Profesorul Constantin Tomşa, autorul volumului Un dicţionar al literaturii române din judeţul Neamţ, este un truditor „cu un spirit de disciplină severă” şi „organizare minuţioasă”, după cum afirmă criticul Dan Mănucă în rândurile scrise pe coperta a IV-a a cărţii.
Apărut în anul 2014, la editurile nemţene Crigarux şi Cetatea Doamnei, Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ, într-un format de 30x21cm, cu peste 530 de pagini, reprezintă o încununare a muncii de ani de zile dedicate culegerii şi selectării unui impresionant material documentar despre autori „născuţi şi trăitori în Neamţ, născuţi în Neamţ şi stabiliţi în alte zone geografice, născuţi în alte localităţi şi stabiliţi în Neamţ, fiecare fiind autorul a cel puţin unei cărţi publicate”, după cum se afirmă la începutul lucrării.
Sensibilizat de mărimea lucrării, m-a interesat îndeaproape numărul celor cuprinşi în actualul dicţionar şi, spre surprinderea mea, am găsit peste 420 de nume, constatând, cu umilinţă, că despre mulţi scriitori nu am auzit, cu toate că timp de 40 de ani am lucrat la catedră în calitate de profesor de limba şi literatura română în Piatra-Neamţ, dintre care în aproape 10 îndeplinind şi funcţia de inspector şcolar de specialitate, în această ipostază având ocazia să cunosc mare parte din localităţile judeţului Neamţ, precum şi oamenii locului. Mă refer, desigur, la scriitorii contemporani nouă, apreciind, din această perspectivă, şi mai mult munca depusă de profesorul Constantin Tomşa.
Impresionat de numărul mare al celor care scriu, trăitori într-un spaţiu geografic oarecum restrâns, am găsit prilejul să cuget asupra utilităţii sau inutilităţii scrisului, în condiţiile în care anonimatul tinde să nimicească orice încercare de evadare în spaţiul literar al consacraţilor. Concluzia la care am ajuns îmi spune că nu este nimic îngrijorător, nici superficial în felul meu de judecată asupra fenomenului literar românesc, că necunoaşterea unor nume face parte din normalitate. Apoi, mulţimea celor dispuşi să creeze contribuie la dospirea şi evidenţierea valorii, aşa cum sunt necesare multe spice de grâu ca să se formeze ceea ce se numeşte un ogor autentic, cu roade bogate. Iar şansa devenirii scriitoriceşti depinde de vocaţia şi de truda fiecăruia, numele sau renumele fiind o consecinţă a acestora; apoi, cei mai aleşi dintre aleşi, dacă este vorba de o ierarhie valorică, pot fi asemănaţi cu nişte alpinişti care au reuşit să urce piscurile cele mai înalte ale unor munţi primejdioşi, cu de la sine înţelegere că au beneficiat de sprijinul mentorilor, agenţilor literari şi editurilor prestigioase care să le susţină valoarea. Altfel spus, putem închipui un maraton literar, asemenea celui sportiv, cu o participare masivă de competitori. Desigur, toţi se pregătesc, toţi se antrenează cu gândul la izbândă, dar la finalul întrecerii doar câţiva ajung cunoscuţi dintre sutele sau miile de participanţi… Cu ce se aleg ceilalţi? Mai întâi, trebuie spus că fără participarea lor nu ar exista ideea de maraton; apoi, antrenamentele în sine îi fac mai încrezători în posibilităţile lor, determinându-i să spere, la rându-le, cândva, într-o posibilă victorie.
Aşadar, Constantin Tomşa a oferit tuturor scriitorilor incluşi în dicţionar şansa de a se înscrie şi a participa la un virtual maraton literar, fără a se face neapărat o vizibilă clasificare a valorilor, competiţia fiind în plină desfăşurare, iar efortul autorului de a aduna la un loc categorii variate de reprezentanţi ai scrisului („copişti, cronicari, scriitori, autori de scrieri bisericeşti, folclorişti, publicişti, traducători ş.a.”) este meritoriu şi oportun. Portretele literare existente în carte diferă ca dimensiune, ţinându-se seama de operă, în ansamblul ei, dar şi de documentaţia de care s-a dispus la momentul respectiv. De altfel, Constantin Tomşa a dat măsura posibilităţilor sale şi cu ocazia altor scrieri anterioare, precum Împătimit de lectură (Cărţi şi autori, I-IV, 2002-2006) şi Contemporan cu ei (Fişe de dicţionar, scriitori, 2009), surprinzând fenomenul literar românesc, mai ales după anul 1990, „luând în discuţie atât cărţile celor ce se consideră consacraţi, profesionişti, mai ales pentru faptul că au fost admişi în Uniunea Scriitorilor din România, cât şi ale celor care de multe ori sunt etichetaţi – uneori pe drept, alteori nu – ca veleitari”.
Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ se dovedeşte a fi un instrument eficient în obţinerea unor informaţii cu privire la un anume scriitor, la un fenomen literar caracteristic unei anumite perioade istorice şi, de ce nu, pentru satisfacerea unor curiozităţi de filolog dornic de aspecte mai aparte. Din această ultimă perspectivă, am urmărit paginile dicţionarului, interesat fiind de câţiva scriitori apropiaţi sufletului meu, trăitori în alte judeţe, dar şi de cei care provin din satul meu natal, Valea lui Ion, aflat la graniţa dintre judeţele Neamţ şi Bacău.
