Basarabia este în viziunea lui Eminescu parte integrantă a spaţiului geografic şi cultural al poporului român şi din această perspectivă examinează istoria sa în cursul veacurilor. Cel mai important document, prin implicaţiile şi consecinţele sale, pe care îl aduce în discuţie este Tratatul de la Luţk din 1711. Poetul se ocupă de el, într-o însemnare din manuscrisul 2257, unde se face referire şi la Basarabia. Acest Tratat încheiat între Dimitrie Cantemir şi Petru cel Mare prevedea că domnul Moldovei este supusul curţii imperiale ruseşti. Articolul II stipula retrocedarea către Moldova a cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă, pierdute în timpul lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş. Tratatul este întocmit de Dimitrie Cantemir şi numai calificat de diplomaţia ţaristă. Domnul Moldovei urmărea să organizeze un stat autoritar absolutist, însă conta pe sprijinul din afară al Rusiei ţariste. Eminescu califica acest tratat în editorialul Erodot al românismului din ziarul „Timpul”, 25 ianuarie 1881, fatalul tratat de alianţă de la Luţk care ne-a costat domnia naţională şi un veac de înjosire şi mizerie.
Eminescu se angajează în „Timpul” în apărarea integrităţii teritoriului ţării noastre şi susţine o campanie de presă împotriva politicii anexioniste a Imperiului Ţarist şi a propagandei panslaviste. Campania de presă este deschisă cu editorialul În sfârşit vedem limpede publicat în „Timpul” la 25 ianuarie 1878. Comentează aici cererea generalului Nicolai Pavlovici Ignatiev adresată guvernului român privind retrocedarea celor trei judeţe din sudul Basarabiei. Diplomatul ţarist evoca drept argument restabilirea onoarei imperiului său. Cuvântul nostru este – declară Eminescu – de bună voie niciodată, cu sila şi mai puţin. Câteva zile mai târziu, într-un nou editorial, fără a judeca hotărârile Adunărilor, se pronunţă împotriva oricărui aranjament cu guvernul vecin. De aici înainte problema Basarabiei se situează pe primul loc în publicistica poetului. Problema retrocedării judeţelor din sudul Basarabiei, este pusă în discuţie într-o corespondenţă trimisă din Bucureşti ziarului panslavist „Le Nord”.
Poetul respinge ideea cu privire la vasalitatea Moldovei faţă de Imperiul Otoman şi arată că acest termen era împrumutat împreună cu cel de suzeranitate, din dicţionarul feudalităţii. Moldova şi Basarabia împreună formau, scrie Eminescu, un stat deosebit cu legile şi prinţul său şi se aflau supuse numai la aceea ce diplomaţia a numit impropriu suzeranitatea Porţii. Corespondentul ziarului panslavist – arată Eminescu, introduce în discuţie teze infirmate de documentele istorice. Demonstrează acest lucru în editorialul Venim încă odată asupra scrisorii din 22 februarie/6 martie 1878 unde întocmeşte o schiţă, pe bază de documente, a unităţii statale a Moldovei înainte de 1812.
Polemica lui Eminescu cu ziarele panslaviste „Le Nord” şi „Viedmosti” în problema Basarabiei este continuată în editorialul Argumentul de căpetenie din 1 martie 1878. Basarabia nu însemnează, scria Eminescu, decât ţara Basarabilor, precum Rusia însemna ţara ruşilor, România ţara românilor. Pornind de aici poetul respinge teza ziarelor panslaviste privind suzeranitatea Imperiului Otoman şi dreptul său de a dispune de teritoriul ţării noastre.
Studiul „Basarabia” se înscrie în contextul dezbaterii din presa europeană, privind nu numai situaţia celor trei judeţe, ci a provinciei întregi, anexată de imperiul ţarist în 1812. Este un studiu polemic cu documentele pe masă. Eminescu mută discuţia de pe terenul demersurilor din cancelariile diplomaţiilor europene şi al revendicărilor oamenilor politici ţarişti pe cel al realităţilor istorice.
Studiul se susţine pe o armătură ştiinţifică încă neegalată în desfăşurarea discursului critic. Studiul este o demonstraţie polemică, însă şi un memoriu politic, menit să servească diplomaţiei româneşti la Congresul de la Berlin din iunie-iulie 1878. Dar delegaţia română nu este primită la lucrările acestui congres.
Eminescu este acuzat de către conservatori, nu numai de presa liberală, că transformă „Timpul” în organul său de presă. Nimic nu ilustrează mai bine acest lucru decât angajarea cotidianului bucureştean în problema Basarabiei. Provinciile româneşti de sub stăpânirea imperiilor vecine sunt prezentate şi în însemnările din manuscrise. Este mai cunoscut poemul „La arme”, în care sunt evocate Basarabia, Bucovina şi Transilvania.
Eminescu se angajează în apărarea Basarabiei cu toată capacitatea intelectuală a geniului său şi face din situaţia acestei provincii româneşti o problemă internaţională. Am răsfoit cărţi, scrie el în 30 aprilie 1878, ne-am folosit de munca altora, am adunat dovezi şi am arătat că poporul român nu a renunţat la drepturile sale asupra Basarabiei şi că prin urmare nici astăzi nu are dreptul de a renunţa.
Lucilia DINESCU