1912 – un an care constituie un reper pentru învăţământul nemţean, pentru că acum mai bine de un secol se năşteau la Piatra-Neamţ a patra Şcoală Normală din Moldova – mai precis Şcoala Normală de Băieţi „Gheorghe Asachi” – dar şi Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Neamţ, care în cei 103 ani de existenţă de până acum a fost mai mult decât o simplă organizaţie de breaslă; Asociaţia Învăţătorilor din Neamţ a reprezentat un extraordinar instrument de solidaritate şi coeziune a dascălilor, „luminători” ai neamului românesc. Victor Andrei, ilustru profesor de geografie al Şcolii Normale „Gheorghe Asachi”, în noiembrie 1992, la împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea şcolii lansa un emoţionat îndemn profesorilor şi elevilor: „Dacă vreţi să ne cunoaşteţi, căutaţi-ne! Citiţi ce am lăsat noi scris şi luaţi ce a fost bun din noi!”. Urmând îndemnul acestuia, dar cu privire la Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Neamţ, descoperim o exemplară lecţie de istorie şi demnitate oferită de cei care au fost animatorii acestei asociaţii de-a lungul timpului. Impresionează şi astăzi cuvintele-testament ale lui Leon Mrejeriu (1879-1945), primul preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ: „Noi nu am fost nici primii şi nici ultimii, dar v-am deschis drumuri pe care, cu vrednicie, trebuie să păşiţi. Faceţi-vă datoria în faţa viitorului: trudiţi, fiţi uniţi, fiţi puternici şi plini de convingere faţă de menirea socială pe care Dumnezeu v-a dat-o, spre neuitare şi veşnică propăşire a neamului românesc! Iar noi, de acolo de unde am fost chemaţi să facem o nouă asociere, vă vom privi cu bucurie vredniciile şi vă vom binecuvânta pe cei care meritaţi!”. Şi pentru că Leon Mrejeriu era omul faptelor, acesta, în calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ, a făcut toate demersurile necesare pentru a obţine de la Ministerul Instrucţiunii Publice de atunci suma de 400.000 lei necesară cumpărării unei clădiri de la Banca Naţională, cădire care va deveni „Casa Învăţătorului”. Ministrul de atunci al instrucţiunii publice era dr. Constantin Angelescu, devotat şcolii româneşti şi adept al devizei: „Şcoală cât mai multă! Şcoală cât mai bună! Şcoală cât mai românească!”, la care ar trebui să reflectăm măcar un moment, în contextul în care şcoala de azi se confruntă cu atâtea provocări, cu o reformă ce pare fără sfârşit.
Acum 25 de ani o echipă ce reunea dascăli care nu pierduseră speranţa că Asociaţia Învăţătorilor va renaşte asemenea „păsării Phoenix” – în frunte cu învăţătorii Gheorghe Şerban, Ioan Humă, Constantin Cuciuc, Petre Radu, profesorul Emil Nicolau, apoi profesorul Gheorghe Amaicei – a făcut demersurile necesare pentru reînfiinţarea şi revitalizarea activităţii asociaţiei. În februarie 1991, printr-o sentinţă civilă a judecătoriei din Piatra-Neamţ, Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ îi revenea, în chip firesc, Casa Învăţătorului de pe strada Petru Rareş nr. 24, un loc simbolic pentru tot ceea ce înseamnă învăţământul nemţean.
O vibrantă lecţie de istorie au scris membrii Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ în condiţiile participării unora dintre aceştia fie la „Războiul Reîntregirii Naţionale” (1916-1918) care a condus la făurirea României Mari, fie la cel de-Al Doilea Război Mondial. 89 de învăţători şi institutori din judeţul Neamţ au fost mobilizaţi pe front în cadrul Războiului Reîntregirii Naţionale, pentru faptele lor de eroism unii fiind decoraţi cu ordinul „Coroana României” în grad de cavaler: Leon Mrejeriu, Ion Bicleanu, Clement Podoleanu etc. Alţi 13 învăţători nemţeni au căzut eroic pe câmpul de luptă, pentru făurirea României întregite: Diaconu Mihai, Lefter Nicolae, Fedeleş Constantin etc. Într-un alt context istoric, revista „Apostolul”, nr. 5 din mai 1942 era dedicată învăţătorilor căzuţi în luptele pentru eliberarea pământului sfânt al Basarabiei. Articolul scris de Mihai Avădanei, directorul revistei, intitulat semnificativ „Învăţători ai poporului şi eroi ai Patriei” consemna: „Acum ei au plecat să creeze, cu jertfa lor, istoria… În chip simbolic, primul căzut dintr-un regiment de dorobanţi a fost învăţătorul plt. T.R. Nicolae Tanasă din judeţul Roman, iar cea din urmă jertfă în faţa Odessei a fost, de asemeni, învăţătorul Vasile Vlad din Târgu Neamţ” (Gheorghe Radu, Războiul sfânt pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa (1941), Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2011, p. 89).
