Lucrarea Autoritate ecleziastică şi putere imperială în Antichitatea Târzie: Sfântul Ioan Gură de Aur şi Fericitul Augustin, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2022, sub semnătura părintelui lector universitar doctor Adrian-Aurel Podaru, oferă atât teologilor cât şi istoricilor numeroase răspunsuri la întrebările iscate privind relaţia dintre Biserică şi Stat.
Autorul, actualul prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, face parte din tânăra generaţie de cadre didactice universitare şi cercetători în domeniul teologiei, fiind un bun cunoscător al limbilor clasice greacă şi latină, precum şi al patrologiei.
Veche şi actuală, în acelaşi timp, problema relaţiei Stat-Biserică a constituit şi constituie una dintre preocupările oricărui cercetător al istoriei Bisericii Creştine. O abordare comparativă a celor doi titani ai teologiei, Sfântul Ioan Gură de Aur (354-407) şi Fericitul Augustin (354-430), având drept scop evidenţierea punctelor comune, dar şi al diferenţelor de abordare teologică, reprezintă demersul teologico-istoric pe care părintele Adrian-Aurel Podaru l-a întreprins pe durata studiilor sale doctorale, sub îndrumarea pr. prof. dr. Ioan-Vasile Leb.
Conţinutul lucrării, cuprins în 457 pagini, este structurat astfel: Introducere, Stadiul actual al cercetării, Viaţa şi activitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, Teoretizări hrisostomice privitoare la relaţia dintre autoritatea ecleziastică şi puterea imperială, Viaţa şi activitatea Fericitului Augustin, Teoretizări augustinieri privitoare la relaţia dintre autoritatea ecleziastică şi puterea imperială, Concluziile şi aparatul bibliografic.
Tema se încadrează în spaţiul Imperiului Roman, în timpul împăraţilor Constantin cel Mare (306-337), Constanţiu al II-lea (337-361) şi Teodosie cel Mare (379-394). În timpul lui Teodosie cel Mare şi al urmaşilor săi, climatul politic a fost unul favorabil Bisericii, în această perioadă desfăşurându-şi activitatea misionară cei doi episcopi ai Bisericii.
Deşi contemporani, cei doi părinţi ai Bisericii au trăit departe unul de alatul din punct de vedere geografic, fapt pentru care acţiunea îndrăzneaţă a autorului a trebuit să analizeze contextul socio-politic, cultural şi religios în care ei şi-au desfăşurat activitatea.
Cât priveşte raportul dintre Biserică şi puterea politică, ambii Sfinţi Părinţi recunosc superioritatea celei dintâi (Biserica are în vedere veşnicia, pe când puterea imperială este preocupată de temporaneitate), însă fără a dori să impună un model de organizare politică teocratică, Biserica şi statul trebuind să rămână în graniţele lor. Deşi este necesară conlucrarea lor, nu e cazul ca vreuna să-şi asume prerogativele celeilalte. Biserica se foloseşte de legea divină, statul de cea umană. În timp ce Sfântul Ioan Gură de Aur doreşte ca legea umană (civilă) să fie ancorată în legea divină, Fericitul Augustin susţine că, din cauza firii omeneşti căzute în urma păcatului strămoşesc, pot exista legi civile care nu sunt în concordanţă (pot fi chiar contradictorii) cu legea dumnezeiască.
Libertatea religioasă este mai presus de orice, însă dezamăgirea vine atunci când viaţa morală a credincioşilor nu este trăită în concordanţă cu legea morală.
Lectura detaliată şi cu atenţie a prezentului volum adaugă consistenţă imaginii de ansamblu şi clarifică aspectele menţionate privind concepţia celor doi teologie asupra relaţiei dintre Biserică şi puterea statală.
Mihai FLOROAIA