■ 1/1927 – n. Nestor Vornicescu, la Lozova, Lăpuşna, Basarabia (d. 17. 05. 2000, Craiova), ecumenist, istoric, doctor (1983). După şapte clase, a intrat novice la Schitul Nechit, Neamţ (1943); la Mănăstirea Neamţ, a urmat Seminarul de Muzică Bisericească şi Seminarul Monahal Superior (1946-1951); a absolvit Institutul Teologic, Bucureşti (1955). Preot la Catedrala Episcopală din Iaşi şi bibliotecar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, stareţ la: Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, Suceava, la Mănăstirea Neamţ (1966-1970); cursuri postuniversitare la Bossey şi Geneva (1969-1970), mitropolit al Olteniei (1978). Membru de onoare al Academiei Române (1992). A scris numeroase cărţi, articole şi studii pe teme patristice, istorice şi ecumenice, publicate în ţară şi străinătate, prezentate la întruniri internaţionale. Distins cu ordine ale Patriarhiilor Ortodoxe.
■ 2/1892 – n. Ilie Creţulescu, la Piatra-Neamţ (d. 30. 11. 1971), militar de carieră, politician. Participă la diverse campanii în Primul Război Mondial. În 1921, trimis la Şcoala Superioară de Război, după care va lucra în Marele Stat Major, apoi ca ataşat militar la ambasadele din Belgrad şi Paris. În 1939, prefect al Judeţului Neamţ. Ajunge la gradul de general de brigadă şi, după 1944, preia comanda Diviziei 13 de Munte, cu care contribuie la eliberarea Transilvaniei, Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei. Decorat de: români, sovietici, iugoslavi şi cehi. Face parte din guvernul C. Rădulescu (subsecretar de stat). Trecut în rezervă în 1948.
■ 10/1937 – n. Gheorghe Blaga, la Borleşti, Neamţ (d. 30. 04. 2006). Profesor de limba franceză şi inspector şcolar, publicist. A pus bazele Fundaţiei „I. I. Mironescu”, a iniţiat şi condus peste un deceniu Revista „La Tazlău”, ce a apărut, sub auspiciile acestei Fundaţii, în satul lui I. I. Mironescu, în 45 de numere, şi în jurul căreia, inimosul dascăl a adunat numeroşi colaboratori din judeţ şi din ţară. A colaborat la publicaţii din Neamţ („Ceahlăul”, „Apostolul”, „Asachi”, „Monitorul de Neamţ”, „Realitatea”) şi din ţară.
■ 10/1955 – n. Dinu Huminiuc, la Strunga, Iaşi. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj (1979), după care s-a stabilit la Piatra-Neamţ. Expoziţii de grup şi personale: Cluj, Alba Iulia, Piatra-Neamţ; colective: Galeria Municipiului Bucureşti, Târgu-Mureş Piatra-Neamţ, Baia Mare, Bacău, Suceava („Voroneţeana”), Moineşti, Iaşi, Satu Mare, Franţa, Budapesta. Colaborări: „Antiteze”, „Poesis”, „Panteon”; coperte, cataloage, grafică de carte (Trilogia „Omul de hârtie”, versuri, de Emil Nicolae). Pictură bisericească: în Neamţ. Premii: „Voroneţeana”, „Saloanele Moldovei”, Bienala „Lascăr Vorel” ş. a.
■ 15. 10. 1922 – d. Dimitrie Apostolide, la Piatra-Neamţ (n. 1852, Piatra-Neamţ), medic, profesor, deputat. A frecventat cursurile Şcolii Domneşti conduse de Nicolae Vicol, apoi pe cele ale Academiei Mihăilene din Iaşi, urmate de Facultatea de Medicină din Viena. A fost medic primar în Piatra-Neamţ şi, tot aici, profesor de germană la Gimnaziul Clasic, iar la Institutul Particular de Fete „Lumina”, a predat ştiinţele naturii. A fost deputat din partea P. N. L. Colaborator la publicaţiile locale: „Asachi” „Corespondenţia provincială”, „Mişcar ea liberală”, „Renaşterea”. În 1903, împreună cu doctorul Petru Fluor şi profesorul C. D. Gheorghiu, a înfiinţat Societatea Cooperatistă Română „Munca” şi de editarea revistei omonime (1904-1906).
■ 18/1952, n. Dănuţ Dumitru Ursache, Piatra-Neamţ (d. 27. 03. 2010, Băile Felix, Oradea), profesor, publicist şi prozator. A absolvit Liceul „Petru Rareş” din localitatea natală (1971), Facultatea de Filosofie a Universităţii din Iaşi (1975), doctor (1993). Cariera didactică: în Piatra-Neamţ (Casa de Copii-Băieţi, Liceul Industrial Nr. 5 – Liceul/Grupul Şcolar Economic, Liceul „Petru Rareş”). Distins cu Diploma de onoare – locul I pe ţară – în competiţia „Eficienţă şi creativitate în învăţământ” (1994). Membru în colectivul de redacţie al Revistei „Apostolul”; colaborări: „Asachi” şi „Ceahlăul” din Piatra-Neamţ, „Tribuna învăţământului”. Cărţi: „Introducere în filosofia lui Lucian Blaga”; romanele: „Paradisul papagalilor”, „Pentagrama sau Ironia sortii”, „Casă în Cer”, proză.