Mai întâi, am făcut cunoştinţă cu universitarul Ioan Dănilă, de la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău (născut pe meleaguri nemţene, la Târgu-Neamţ, în anul 1949, 16 decembrie), „autor de manuale şi cursuri universitare, teoretician literar”, cu peste 50 de titluri, publicate în volum sau în reviste de specialitate, cu profesorul universitar Vasile Spiridon (născut la Verşeşti, comuna Girov, judeţul Neamţ, în anul 1958, la 14 februarie), critic literar, eseist cu o susţinută activitate publicistică, ca să vorbim doar de doi consacraţi scriitori contemporani care se manifestă plenar şi responsabil, la catedră şi în paginile revistelor literare de primă mână din ţară.
Am căutat apoi numele scriitorilor născuţi în Valea lui Ion. Şi cu mândrie afirm că localitatea are reprezentanţi remarcabili, scriitori cu certificat de membri ai Uniunii Scriitorilor din România, cu o operă care acoperă şi valoric respectivul atestat. Se poate vorbi de poetul Ion-Tudor Iovian, născut la 1.01 1952, căruia Constantin Tomşa îi face o prezentare generală, amintind, printre altele, că Nicolae Manolescu afirma în 1988 că este „un poet remarcabil, subtil, original”. Este, de asemenea, evidenţiat în dicţionar un citat al prietenului meu, Eugen Budău (multe discuţii amicale şi profesionale am purtat împreună în camerele de hotel locuite de noi în timpul peregrinărilor ministeriale, în calitate de inspectori şcolari de specialitate), care spune despre acelaşi poet că „esenţializează starea lirică drept fior metaforic, fără a ţine cont de domiciliul de pe buletin”, îndemnându-ne să auzim „geamătul cosmic al firului de iarbă”… Pe Ion-Tudor Iovian l-am cunoscut personal la Valea lui Ion – ce-i drept, într-un moment destul de neprielnic, la parastasul regretatului profesor universitar doctor Ion Rotaru, aparţinător aceloraşi meleaguri natale ca şi noi. Apoi, dicţionarul profesorului Constantin Tomşa înregistrează numele şi opera poetului Ion Dinvale (12.08.1947), un pseudonim uşor de identificat, dacă ne referim la numele localităţii natale, profesor remarcabil, de asemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România, „poet autentic, cu un discurs literar modern prin ingenioase asocieri de termeni lexicali şi imagini artistice… cu o poezie ce sacralizează sacrificiul uman şi desfide, prin asumarea lirică, implacabilitatea destinului”, după cum menţionează acelaşi Eugen Budău. La litera „F”,este precizat şi numele lui Ion Fercu (08.01.1952), profesor de filozofie, prozator, publicist harnic, care abordează în operele sale teme dramatice, existenţiale. Despre opera lui Ion Fercu am avut ocazia să ne exprimăm şi noi opiniile, prin intermediul a două eseuri, cu referire la romanele Audienţa şi Ostaticul Umbrariei, publicate în reviste de specialitate. De Ion Fercu mă leagă o prietenie atipică, concretizată în corespondenţă şi dialoguri virtuale.
Ca toponim, Valea lui Ion intră însă în istoria literară a neamului nostru datorită unei mari personalităţi, Ion Rotaru (11.09.1924 – 18 (21).12.2006), profesor universitar, critic şi istoric literar, autor al monumentalei lucrări O istorie a literaturii române de la origini până în prezent, descendent ca formaţie intelectuală din ramura călinesciană. Despre profesorul Ion Rotaru, autorul dicţionarului precizează că „a semnat şi un număr impresionant de ediţii, de antologii, de studii introductive, prefeţe, postfeţe, de comentarii în volume colective (Dimitrie Cantemir, Ion Neculce, Constantin Stamati, Vasile Alecsandri, Nicolae Filimon, Mihai Eminescu, Ion Creangă, George Coşbuc, Nicolae Iorga ş. a.);”, iar în ceea ce priveşte istoria literaturii menţionate mai sus, Constantin Tomşa afirmă că aceasta „se înscrie într-o serie din care fac parte sintezele elaborate de Nicolae Iorga, G. Călinescu şi Alexandru Piru, fiind printre puţinele lucrări postbelice care abordează integral fenomenul literar românesc până în pragul mileniului al III-lea”, dar şi faptul că lucrarea înglobează şi literatura română „din afara graniţelor actuale ale României – Basarabia, Bucovina, Banatul Sârbesc, Israel şi diaspora românească –, precum şi poezia şi proza aromână”.
Constantin Tomşa introduce în al său dicţionar şi numele celui care scrie acest eseu, născut în acelaşi sat, Valea lui Ion (20.02.1947), remarcând „ironia fină şi umorul de bună calitate” al textelor sale.
Aşadar, Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ este o lucrare utilă oricărei persoane interesate de fenomenul literar al acestui ţinut şi nu numai. Măsura muncii depuse de Constantin Tomşa poate fi urmărită îndeaproape şi prin cercetarea paginilor care cuprind referinţele bibliografice ce însoţesc lucrarea, aflate chiar la începutul volumului, dar şi anexele (listă de scriitori, listă de publicaţii, manuscrise, manifestări literare, listă de societăţi literare, de case şi muzee).
Pentru toate cele amintite şi pentru multe altele nespuse încă, jos pălăria, domnule Constantin Tomşa!
Leonard ROTARU