La 1 noiembrie 1934 apărea la Piatra-Neamţ, sub egida Asociaţiei Învăţătorilor, primul număr al revistei „Apostolul”, coperta acesteia fiind realizată de profesorul N. Nicolescu, absolvent al Şcolii Normale din Piatra-Neamţ. Remarcăm articolul-program al revistei „Apostolul” intitulat „Pornim la drum” care evidenţia spiritul liber ce urma să anime pe toţi colaboratorii acesteia:
„Programul urmărit de acest organ de publicitate va fi pur didactic… Senină, liberă de orice oficialitate, de orice înrâurire politică, precum şi de orice spirit de grup şi ambiţii deşarte” (Constantin Tomşa, Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Neamţ şi Revista Apostolul, în Un secol de existenţă, Editura Alfa, Piatra-Neamţ, 2012, p. 155).
Considerăm că revista „Apostolul” de azi continuă, în mod firesc, direcţia lansată în 1934, aceea a libertăţii de exprimare şi a promovării ideilor novatoare în materie de educaţie. În plus, ar trebui să luăm aminte la faptul că financiar revista era susţinută de membrii Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ. Un fapt de solidaritate exemplară! Poate ar trebui reluată tradiţia care exista în primii ani de existenţă ai revistei (1934-1943), aceea ca elevii Colegiului Naţional „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ – continuatorul Şcolii Normale de altădată – să-şi poată publica propriile creaţii în paginile „Apostolului”.
Tot în acest context putem evoca o serie de similitudini şi legături care s-au stabilit în timp între Asociaţia Învăţătorilor din Neamţ şi Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi”, instituţie de învăţământ care prin filiera sa vocaţională asigură pregătirea elevilor pentru specializarea învăţători-educatoare. Ambele instituţii au avut în diferite contexte social-istorice – Primul Război Mondial, perioada anilor 1944 – 1989, marcată de instaurarea regimului comunist – un destin tumultos, dar de fiecare dată au reuşit să depăşească obstacolele ivite şi să renască spectaculos. Activitatea ambelor instituţii a fost marcată de personalităţi remarcabile, educatoare, învăţători, profesori, autentice modele pentru elevii aflaţi în formare. Alături de nume precum Leon Mrejeriu, Constantin Fedeleş, Gheorghe Şerban, Ioan Radu – preşedinţi ai Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Neamţ, putem evoca numele unor pedagogi de excepţie, care au slujit cu devotament învăţământul nemţean, Şcoala Normală „Gheorghe Asachi”: Panaite Popovici, Dimitrie Focşa, Eugenia Popovici, Ioan Drăgan, Victor Ţăranu, D. Braharu. De asemenea, nu trebuie să uităm că de fiecare dată, când la mijloc de noiembrie elevii şi profesorii colegiului sărbătoresc „Ziua şcolii”, reprezentanţii Asociaţiei Învăţătorilor ne sunt alături. La rândul lor, elevi şi profesori ai colegiului au fost invitaţi să participe la diferite manifestări desfăşurate sub egida Asociaţiei Învăţătorilor. Una foarte emoţionantă a avut loc în octombrie 2003, când personal am participat împreună cu elevii clasei X A, de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Asachi” de atunci, la o revedere a absolvenţilor Şcolii Normale de Băieţi şi de Fete, promoţia 1953: anii IV A şi IV B băieţi şi fete. Domnii profesori Paul Vasiliu (dirigintele anului IV A fete) şi Neculai Buium (profesor de muzică instrumentală) au strigat catalogul. Au rostit cuvinte emoţionante de mulţumire faţă de dăruirea dascălilor lor foşti absolvenţi precum Elena Baciu, Gheorghe Grigorescu şi Gheorghe Amaicei. Absolvenţii de atunci au evocat cu multă consideraţie foştii profesori, subliniind că lecţiile lor erau adevărate „bijuterii”, „opere de artă”. Au fost rememorate romanticele întâlniri ale normaliştilor de la liziera care trasa o graniţă mai mult simbolică între cele două Şcoli Normale.
Deşi au traversat o perioadă de mari privaţiuni – de exemplu o clasă întreagă a învăţat să cânte la vioară folosind singura vioară existentă şi care aparţinea unui coleg – normaliştii de atunci au dat dovadă de tenacitate, solidaritate şi respect faţă de şcoală şi valorile istoriei, culturii naţionale. O lecţie care merită învăţată! Una dintre ultimele „întâlniri admirabile” între spiritul de solidaritate şi dăruire faţă de cauza şcolii româneşti cultivat cu atâta tenacitate de-a lungul timpului de Asociaţia Învăţătorilor şi spiritul „normalist” al elevilor de azi ai Colegiului Naţional „Gheorghe Asachi” a fost în mai 2012, an în care, nu întâmplător, s-a marcat un secol de existenţă atât pentru Asociaţia Învăţătorilor cât şi pentru Şcoala Normală „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamţ.
Profesor. Mihaela GHERGHELESCU
Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamţ