REMEMORĂRI NEMȚENE – luna martie 2025

■ 3/1967 – n. Gianina BURUIANĂ, la Piatra-Neamţ, profesor discipline de turism la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” din Piatra-Neamţ. Absolventă a Liceului „Petru Rareş”, promoţia 1985 şi apoi a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, promoţia 1989. În anul 2007 a obţinut doctoratul în economie, în cadrul ASE Bucureşti, cu tema „Politici macroeconomice în turism”. A publicat la Editura Uranus din Bucureşti cărţile: „Politici macroeconomice în turism” (2008) şi „Ghid de bune practici în turism şi hotelărie” (2010). Lector univ. dr. la Facultatea de Economia şi Administrarea Afacerilor Iaşi, Filiala Piatra-Neamţ (2008-2013).

A fost membru în „Comisia Naţională de Specialitate” organizată de Ministerul Educaţiei şi membru permanent în grupul de lucru din cadrul proiectului „Phare TVET” din cadrul Ministerului Educaţiei. A publicat articole de specialitate în diverse publicaţii şi a obţinut rezultate remarcabile la fazele naţionale ale olimpiadelor interdisciplinare.

Din 2017 face parte din Consiliul de Redacţie şi, din 2022, este redactor-şef adjunct al revistei Apostolul.

■ 3/1955 – n. Dorin Nicolae DAVIDEANU, la Iaşi, licenţiat al Facultăţii de Matematică secţia Informatică din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (1979), analist programator la C.P.L. Piatra-Neamţ (1979-1983), şef al oficiului de calcul C.P.L. Piatra-Neamţ 1983-1997, şef serviciu economic la S.C. Pamex S.A. Piatra-Neamţ (fosta C.P.L. Piatra-Neamţ), (1998- 2001), director general al S.C. Pamex S.A. Piatra- Neamţ (2001-2003), consilier preşedinte pe probleme de organizare şi I.T. la S.C. Elvila S. A. Bucureşti (2001-2010), informatician la Şcoala Gârcina (2010-2014), informatician la C.C.D. Neamţ (2014-2016), pensionar. Manager de proiect la implementarea sistemului informatic din Întreprinderea Mecanică „Ceahlău” Piatra-Neamţ (2009-2012), editor online la revista Apostolul (2016 – prezent).

■ 8/1974 – n. Ionel HOCIUNG, la Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, profesor de educaţie fizică şi sport, licenţiat al Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti – 1998, titular al catedrei de educaţie fizică şi sport din cadrul Liceului Tehnologic Dimitrie Leonida Piatra-Neamţ, gradul didactic I.

Membru al Corpului Naţional de Experţi în Managementul Educaţional, începând din anul 2016, membru al Corpului de profesori evaluatori pentru examenele şi concursurile naţionale, începând din anul 2020, membru în Corpul de Experţi al Corpului de Control al Ministrului Educaţiei, începând cu anul 2019.

Vicepreşedinte al SLLICS Neamţ (2010 – 2023), preşedinte al SLLICS Neamţ începând din octombrie 2023, membru al Consiliului Naţional al CSDR, vicepreşedinte al Uniunii Judeţene a Sindicatelor Democratice Neamţ.

Expert în derularea programelor europene POSDRU, Leonardo Da Vinci, Erasmus şi participant la numeroase programe de formare profesională şi sindicală.

■ 8/1911 – n. Emanuel Elenescu la Piatra-Neamţ (d. 17. 06. 2003), profesor, compozitor, considerat unul dintre cei mai mari dirijori din secolul al XX-lea (dirijor al Corului Academic Român şi al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române). Turnee în străinătate (Bulgaria, Germania, Italia, Iugoslavia, Polonia, Ungaria ş. a.); autor al multor opere muzicale pentru cor şi orchestră („Rapsodia română pentru vioară şi orchestră”). Distincţii: Ordinul Muncii, Ordinul Meritul Cultural, Titlul de Artist Emerit. De mai mulţi ani, la Piatra-Neamţ, în organizarea Liceului de Arta „Victor Brauner” se desfăşoară Concursului Naţional de Interpretare Muzicală şi Coregrafie „Emanuel Elenescu”, ajuns, în 2025, la a XXXIII-a ediţie.

■ 9/1936 – n. Coralia-Letiţia Bunghez, la Bâra, Neamţ, profesoară, publicistă. După efectuarea studiilor generale şi liceale la Roman şi Iaşi (1943-1954), a urmat cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie-Filozofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1954-1958). A predat la Şcoala Generală din Stăniţa şi la Şcoala Medie Săbăoani, Judeţul Neamţ, la licee din Bacău şi din Piatra-Neamţ. A debutat editorial, în 2003, cu lucrarea monografică „Colegiul Naţional «Petru Rareş» – File de istorie (1969-1999)”, urmată de „Pasiune şi culoare – Convorbiri cu Iulia Hălăucescu” şi „Muzeul de Artă «Iulia Hălăucescu»“.

■ 13/1831 – n. George-Radu Melidon, la Roman (d. 11. 05. 1897, Roman), profesor, prozator, poet şi traducător. A învăţat la Academia din Iaşi. La Paris, a studiat matematica. Cunoştea germana, latina, franceza şi greaca. A fost membru în Epitropia Seminarului „Sfântul Gheorghe” din Roman, ca reprezentant al Ministerului Cultelor (1858-1859); profesor la Gimnaziul Central din Iaşi (1856), şef de secţie (1857) şi director (1860) în M. C. I. P. din Moldova, apoi director general al învăţământului primar din România (1862-1864), revizor şi inspector şcolar în judeţele: Roman, Vaslui şi Tecuci; primul director al Şcolii Normale din Bucureşti (1867). La pensie (1881), s-a retras la Roman, profesor suplinitor la gimnaziu. A donat Primăriei Roman 228 de volume, să se constituie într-un început al bibliotecii publice (2. 04. 1885), conform actul de donaţie. Lucrări: „Reguli scurte de versificaţie română”, „Istoria naţională pentru popor”, „Manualul învăţătorului”.

■ 13/25/1875 – n. Socrat D. Lalu, la Piatra- Neamţ (d. 15. 02. 1944, Bucureşti), profesor universitar, doctor în medicină (1898) şi în ştiinţe. A urmat Şcoala Primară Nr. 1 din Piatra-Neamţ, Institutele Unite din Iaşi, Facultatea de Medicină (Sorbona) şi Collège de France. A lucrat în diverse clinici. Întors în ţară (1913), va fi profesor la Universitatea din Iaşi, transferat la Bucureşti (1920). A publicat „Epilepsia experimentală prin creşterea concentraţiei moleculare a sângelui” (1902), „Reglarea osmotică a lichidelor interne la echinoderme” (1903), la Paris. În ţară: „Lecţie de deschidere la Facultatea de Medicină din Iaşi”; „Revista Ştiinţelor Medicale”, 1913; „În chestiunea specialităţilor farmaceutice. Reflecţiile unui medic”, „Diverse” I-II, 1943, ce conţin „alocuţiuni alese şi elogii pentru profesorii noştri şi pentru cei străini”. Cetăţean de Onoare, post-mortem, al Municipiului Piatra-Neamţ (1994).

■ 24/1938, n. Mihai Agape, la Sălăgeni-Grozeşti, Iaşi, artist plastic, prozator. Studii: Şcoala Medie Tehnică de Energie Electrică Iaşi, Şcoala Populară de Artă, Facultatea de Arte Plastice, Iaşi; debutează cu o expoziţie la Casa Universitarilor (1969). Se transferă la Piatra-Neamţ, deschide prima expoziţie personală la Casa de Cultură (1970), participă la toate expoziţiile organizate de Filiala U. A. P. A fost director al Clubului Copiilor (1990-1994). Este membru U. A. P. (2001). Debut în literatură cu un volum de proză (2012). Numeroase expoziţii în Piatra-Neamţ şi în ţară. Participă la taberele de creaţie organizate în Judeţul Neamţ şi la expoziţiile şi saloanele de artă fotografică naţionale şi internaţionale. Premii la: Expoziţia Interjudeţeană Botoşani (1975) şi la Bienala „Lascăr Vorel” (1999).

■ 24/1949 – n. Diaconu Petru, la Dobreni, Neamţ, a efectuat studii libere de pictură şi a frecventat ocazional unele ateliere ieşene. Din 1978, deschide expoziţii estivale în diferite locuri din Mamaia, iar în 1986, deschide la Iaşi o expoziţie cu caracter retrospectiv. Se ocupă de adversiting şi colaborează la Revista „Flacăra” din Bucureşti (1989). Deschide la Galeria „Top Art” din Piatra-Neamţ expoziţia „Exerciţii de culoare I” (2004) şi „Exerciţii de culoare II” (2005). Organizează şi deschide expoziţii personale la Beijing (2005), la Piatra-Neamţ (2005/ 2009).

