La 14 martie 2017, Camera Deputaţilor, forul decizional al Parlamentului României, a adoptat proiectul de lege privind declararea zilei de 27 martie – ziua Unirii Basarabiei cu România – ca zi de sărbătoare naţională.
Oficializarea zilei Unirii Basarabiei cu România constituie o manifestare a recunoştinţei din partea actualei generaţii de politicieni români a faptelor oamenilor politici basarabeni, care, în 1917-1918, în condiţii destul de complicate şi riscante, au reprezentat cu onoare şi demnitate interesele populaţiei în legislativul basarabean şi şi-au asumat responsabilitatea pentru destinul poporului din rândurile căruia proveneau. Totodată, gestul respectiv constituie un act de reabilitare publică a deputaţilor Sfatului Ţării, care au devenit victime ale regimului totalitar sovietic.
Sărbătoarea naţională a Unirii Basarabiei cu România ne oferă o oportunitate de promovare a adevărului istoric, limbii şi culturii naţionale româneşti, un prilej de afirmare a identităţii naţionale şi europene a întregii populaţii a Republicii Moldova.
La 27 martie 1918, la Chişinău, s-a produs un eveniment istoric deosebit, care a aşezat viaţa populaţiei din spaţiul dintre Prut şi Nistru pe baze moderne de dezvoltare. Sfatul Ţării, organul legislativ al populaţiei basarabene, ales în mod democratic, întrunit în şedinţă legală şi solemnă, a votat următoarea declaraţie: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România”.
Declaraţia de Unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu România a fost susţinută de majoritatea deputaţilor: din cei 138 de deputaţi cu mandate valide, pentru Unire au votat 86 de deputaţi, contra – 3, s-au abţinut – 36, alţi 13 deputaţi, din diferite motive, au lipsit de la şedinţa respectivă.
Actul Unirii Basarabiei cu România a avut consecinţe benefice nu doar pentru populaţia românească cuprinsă între aceste două ape, dar a influenţat şi dezvoltarea etniilor conlocuitoare în spaţiul basarabean; a determinat schimbarea frontierelor etnice ale statului român, a influenţat profund modificarea dispoziţiilor şi mentalităţilor clasei politice româneşti şi a întregului popor român.
Această filă de autentică istorie politică cu valenţe atât de multiple, scrisă la Chişinău, este opera unor fii şi fiice de boieri şi ţărani, răzeşi şi mazili, slujitori ai cultului – Vasile Stroescu, Constantin Stere, Pan Halippa, Ioan Pelivan, Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, Anton Crihan, Ion Codreanu, Elena Alistar şi alţii – care, într-o conjunctură politică internaţională destul de complicată şi dinamică, dar, în acelaşi timp, destul de imprevizibilă, şi-au asumat responsabilitatea, dar şi riscul de lideri ai mişcării naţionale. Activitatea desfăşurată de aceste mari personalităţi a fost orientată spre satisfacerea interesului naţional (desăvârşirea unităţii politice şi naţionale româneşti) şi progresului social (înfăptuirea reformei agrare, cucerirea drepturilor şi libertăţilor democratice etc.) pentru întreaga populaţie dintre Prut şi Nistru.
Evenimentul istoric produs la Chişinău, la 27 martie 1918, a pus în evidenţă energia fizică şi puterea morală inepuizabilă a întregului popor român, dar mai ales a ramurii lui orientale, care a demonstrat întregii lumi forţa de rezistenţă la politicile de deznaţionalizare, capacitatea de a supravieţui în condiţii extreme, capacitatea de a-şi păstra identitatea etnică şi conserva patrimoniul cultural. După un secol de înstrăinare şi suferinţă, la momentul potrivit, într-o conjunctură internă şi internaţională complicată, dar favorabilă interesului naţional, deputaţii Sfatului Ţării au decis, în mod democratic şi în spiritul normelor de drept internaţional, valabile la moment, destinul populaţiei dintre Prut şi Nistru.
Unirea Basarabiei cu România a reprezentat un act responsabil şi de mare curaj al oamenilor politici din spaţiul basarabean. În condiţiile în care asupra Basarabiei plana pericolul dezintegrării şi instaurării terorii roşii bolşevice, actul Unirii Basarabiei cu România reprezenta soluţia de salvare a populaţiei din ţinut de perspectiva totalitară de dezvoltare, iar evenimentul ca atare este cea mai frumoasă pagină de istorie politică scrisă în spaţiul basarabean de fiii acestui pământ şi în interesul întregii populaţii din acest spaţiu.
