G.T. Kirileanu – şcolar în Valea Bistriţei, acum 140 de ani

Noul început de an şcolar a readus forfota grijilor şi a emoţiilor caracteristice în asemenea împrejurări atât copiilor, părinţilor şi bunicilor, cât şi cadrelor didactice. Fireşte, fie şi involuntar, e destul loc şi de amintiri, de comparaţii… Cum a fost acum un an? Cum a fost înainte de pandemie? Dar în anii cravatelor roşii şi ai carnetelor de UTM/UTC? Şi, de îndată ce neodihna cugetului poate străbate hăăăt departe, cei binecuvântaţi şi cu străbunici pot avea parte chiar şi de împărtăşirea unor rememorări antebelice! Dar amintiri de acum 140 de ani, cum vă propun în cele ce urmează, numai în cărţi şi documente găsim…

O astfel de sursă poate fi şi cel dintâi volum (Bucureşti, RAO, 2013) din seria celor cinci tomuri memorialistice G.T. Kirileanu, Martor la istoria României. Jurnal şi epistolar. 1872-1927, pe care le-am editat până acum întru neuitarea distinsului cărturar (cel mai important editor al scrierilor lui Creangă, vrednic redactor şi bibliotecar regal, preţuit publicist, folclorist şi istoric, precum şi unul din primii editori ai scrierilor politice şi pedagogice ale lui M. Eminescu). Un cărturar care şi-a trăit ultimii 25 de ani (1935-1960) în urbea de la poalele Cozlei, Cernegurei şi Pietricicăi, pe malul „Mamei Bistriţa” şi în zarea lui „Moş Ceahlău”, cum duios anima G.T.K. cele două dragi şi viguroase repere geografice.

Şi, de îndată ce şi spaţiul publicistic îşi are dimensiunile şi reperele sale, să trecem la promisele mărturii, pe care, potrivit cerinţelor, le vom însoţi cu explicaţii, omisiuni şi completări semnalate prin paranteze pătrate şi, mai rar, prin note de subsol…

Constantin BOSTAN

[Elev la Şcoala primară din Broşteni, 1878-1881]

Tatăl meu, Grigore Chirileanu, […] a fost pădurar la moşia [regală] Broşteni [de pe valea Bistriţei, aparţinând, pe rând, judeţelor Suceava şi Neamţ]. Era vestit vânător de urşi şi pescar de lostuci [lostriţe], cu mreaja şi cârligul. A murit în vârstă de 80 de ani, la 1920.

Mama mea, Ioana, era fiica preotului din Holdaş-Broşteniţ, Teodor Ioanovici – popa Todică, cum îi ziceau oamenii […] şi a preotesei Axinia […]. La vârsta de 7 ani (împliniţi martie 1879), murind mama la naşterea fratelui meu Simion (N.A. – Simion Teodorescu-Kirileanu, învăţător, folclorist, publicist) şi tata căsătorindu-se din nou, am fost luat spre creştere şi învăţătură la şcoală de părinţii mamei mele, preotul Todică şi preoteasa Axinia, cărora le datoresc tot ce a fost bun în sufletul meu.

La şcoala primară din Broşteni mi s-a schimbat numele Grigorescu (după numele de botez al tatei), în Teodorescu – după numele moşului, preotul Teodor şi numai când am fost student la Universitate [1895-1900] am adăugat numele Kirileanu, al tatălui meu, după a lui cerere [scrierea cu K a patronimicului datorându-se dragostei pentru „chirilicalele” vechilor documente].

Trei ani (1878-1881) am învăţat la şcoala primară din Broşteni, unde era învăţător preotul Ioan Grinţescu, nepot de frate al preotului Todică. În acest timp am servit şi ca băiet de ajutor la biserica din Holda, pe lângă moşul meu, preotul Todică.

Şcoala primară din Broşteni era casă mărişoară de lemn, cu tindă, 2 odăiţi la stânga pentru învăţător şi o odaie mai mare, cu ferestre mari, la dreapta, pentru şcoală. În fund, în dosul unui părete despărţitor, era odaia neagră, pentru cei pedepsiţi. Tablă. Catedra învălită cu ziarul România liberă, la care era abonat învăţătorul. Pe părete, harta cea mare a Daciei de A. Treboniu Laurian. Bănci lungi.

Preotul I. Grinţescu slab învăţător. Fără nici o explicaţie, ne da să învăţăm pe de rost, de ici până ici. Şi ne asculta pe rând, trăgând de păr sau de urechi pe cei care greşeau: Bată-vă scârba să vă bată, răilor!

