovaci, croaţi.
Mai bine de o jumătate de secol nu s-a vorbit despre masacrul de la Bălţi, iar cei care şi-au amintit despre acest groaznic eveniment au ajuns în Gulag.
După 23 august 1944, drept urmare a ordinului Regelui Mihai al României, militarilor români li se interzice să opună rezistență armatei sovietice, în felul acesta sunt luaţi în prizonierat 50 de mii de militari, care fuseseră înrolați în trupele SS sau în „Eşalonul de protecţie” – o organizaţie paramilitară care reprezenta baza partidului nazist. Mulţi dintre ei au fost lichidaţi cu un glonţ în ceafă, alţii au murit din cauza foametei, a frigului, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente, iar mulți au fost deportaţi şi au pierit în lagărele din Siberia ori din Kazahstan. O parte au încercat să evadeze, dar au fost mitraliaţi. Au fost şi fugari scăpaţi, pe care nu i-a găsit nimeni, decât doar atunci când s-au făcut singuri cunoscuţi, după destrămarea Uniunii Sovietice.
Conform arhivelor sovietice, în anul 1944, la Bălţi existau două asemenea lagăre şi un spital militar. Lagărul nr.103 era amplasat în sectorul Pământeni, zona cimitirului evreiesc. Al doilea lagăr (nr. 33) era situat în zona mlăştinoasă de lângă râul Răut şi de lângă fabrica de blănuri. Era unul dintre cele mai mari ale armatei sovietice şi a existat între 16 iunie şi 10 octombrie 1944, fiind înconjurat de garduri înalte cu sârmă ghimpată. Prizonierii acestuia erau duşi în mlaştină, siliți să sape şanţuri lungi, apoi împuşcaţi şi îngropaţi de soldaţii NKVD (Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne) al URSS. Astfel, în anul 1944, în lagărul din oraşul Bălţi, au fost exterminaţi 12.567 prizonieri, numele lor rămânând necunoscute.
În cimitirul celuilalt lagăr, nr. 103, conform unui document strict secret descoperit în arhiva Ministerului Afacerilor Interne, au fost înmormântați 2.361 de prizonieri, în 71 de gropi.
În cimitirul spitalului militar nr. 3.376 (care a funcționat din 1944 până la finele anului 1948) au fost găsite 218 morminte.
Pentru fiecare din aceste două unităţi militare au fost instituite cimitire separate, la circa 400 de metri de oraşul Bălţi, în zona cimitirului evreiesc. Registrele de deces ţinute în lagăr şi la spital, păstrate până-n prezent, conţin informaţii despre numele decedatului, gradul militar, naţionalitatea, data morţii şi data înhumării, precum şi numărul mormântului în care a fost îngropat prizonierul.
Masacrul de la Bălţi este comparat cu cel de la Katyn, Polonia, unde în 1940 sovieticii au ucis circa 14-15 mii de prizonieri, fapt recunoscut abia după 50 de ani.
În anii 1991-1992, rudele prizonierilor din lagărele de la Bălţi au săpat în mlaştina de lângă râul Răut, descoperind o mulțime de cranii şi oase, pe care le-au adunat într-o piramidă imensă, acoperită cu un strat de pământ. În vârful piramidei, a fost construită o troiţă sculptată din lemn – un dar al credincioşilor din raionul Râşcani (din apropierea Bălţilor). Pe data de 7 mai 1992, aceasta troiţă a fost sfinţită de Petru de Bălţi (actualul mitropolit ortodox al Basarabiei), cu un sobor de preoţi şi monahi, eveniment la care au participat mii de credincioşi, dar şi autorităţile oraşului. Pe acel loc urma să fie ridicată o biserică ori o mănăstire a „Oaselor”, rămasă doar în proiect.
(N. R. Preluare și prelucrare după – Calendar Naţional 2024, Biblioteca Republicii Moldova – Chişinău, 2023)
Elena HARCONIŢA