Competenţa digitală reprezintă capacitatea unei persoane în utilizarea calculatorul, deţinerea cunoştinţelor şi deprinderilor tehnice de bază necesare oricărui utilizator al zilelor noastre. În ierarhia competenţelor pe care le achiziţionam pe parcursul vieţii, acest tip de cunoştinţe şi deprinderi tind să coboare spre nivelul de bază, al deprinderilor de tip scris-citit, deprinderi care ne oferă în primul rînd posibilitatea accesului la informaţie. Pe de altă parte, pe lîngă enumerarea unor deprinderi foarte specifice, de ordin tehnic, există referiri la o serie de aspecte de ordin mai general. Fiecare dintre noi acceptăm ideea că acest tip de competenţă implică şi niveluri mai înalte de funcţionare cognitivă: persoana care utilizează tehnologia informatică în activitatea sa trebuie să înveţe să scrie şi să citească dar, în acelaşi timp, să analizeze critic, să interpreteze şi să aleagă informaţia corectă şi sigură la care are acces în site-uri, forumuri de discuţie, chat rooms şi altele.
Pentru a înţelege acest tip de competenţă, putem privi calculatorul ca un instrument, o unealtă, pentru a învăţa să scriem, să utilizăm componentele hard şi soft în realizarea unei multitudini de sarcini (învăţarea alfabetului IT); în acelaşi timp, putem aborda calculatoarele, reţelele, interacţiunile posibile între acestea, ca fiind o tehnologie în sine – o lume unitară de procese sistematice, o nouă structură şi metaforă care ne ghidează gîndirea şi acţiunea – învăţînd astfel să citim şi să interpretăm impactul pe care noua tehnologie îl are asupra noastră.
Pentru utilizarea Internetului este necesară stăpînirea unui set de competenţe care includ: abilitatea de a face judecăţi în cunoştinţă de cauză despre ceea ce poate fi găsit on-line, gîndirea critică fiind cheia care face posibilă o evaluare echilibrată, diferenţiind între conţinut şi prezentarea sa, capacitatea de a citi şi înţelege informaţia într-un mediu dinamic şi nonsecvenţial, deprinderi de asamblare a cunoştinţelor; construirea unui corp de cunoştinţe în care se poate avea încredere, utilizînd informaţia din diverse surse, împreună cu abilitatea de a colecta şi evalua atît fapte, cît şi opinii, în mod ideal, fără a fi denaturate, deprinderi de căutare a informaţiei, în special implicînd utilizarea motoarelor de căutare din Internet, gestionarea fluxului multimedia, crearea unei strategii informaţionale personale, cu selectarea surselor şi a mecanismelor de transfer al informaţiei etc.
Acestea fiind cunoscute, se cere profesorului de Religie să posede anumite competenţe specifice activităţii pe care o desfăşoară, precum: abilitatea de a opera şi lucra cu informaţia şi tehnologia digitală, abilitatea de a promova învăţarea în colaborare în mediile online, abilitatea de a motiva pe cei care învaţă utilizînd TIC, abilitatea de a creşte participarea civică, creativ-culturală, moral – religioasă a elevilor, abilitatea de a utiliza metodologii şi tehnologii mai complexe care să accentueze profunzimea înţelegerii şi aplicarea cunoştinţelor dobîndite în şcoală vis-a-vis de problemele reale ale lumii contemporane, abilitatea de a conduce procesul de învăţare – predare – evaluare astfel încît elevii să fie implicaţi în activităţi de învăţare complexe bazate pe proiecte şi pe colaborare, care pot depăşi sala de clasă şi pot presupune colaborări la nivel local sau global, competenţa de a accentua învăţarea pe cel care învaţă (utilizînd platformele virtuale de învăţare), competenţa de a oferi suport educaţional la distanţă prin comunicare predominant scrisă, competenţa de a putea evalua online (testare iniţială, continuă şi finală) a elevilor, necesitatea de a şti cînd, cum şi unde să utilizeze tehnologiile, precum şi cînd nu trebuie să le utilizeze pentru activităţile la clasă, pentru prezentări şi/sau pentru obţinerea de informaţii legate de conţinuturile religioase.
Pentru a-şi dezvolta aceste abilităţi şi competenţe, profesorul de religie trebuie Top of Form să se familiarizeze cu competenţele generale şi specifice programelor claselor la care predă, să cunoască legile şi reglementările în vigoare privind utilizarea TIC, să coopereze cu colegii de TIC despre cum şi cînd ar putea să aplice instrumente TIC la disciplina religie, să explice clar la începutul lecţiei care sunt cerinţele şi instrumentele TIC utilizate în realizarea materialelor cu caracter religios, să conştientizeze elevii cu privire la utilitatea temei religioase prezentate prin utilizarea instrumentelor TIC, să adopte o atitudine responsabilă, să manifeste o atitudine critică faţă de informaţiile obţinute din reţeaua Internet şi să sugereze site-urile pertinente conţinutului studiat, să fie deschis participării la activităţi de colaborare şi, nu în ultimul rînd, să cunoască limitele folosirii instrumentelor TIC, pentru a nu-i îndepărta pe elevi de viaţa spirituală.
Profesorul de religie, prin competenţele TIC, utilizează instrumentele digitale în scopul realizării în cadrul orelor de religie de competenţe/abilităţi legate de colaborare, deschidere, reflecţie, formare a identităţii moral – religioase, încredere, responsabilitate şi gîndire critică, socială, precum şi prin constituirea unor comunităţi de învăţare on-line şi schimburi de bune practici.
Profesorul de religie va revizui cu regularitate competenţele digitale, deoarece tehnologia evoluează rapid şi abilităţi noi apar odată cu noile tehnologii. De aceea, cursurile de perfecţionare sunt absolut necesare. Punerea în practică a competenţelor TIC aliniază disciplina religie cu toate celelalte discipline, o actualizează în sensul concordanţei reale cu lumea contemporană şi cu toate evenimentele şi schimbările ce au loc în ea, o face mai atractivă, mai uşor de înţeles oferindu-i şi dimensiunile spirituale şi pragmatice.
Dr. Mihai FLOROAIA