■ 20/1938 – n. Cornel Nicoară, la Câmpia Turzii, Cluj (d. 21.10. 2021, Piatra-Neamţ), actor, prozator. A absolvit I. A. T. C. „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1965). Actor la T. T. (din 1965, până la pensionare), a deţinut funcţiile: director adjunct şi director, consilier-şef al Inspectoratului pentru Cultură Neamţ, conferenţiar universitar şi a interpretat peste 100 de roluri. Amintim câteva spectacole: „Femeia Mării”, „Arden din Kent”, „Răzvan şi Vidra”, „Act veneţian”, „Britannicus”, „Matca”, „Muntele”, „Mihai Viteazul”, „Muştele”, „O scrisoare pierdută”, „Apus de Soare” ş. a. Cărţi: „Memoria măştilor”, „Album de suflet”.
■ 21/1906 – n. Har. Mihăilescu, la Vânători, Dumbrava Roşie (d. 9. 03. 1992, Piatra-Neamţ). Absolvent al Liceului „Petru Rareş”, al Facultăţii de Litere şi Filozofie, Bucureşti, cu „magna cum laude” (1929). Profesor la Târgu-Neamţ, Roman, Curtea de Argeş şi Piatra-Neamţ. În studenţie, a frecventat cenaclurile „Sburătorul”, „Falanga”. La Piatra-Neamţ, a pus bazele cenaclurilor literare „Slova nouă”, „Calistrat Hogaş” şi „Petrodava”. Debut cu poezii în „Bilete de Papagal” (1928). Scrieri: „Tâlcuirea lui Har. Mihăilescu”; „Din cartea vieţii”; „Gândind la depărtări fecioare”.
■ 23/1947 – n. Dumitru Bezem, la Tarcău, Neamţ, artist plastic. Facultatea de Arte Plastice, Iaşi (1972). A debutat într-o expoziţie de grup, pe când era student, în Sala Paşilor Pierduţi, Iaşi (1970). Membru al U.A.P. A organizat peste 40 de expoziţii personale, din care peste 35 la Piatra-Neamţ. A participat permanent la expoziţiile judeţene şi de grup organizate de Filiala Neamţ a U. A. P. A expus la Strasbourg, Martely – Ungaria. Participări la expoziţii: Japonia, Germania, Italia, S. U. A., Anglia, Canada, Franţa, Spania, Israel, unde are şi lucrări în colecţii de stat şi particulare. Cicluri: „Arlechini”, „Porţi”, „Schituri”.
■ 23/1950 – n. Nicolae Sava, la Vânători-Neamţ, scriitor, ziarist. După absolvirea liceului în Târgu-Neamţ, a lucrat în diverse meserii, până în februarie 1990, când începe să lucreze ca redactor, la Ziarul „Ceahlăul” din Piatra-Neamţ, unde publică ştiri, note, tablete, semnale editoriale, recenzii, cronici literare şi interviuri, mai ales din viaţa culturală. A debutat cu versuri, în Revista „Tomis” (1969). Anii ’80 ai secolului XX sunt anii de consacrare definitivă a scriitorului. Cartea de poeme „Fericit precum mirele” a fost primită favorabil de critica literară. Alte volume: „Despre prietenie”; „Privighetoarea”; „Viaţă publică”; „Proză, domnilor, proză”; „Insolenţa nopţilor”.
■1624 – n. Dosoftei (d. 13. 12. 1693). Istoriile, dicţionarele, exegezele literare conţin tot felul de presupuneri în ce priveşte originea cărturarului, dar în toate se precizează că acesta, pe numele de mirean Dimitrie, este fiul Mariei (zisă şi Misira) şi al lui Leontie Barila, neam de mazili de prin părţile Sucevei. Cu certitudine, pe la 1649, era ieromonah la Probota, în 1658, era episcop de Huşi şi, peste un an, conducea Episcopia de Roman (1659). Înainte de a ajunge mitropolit al Moldovei (1671), va începe să versifice psaltirea, la care, după propriile mărturisiri, a lucrat vreo „cinci ani foarte cu osârdie”. O copie manuscris a textului, se află la Biblioteca Academiei şi poartă semnătura lui Dosoftei, ca mitropolit. Se va refugia în Polonia (ianuarie 1674), împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, iar la începutul anului următor, va fi reinstalat în scaunul de mitropolit, până la sfârşitul vieţii.