Eu învăţam bine lecţia şi scriam binişor, aşa că părul şi urechile mele n-au avut de suferit. Cei care pierdeau câte un smoc de păr plângeau cu râuri de lacrimi şi când mi se jeluiau pe drum înspre casă, eu le spuneam că trebuie să înveţe. [Unii ziceau:] – Ţie ţi-i uşor, că mănânci colac!

Când popa avea slujbe în sat sau la biserică, venea în locul lui preoteasa, cu furca în brâu, şi torcea în clasă, pe scaun. Ea nu ştia carte şi ne îndemna mereu să citim în bănci cu glas tare. Când glasurile se potoleau, preoteasa iar zicea: Învăţaţi, răilor! şi glasurile se întăreau. Şi tot aşa urma acest mormăit cres­cendo şi descrescendo, până se împlinea ceasul şcolii.

Alteori, popa trimitea pe fratele său, elev în seminar, care ne muştruluia cu scrisul, căci scria foarte frumos la tablă şi ne silea să scriem bine. La amiază, când nu era iarnă, cei din sate mai depărtate mâncam sub coastă [coasta dealului sau a muntelui], care ce aveam în trăistuţa de şold… Şi apoi urmau jocurile… Sara, după ieşirea din şcoală, o luam spre casă pe malul Bistriţii, cu alergături şi nebunii copilăreşti, până ajungeam pe la casele noastre.

[La Şcoala primară nr. 1 din Folticeni, 1881-1883]

După ce am terminat în anul 1881 cele 3 clase la şcoala primară de rang inferior din Broşteni-Suceava, tatăl răposatei mele mame, preotul Todică din Holdă, dorind să-nvăţ mai departe, spre a intra la seminarul de preoţi de la Socola [în Iaşi], m-a dus să termin cursul primar în Folticeni.

Cea mai bună era Şcoala nr. 1 din strada Rădăşeni.

Fiind examinat aici, s-a constatat că trebuie să repet clasa a III-a, deoarece pregătirea de la şcoala din Broşteni, condusă de preotul Ioan Grinţescu, nu era îndestulătoare.

Institutor la clasa a III-a era Ion Ernilie, care ne dădea lecţii pe carte „de ici şi până ici”, fără explicaţii, ca şi la Broşteni. Ascultarea se făcea scoţându-ne la lecţii grupuri de şcolari, spunând pe rând lecţia pe de rost.

De la Ion Ernilie mi-a rămas amintirea pedepselor ce da şcolarilor pentru purtări rele sau pentru neînvăţarea lecţiilor. Dacă greşeala era mai mică, pedeapsa era lovirea la palmă cu o linie sau cu o vărguţă. Dacă greşeala era mai mare, atunci şcolarul era pus cu capul între picioarele profesorului, care cu o vargă mai mare îi da lovituri la bucile din dos, unde acum se fac injecţiile pentru anumite boale. Injecţiile făcute cu varga erau contra lenei sau pentru sănătatea morală!

Altfel de învăţător era la ultima clasă a IV-a, anume Coman Vidrighin, român din jurul Sibiului, care ne explica foarte lămurit şi ne asculta la lecţii cu mare bunătate şi răbdare.

Eram dintre şcolarii buni, dar odată am căpătat din partea directorului Vidrighin singura palmă din vieaţa mea de şcoală, pentru că la o socoteală cu crida [creta] pe tablă mă încurcasem.

– Cum, n-ai învăţat lecţia?

– Ba am învăţat, i-am răspuns.

– Apoi, dac-ai învăţat, de ce nu ştii? – şi harşti o palmă!

Palma a făcut minunea, căci venindu-mi mintea la loc, am rezolvat problema, punându-mi notă bună. Se vede că şi palma e bună câteodată…

La gazdă şedeam […] într-o casă din faţa şcolii, împreună cu doi veri ai mei mai în vârstă şi eram ţinuţi din scurt, după dorinţa părinţilor. Băieţii de la şcoală îmi ziceau muntenaş, pentru că eram din partea muntelui, şi păpuşică, pentru că eram mic de stat şi slăbuţ, dar îmbrăcat cu bondiţă, în port frumos ţărănesc, încălţat cu opinci. Numai când am trecut la gimnaziul din Folticeni fratele mamei mi-a făcut nişte ciuboţele de care eram foarte mândru. Şi fiica gazdei noastre s-a fotografiat cu noi, cei trei băieţi, ca să trimeată fotografiile la părinţi.