■ 25/1925, n. Gheorghe A. M. Ciobanu, la Roman, profesor, scriitor, autor a numeroase studii, eseuri şi cronici muzicale, literare şi de artă, monografii. A absolvit Liceul „Roman-Vodă” şi Facultatea de Drept (1949) şi a predat în învăţământ până în 2002. A publicat peste 1000 de eseuri în reviste de cultură, eseuri adunate ulterior în volum. Cărţi: „Monografia Liceului «Roman-Vodă»”, „Locul şi spiritul – Valori artistice din Roman”, „Irimescu, între statornicie şi zbor”, „Scrieri”, I-V, „Primii fiori” (scrieri din adolescenţă), „Mileniul Trei pe portativ”, „Normativul juridic”, „«Mioriţa» – mit triadic”, „Modelarea”, „Portrete printre rame”, „Mecena, medic, misionar, Teodorescu”.

■ 28/1933 – n. Gheorghe Amaicei, pe Valea Cracăului, profesor, preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ (din 1995). Absolvent al Şcolii Normale de Băieţi „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ, al Facultăţii de Matematică din Iaşi. Cariera didactică, la Şcoala Medie Bicaz şi Şcoala Nr. 3, Piatra-Neamţ, i-a fost încununată de succese profesionale: grade didactice (II şi I), titlul de profesor evidenţiat, preşedinte al Comisiei Judeţene pentru Organizarea Olimpiadelor Şcolare. A lucrat ca metodist la Casa Corpului Didactic, colaborator al revistelor „Gazeta de matematică”, „Preocupări didactice”, „Cărţi matematice”, „Apostolul”. Alături de dr. Gheorghe Iacomi a înfiinţat Asociaţia „Prietenii Ceahlăului” (1980). După 1989, împreună cu alţi învăţători a căutat prin arhive, a adunat acte, a întocmit dosare şi a reînviat Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ şi, odată cu ea şi prin ea, au redobândit cele două imobile ale dascălilor din Piatra-Neamţ.

■ 30/1942 – n. Eugen Tureschi, la Roman (d. 8. 12. 1988, la Piatra-Neamţ), profesor, ziarist, eseist, absolvent al Liceului „Roman-Vodă” din Roman şi al Facultăţii de Filozofie (secţia ziaristică) a Universităţii din Bucureşti (1966). Ziarist la „Steagul Roşu” (Bacău) şi „Ceahlăul” (Piatra-Neamţ). A colaborat la: „Ateneu”, „Cronica”, „Luceafărul”, „România literară”, „Flacăra” ş. a.

■ 30/1943 – n. Corneliu-Dan Borcia, la Sibiu (d. 16/17. 08. 2014, Piatra-Neamţ), actor, absolvent al I. A. T. C. (1966). Din anul absolvirii a fost actor la T. T. din Piatra-Neamţ, unde a debutat în spectacolul „Răzvan şi Vidra”. Director al instituţiei (1995). Peste 50 de roluri în: „Act veneţian”, „Tristan şi Isolda”, „Omul cel bun din Sâciuan”, „Woyzeck”, „Harap-Alb”, „Zigger-Zagger”. „Trei surori”, „O noapte furtunoasă”, „Zât, moarte, zât”, „Vicleniile lui Scapin”ş. a. Iniţiator al sintezei „40 de ani de tinereţe” (repertoriul T. T., până la acea dată).

■ 31/1924 – n. Iulia Hălăucescu, la Tarcău, Neamţ (d. 18. 12 2007, Piatra-Neamţ), artist plastic, „doamna acuarelei româneşti”. A absolvit Liceul de Fete din Piatra-Neamţ, studentă la Academia de Arte din Iaşi, continuă la Institutul „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti. Membru U. A. P. (1954), Preşedinte al Cenaclului U. A. P. Piatra-Neamţ şi al Filialei Neamţ a U. A. P, (1975-1979). A expus la Saloanele de Grafică şi Pictură de la Bucureşti; în selecţii din străinătate: Praga, Cairo, Damasc, Atena, Moscova, Boston, Bagdad, Istanbul, Beijing, Sofia, Berlin. Retrospective (1984-2000): Bucureşti, Iaşi, Piatra-Neamţ şi în Franţa, la Bayonne şi Saint Pied. Împreună cu Simona Vasiliu-Chintilă a realizat un grafitto la Casa de Cultură din Piatra-Neamţ şi la Hotelul „Roman” din Roman. În anul 2004, s-a inaugurat Muzeul de Artă „Iulia Hălăucescu” din Tarcău.

(N. R. – Prelucrare după Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, un calendar alcătuit de Constantin Tomşa, Editura Crigarux&Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014)