■ 26/1936 – n. Gheorghe Bunghez, la Poiana-Sărată, Bacău. A absolvit Facultatea de Istorie-Filologie-Filozofie a Universităţii ieşene. Director al T. T. Piatra-Neamţ şi director al Centrului de Librării al Judeţului Neamţ. A iniţiat, condus şi colaborat la manifestări cultural-artistice locale, zonale sau naţionale: Festivalul Spectacolelor de Teatru pentru Tineret şi Copii, Stagiunea simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Festivalul „Vacanţe Muzicale”, saloane de carte, „Sadoveniana”, Bienala de Artă Plastică „Lascăr Vorel”, „Petrodava – 2000”, cicluri de emisiuni la Tele M Plus Piatra-Neamţ. Cărţi: „Monumente istorice din Judeţul Neamţ”, „Judeţul Neamţ – Ghid”, „Petrodava – 2000”, „Între «Dragonul» şi «Piaţeta» (1981-1986)”, „Contrapunct… Demnitatea supravieţuirii prin cultură”.
■ 26/1945 – n. Constantin Munteanu, la Fedeleşeni, Strunga, Iaşi, scriitor. A absolvit Facultatea de Fizică din Bucureşti. Fizician la C. F. S. S. şi S. C. Fibrex. Director al Bibliotecii Judeţene Neamţ, preşedinte CPUN al Municipiului Piatra-Neamţ, consilier şef la Inspectoratul pentru Cultură Neamţ. Debut în „Amfiteatru”, 1969; editorial, cu „Zaruri de cretă” (1976). Membru al U. S. (1976), membru al U. C. (1993). Cărţi: „Zaruri de cretă”; „Ziua magnoliilor viscolite”; „Cursa rapidă”; „Vremea brânduşelor”; „Teona”; „Sfârşitul înserării”; „Maria, prinţesă de Place Pigalle”; „Zodia bâlciului”; „A fluierat în timpul Evangheliei”, „Lacrimile tăcerii” ş. a. Teatru: „Valea râsului”, la T. T.; „Nimic despre Sânziene”, Teatrul Dramatic Braşov. Teatru TV: „Iubirea mea cu zurgălăi”; „Scrisori apocrife”; „Dincolo de munte”; „Vocaţie”; „Cu zâmbetul pe buze”; „Vremea sânzienelor”; „Florile amintirilor noastre”. Film: „Sezonul pescăruşilor”.
■ 28/1872 – n. I. Teodorescu-Broşteni, la Cotârgaşi, Broşteni, Judeţul Neamţ (d. 6. 11, 1958, Bucureşti), institutor, publicist. A absolvit Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi (1894). Învăţător la Cotârgaşi şi Broşteni. Inspector şcolar în Basarabia (1920-1927), apoi, până la pensionare (1929), la Şcoala Primară „Vasile Conta” din Iaşi. A publicat, în colaborare, manuale şcolare. A elaborat Statutul Societăţii Culturale „Bistriţa” din Broşteni. A organizat Banca Populară. A colaborat la „Şezătoarea”, „Gazeta săteanului”, „Făt-Frumos”, „Însemnări ieşene”, „Junimea literară”, „Ion Creangă”, „Tudor Pamfilie” ş. a. Autorul al volumului „Testamentul călăuză”.
■ 28/1937 – n. Virgiliu Gh. Bârliba, la Roman, profesor universitar, cercetător, fiul profesorului Har. Mihăilescu. A absolvit Liceul „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Profesor la Sărmăşag (Sălaj), Borca (Neamţ), muzeograf şi director la Muzeul de Arheologie, Piatra-Neamţ. Cercetător ştiinţific la Institutul „A. D. Xenopol” Iaşi. Specializat în arhivistică, arheologie. Doctor în istorie (1975). Săpături arheologice în Neamţ. A înfiinţat şi a condus Revista „Memoria antiquitatis”. Lucrări: „Tezaurul de la Măgura” (colab.); „La monnaie romaine chez les Daces Orientaux”; „Dacia răsăriteană în secolele VI-I î. e. n. Economie şi monedă” (Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei).
■ 30/1944 – n. Otto-Carol Heel, la Reşiţa. Profesor, sportiv. A învăţat la şcoli din localitatea natală, student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bacău (Bucureşti), concomitent, jucător de handbal la Reşiţa. Face parte din echipa „Relonul” Săvineşti (1969) care promovează în divizia B, şi tot atunci conduce echipa de handbal a Şcolii Sportive (până în 1990). A participat la cursuri de perfecţionare de la Düsseldorf şi Cairo (1993 şi 1995). A intrat în învăţământ la Timişoara (1990), lector şi antrenor al echipei „Politehnica” cu care s-a calificat în Cupa Campionilor Europeni. A antrenat şi echipa naţională. A revenit în Moldova, ca lector la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bacău, câştigând cu echipa locală „Cupa Luxemburgului”; a preluat echipa „Fibrex-Zimca”, în etapele superioare ale Cupei Campionilor.
(N. R. – Prelucrare după Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ, un calendar alcătuit de Constantin Tomşa, Editura Crigarux&Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ, 2014).
Red.