Petreceri plăcute aveam cu fetele cele frumoase ale lui Popa Vasilică Şoldănescu, în grădina cu pomi roditori a unchiului lor, peste gard de casa noastră. Eu, cel mai mic şi mai sprinten, mă urcam în merii cei vieşti şi le aruncam fetelor, pe rând, merele cele mai frumoase. Cu vara lor, Lucreţia, aveam schimb de scrisorele…

Iar la scăldat ne duceam la iazul Şomuzului Mare, însă fără plăcere, căci apa nu era limpede şi la fund era cu mâl, iar nu cu pietriş şi apă limpede ca în Bistriţa noastră. De aceea aşteptam cu nerăbdare vacanţa mare, ca s-o luăm pe jos, două zile, spre satele noastre din Valea Bistriţii, cale de 80 kilometri… Acolo ne aştepta bucuria de a lua parte la lucrul fânului şi la grija vitelor duse la păşunat, înfruptându-ne cu bunătăţile de pe la stâni. […]

[Rechizitele şi „banii de buzunar” ai unui elev de gimnaziu]

Am urmat clasa I şi a II-a la gimnaziul din Fălticeni (1883-1885) unde era director Vasile T. Lovinescu – profesor de istorie şi vrednicii profesori Grigore Bârjovanu (ştiinţe naturale), Vasile Botez (latina), Richard Wagner (franceza).

[Nevoile curente ale şcolarului Gheorghe Teodorescu (13 ani) sporesc, aşa cum aflăm şi din această epistolă ce a înfruntat şi ea neobosita curgere a anilor, confruntându-se acum, evident, cu exigenţele actualei ortografii şi… ale actualilor dascăli:]

Folticeni 1885 Mai în 20 zile.

Sărut mânile scumpii mei Părinţi! [Preotul Todică şi preoteasa Axinia]

Mai întăi de toate doresc ca mica me Epistolă să vă întâmpine în momentele cele mai fericite şi ale Senătăţii.

Din preună cu toată familia.

Despre mine veţi şti că sunt senătos din mila a tot putintelui creator ocupândumă cu Studiul.

Dorind a şti şi despre Dvs. cum vă aflaţi.

Tătuţă! Tare mult te rog fămi o bondiţă frumuşică căci nam ce lua pe esamen căci sumanul este lung şi greu. pe urmă toţi profesorii zic că de ce nu vin cu bondiţa. să mio gătiţi pe la 1 Iunie căci atunci se începe esamenu.

Trimiteţimi opinci căci acum port ciubotele şi se rup. tare mult vă rog. Iţarii de aseminia să mii trimiteţi căci am numai o pareche aici.

Din cei 2 franci ce mi ai trimis iată ce lucruri am luat:

Cerniala 10 b. Plumb 5 b. hârtie 25. o coală de hârtie de cele mari 30 b. un condei 20 b. o oglinduţă 15 b. un peptene 25 b se fac 1,30. Pomadă 10 b. untură de uns ciubotele 10 sopon 15 b. se fac 1,65. pe urmă alte mărunţuşuri trebuitoare. Vezi dar pe ce dau eu paralele. Hârtia sa trecut cu hărţile pe urmă un profesor zice să ne cumpărăm o Ortografie a limbei Române căci cu aceea ne vine uşor la esamen deci vedeţi că trebue parale trimiteţimi dar parale, tare mult vă rog nu uitaţi de Bondiţă şi parale pe urmă Brânză că postul sa început.

Trimiteţimi scrisoare cum vă aflaţi şi despre toate.

Al D-tre Supus Fiu

Gh. Theodoresco.

Adreasa [mea]: D-sale D-lui / Gavril a Niculaesi / Strada Rădăşeni / La Folticeni.

În toamna anului 1885, îmbolnăvindu-mă greu, am rămas acasă tot anul şcolar, la trebile casei şi la cele bisericeşti, pe lângă moşu Popa Todică.

Un nepot de soră a lui Popa Todică, frate cu Popa Ţifescu din Galu [sat, com. Poiana Teiului], venea deseori în Holdă [Holda – satul natal al lui G.T.K.] şi, stând la Popa Todică, căuta în zodie la oameni şi femei (care îi dădeau câte 50 de bani) într-un Calendar aşezat pe şapte planete, ediţia Bucureşti, 1879, tipărit cu chirilice.

După ce am învăţat a ceti şi eu cu slovă veche, mi-a arătat cum să caut şi eu în zodie la oameni, în lipsa lui. Şi aşa m-am făcut şi eu zodier, câştigând ceva bani pentru nevoile mele de şcolar în Folticeni.

Mai căpătam câte un leu pentru facerea tablourilor [tabelelor] de spovăduiţi şi împărtăşiţi, pe care moş Popa Todică trebuia să le trimeată la Protoierie. Iar pentru cetirea stâlpilor (Testamentul Nou în întregime) la capul mortului, căpătam câte 2 lei de fiecare evanghelist. Însă de multe ori mă înfioram când rămâneam singur lângă mort, căci mi se părea că răsuflă din când în când. Eu citeam în casă, iar femeile boceau afară.

G.T. KIRILEANU