Calendarul simulărilor la bacalaureat şi evaluare

S-au stabilit oficial datele la care vor avea loc simulările examenelor de final de gimnaziu şi de liceu, calendarul lor fiind publicat în Monitorul Oficial.

Elevii de clasa a VIII-a şi cei ai claselor a XI-a şi a XII-a vor susţine, în perioada 13 – 17 martie, simularea Evaluării Naţionale şi a probelor scrise ale examenului de Bacalaureat. Rezultatele vor fi afişate în data de 31 martie. La fel ca în anii trecuţi, notele obţinute nu vor fi trecute în catalog, rezultatele fiind doar discutate la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ, pe baza acestora urmând a fi luate măsuri pentru îmbunătăţirea performantei şcolare. Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a sunt la limba şi literatura română şi matematică. Elevii de a XI-a vor fi testaţi la română, matematică şi istorie, iar cei din ultimul an vor da la română, o disciplină obligatorie, impusă de profilul urmat şi una la alegere, din toate celelalte: matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.

Desfăşurarea simulării evaluării pentru elevii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise la bacalaureat în anul şcolar 2016-2017 se realizează în baza unei proceduri separate, care va fi comunicată ulterior. Conform calendarului, pe 13 martie, vor da simularea la română şi cei cu Evaluarea, şi cei cu BAC-ul. Pe 15 martie, elevii de clasa a VIII-a vor da proba scrisă la matematică, iar liceenii – scrisul la proba obligatorie a profilului. Pe 17, doar liceenii de-a XII-a vor mai da simulare, tot scris, la proba la alegere, opusă profilului şi specializării. Pe 31 martie se vor afişa rezultatele pentru toată lumea. Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi la simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat în anul şcolar 2016-2017 vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performantelor şcolare.

Din experienţa anilor trecuţi, în general, rezultatele de la Simulare nu se prea potrivesc cu cele de la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. Simularea e un Bau-Bau de care nu se mai sperie decât profesorii şi părinţii., elevii punând mâna pe carte abia în ultimă instanţă, cu un entuziasm pe care, doar cu bunăvoinţă, îl putem denumi moderat.

 

Red.