De la chiul, la abandonul şcolar

Anul şcolar 2012-2013 a început cu stângul în privinţa prezenţei la ore a elevilor din şcolile nemţene. Dacă în septembrie anul trecut 1.427 de elevi au avut 12.949 de absenţe, anul acesta în aceeaşi lună numărul absenţelor aproape s-a triplat, din cele 30.325 de ore neefectuate jumătate, adică 19.846 de absenţe, erau nemotivate. Şi vorbim de începutul anului şcolar care a fost la mijlocul lunii septembrie, mai precis din data de 17.

Chiulul de la ore este molipsitor, un elev care lipseşte mai multe zile atrage cel puţin 3- 4 colegi în acest miraj al aşa-zisei libertăţi. „Am lipsit vreo 23 de ore, de la începutul anului, e adevărat. Şi deja diriginta m-a ameninţat cu exmatricularea. Zice că-i stric clasa… Dar, am o colegă care are peste 60 de absenţe anul trecut şi nu a mai exmatriculat-o nimeni”, ne povesteşte Maria, elevă în clasa a X-a la Colegiul Tehnic Forestier Piatra Neamţ…

Mai bine de jumătate dintre elevii chiulangii sunt cei ai căror părinţi muncesc peste hotare. Sunt lăsaţi în grija bunicilor sau a altor rude care nu au autoritate în faţa lor. Şi atunci numărul absenţelor creşte vertiginos, mai ales atunci când părinţii trimit bani cu care tinerii găsesc ce să facă  în afara şcolii. De aici apar şi cazurile de alcoolism în rândul elevilor sau chiar de consumatori de droguri, puţine în Neamţ ce-i drept, dar există.

Un liceu greu din acest punct de vedere, mai ales că majoritatea elevilor sunt băieţi, este Colegiul Tehnic de Transporturi Auto din Piatra Neamţ, unde grija pentru readucerea chiulangiilor la ore este permanentă.  Directoarea Maria Hogea s-a convins în timp că numai sancţiunile îi mai sperie: „Noi aplicăm sancţiuni, după 20 de absenţe pentru elevii de la clasele a IX-a şi a X-a unde este situaţia cea mai gravă din acest punct de vedere. Le dăm mustrări scrise care trebuie semnate de părinţi. Anul trecut am avut 18 neprezentaţi la clasele a IX-a, care nici nu au mai venit. La cei din ciclul superior, a XI-a şi a XII-a, le dăm avertisment scris tot semnat de părinţi, iar după 40 de absenţe se ajunge la exmatriculare, pentru că nu se mai poate vorbi despre metode de a-i aduce la şcoală. În astfel de cazuri este clar că au altfel de preocupări. Problema cea mai grea este cea a elevilor care au părinţii plecaţi în străinătate. Avem foarte mulţi elevi care au rămas cu bunicii şi în aceste cazuri comunicarea este foarte greoaie şi soluţiile sunt foarte puţine pentru a-i determina să vină la şcoală”.

Încă din prima lună de şcoală 224 de elevi au abandonat şcoala în judeţul Neamţ, media abandonului şcolar pe întreg anul şcolar trecut menţinându-se la nivel de 620- 680 de elevi. Media absenţelor per elev a fost anul trecut de 23, în tot anul înregistrându-se 1,5 milioane de absenţe, din care mai puţin de jumătate erau motivate, iar aici trebuie subliniat faptul că mulţi medici de familie dau scutiri medicale cu prea mare uşurinţă, uneori doar pentru o ciocolată.

Nici proiectele cu finanţare europeană  cu un astfel de obiectiv nu rezolvă mare lucru din păcate, efectul lor mărginindu-se la câte un grup de câteva zeci de elevi recuperaţi şi aceea din categoria celor pe care sărăcia îi determină să renunţe la studii. Dacă li se oferă o masă caldă şi rechizite şcolare sunt motivaţi să vină la cursuri.

Întrebarea la care încă nu s-a găsit un răspuns concret este „Cum îi atrage şcoala pe elevii ajunşi în anturaje rele?”.

Angela BRUDARU