Beneficiile actului Unirii Basarabiei cu România s-au manifestat plenar pe diverse dimensiuni. În plan politic şi naţional, s-a pus capăt dominaţiei străine, iar populaţiei din Basarabia i-a fost oferită perspectiva dezvoltării într-un cadru politic-naţional firesc; s-au creat condiţii favorabile pentru încurajarea activităţii politice, pentru perfecţionarea sistemului politic pluralist, pentru dezvoltarea democratică a societăţii. Pe dimensiunea social-economică, prin reforma agrară, s-a creat o bază solidă de dezvoltare a economiei, în special a agriculturii, iar ţărănimea a devenit un factor influent în viaţa politică a ţării. Progrese notabile au fost înregistrate pe tărâmul cultural: învăţământul, ştiinţa, tehnica, literatura şi artele frumoase au îmbogăţit patrimoniul cultural naţional românesc.
Actul Unirii Basarabiei cu România, votat şi de trei deputaţi minoritari, a produs efecte benefice şi asupra dezvoltării minorităţilor naţionale din Basarabia. În fine, ca urmare a actului Unirii, întreaga populaţie din Basarabia s-a dezvoltat într-un cadru firesc, democratic şi european.
În plan internaţional, legalitatea şi justeţea actului Unirii votat de Sfatul Ţării al Basarabiei la 27 martie 1918 au fost recunoscute de Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920). Prin Tratatul dintre România, pe de o parte, şi Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, de cealaltă parte, semnat la 20 octombrie 1920, Înaltele Părţi Contractante recunoşteau „suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia şi acest vechi hotar”.
* * *
Acţiunile de cinstire a generaţiei Unirii, desfăşurate în fiecare an, la sfârşitul lunii martie, atât la Chişinău cât şi în alte oraşe, centre universitate şi culturale din Republica Moldova şi România, atestă faptul că societatea noastră, după o perioadă de amnezie, rătăciri regretabile, face sforţări să revină la normalitate. Românii încearcă să-şi restabilească memoria istorică mutilată de răuvoitorii neamului nostru, caută să-şi redefinească locul lor în peisajul civilizaţiei europene şi să se plaseze în circuitul de valori universale.
Din păcate, astăzi se cunoaşte prea puţin despre opera generaţiei de la 1918. Cauzele unei atare situaţii sunt multiple, atât de natură obiectivă, cât şi subiectivă. Scoaterea generaţiei Unirii din istorie, „uitarea” faptelor lor nu este un fapt accidental, nu este o treabă întâmplătoare, expulzarea din memoria colectivă a evenimentului de la 1918 a fost o acţiune programată de mai marii zilei, ale căror activităţi, făptuite sub lozinca construcţiei „viitorului luminos al omenirii”, s-au dovedit a fi destul de palide comparativ cu cele realizate de generaţia Unirii.
Odată cu instaurarea monopolului ideologic al partidului comunist, numele celor care au înfăptuit Unirea, în cel mai bun caz, a fost trecut sub vălul tăcerii, dar, în majoritatea cazurilor, au fost prezentaţi publicului ca exponenţii exploatatorilor ţărănimii, ca „trădători ai intereselor clasei muncitoare” şi „duşmani ai poporului”. Sub aceste stigmate de clasă s-a desfăşurat procesul de exterminare fizică a luptătorilor naţionali.
Despre evenimentele ce s-au desfăşurat în Basarabia în anii 1917-1918, precum şi în perioada imediat următoare, decenii la rând, propaganda comunistă a răspândit informaţii false, cu o vădită tentă antinaţională, antiromânească. Ani în şir, cei care au luptat pentru cauza naţională erau prezentaţi opiniei publice drept elemente reacţionare, trădătoare, exploatatoare sau chiar duşmani ai poporului. Aşa instituţii precum şcoala, presa, radioul, TV etc., instituţii preponderent de stat, căci cele private erau lipsă, au intoxicat minţile basarabenilor cu teorii false şi străine spiritului şi sufletului uman. Actul Unirii şi evenimentele ce i-au urmat din perioada interbelică, numele şi faptele marilor personalităţi, care au luptat pentru interesele poporului nostru, au devenit subiecte de denigrare publică, s-a încercat scoaterea lor din istorie, ştergerea lor din memoria colectivă.
În timpul regimului totalitar sovietic s-a făcut totul pentru ca numele celor care au reprezentat cu onoare interesul naţional să dispară pentru totdeauna din memoria neamului nostru. Practic, câteva generaţii din perioada postbelică nu au cunoscut nimic despre contribuţia generaţiei Unirii la prosperarea economică a ţărănimii, la susţinerea culturii naţionale, la cultivarea conştiinţei şi identităţii naţionale, la menţinerea şi promovarea ideii unităţii naţionale în condiţiile în care Basarabia, dar şi alte teritorii româneşti, se aflau sub stăpânire străină. Această nedreptate istorică şi acest gol istoriografic trebuie înlăturate.
(Continuare în numărul viitor)
Ion NEGREI