Pe 18 octombrie 2024, la sediul Muzeului de Artă Piatra-Neamţ a avut loc vernisajul expoziţiei „UniVersuri carcerale. Poezia închisorilor comuniste” organizat de Complexul Muzeal Naţional Neamţ. Expoziţia, coordonată de Ioana Ursu, specialist al Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi curatoriată de Anca Sas, a pus în lumină, prin cercetarea istorică şi artă, o selecţie impresionantă de poezii create în spaţiul opresiv al închisorilor comuniste. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba şi de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia în contextul desfăşurării la Alba Iulia a celei de-a X-a ediţii a Simpozionului Naţional de Martirologie.
Poezia carcerală, o poezie cu caracter politic, anticomunist, antibolşevic, este şi o poezie religioasă sau poezie – rugăciune. „Grupate tematic, poeziile expuse sunt mărturie a unui imens patrimoniu de suferinţă; versurile descriu un univers al constrângerilor fizice în care gândul liber şi spiritul triumfă prin creaţiile minţii”. „Vrem să oferim vizitatorilor o ocazie rară de a vedea, citi şi simţi mărturiile poeţilor care au trăit şi creat în condiţiile dure ale închisorilor comuniste”. (Ioana Ursu)
Vernisajul a avut loc în prezenţa coordonatorului proiectului expoziţional, doamna Ioana Ursu, şi a elevilor Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ, coordonaţi de doamna prof. dr. Daniela Mătăsaru-Ionescu.
Sunteţi invitaţi să descoperiţi „uniVersurile carcerale”, „poeziile în cătuşe” ale celor care au suferit pentru nerenunţarea la propriile credinţe si judecăţi, la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, în perioada 18 octombrie 2024 – 18 ianuarie 2025. (Comunicat de presă)
Complexul Muzeal Naţional Neamţ

