Am slujit catedra patru decenii şi întâmplător am descoperit că între apostolii neamului au existat dintotdeauna similititudini biografice. Un exemplu elocvent? Merituosul învăţător nemţean Petru Iacob de la Tarcău, născut la 4.08.1923 a plecat dintre noi pe 31 decembrie… în aceeaşi zi cu povestitorul humuleştean Creangă. Înainte de toate, amândoi au bătucit cărările Neamţului şi au fost învăţători. Primul i-a luminat pe ţâncii din Lăureni-Mureş, Oşlobeni-Neamţ, Tarcău şi Piatra-Neamţ, unde a fost pe rând învăţător, director de şcoală şi inspector. Dascăl de mare calibru. Am avut marea fericire să-l cunosc foarte bine. A fost un om de calitate, minunat. Despre bădia Creangă ce să vă spun? Îl cunoaşteţi mai bine ca mine, iar isprăvile lui au intrat în „istorie”.
În 1868 Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor a aprobat o carte didactică, semnată de Ion Creangă. Numele ei? „Metodă nouă de scriere şi citire, pentru clasa întâi”, prescurtat „Abecedarul Creangă”. La pagina 46, autorul a propus elevilor din prima clasă primară poezia LIMBA NOASTRĂ, scrisă cu majusculă, cum a făcut şi subsemnatul. Un fragment din prima strofă:
Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim
Altă limbă armonioasă, ca ea nu găsim
Saltă inima-n plăcere, când o ascultăm
Şi pe buze aduce miere, când o cuvântăm
Românul o iubeşte
Ca sufletul său
O, vorbiţi, scrieţi româneşte.
Pentru Dumnezeu!
Ale cui sunt minunatele versuri? Ale lui Gheorghe Sion. Nu putem crede că truditorul şcolii, înv. Iacob care a predat la Şcoala din Oşlobeni, n-a folosit „Abecedarul Creangă” în procesul instructiv- educativ, că n-a cultivat respectul pentru limba românească.
Pe vremea celor doi apostoli ai neamului, la ţară, cei mai pricepuţi doctori erau babele satului. De unde ştim? Din filmul „Amintiri din copilărie” realizat în 1964 de regizoarea Elisabeta Bostan. Copiii din film sunt toţi din ţinuturile Neamţului. Nică a lui Ştefan… pe numele lui adevărat era Ion Bocancea, din Capşa – Bicaz, iar neastâmpărata Smărăndiţa se numea Elena Iacob, din satul Brateş. Copii frumoşi şi aerisiţi la minte. Amândoi învăţătorii (Creangă şi Iacob) au avut necazuri comune şi după moarte. Creangă, aşezat în sicriu, a fost scos din bojdeucă numai după ce s-a dărâmat un perete, deoarece copârşeul era prea mare. Regretatul înv. Iacob a fost dat peste gardul cimitirului „Eternitatea” datorită incompetenţei administratorului din 1997. Asta-i viaţa! Sus paharul, jos amarul!
Dumitru RUSU