Volumul Fecioare înlăcrimate ale Transilvaniei. Preliminarii la o istorie ilustrată a toleranţei religioase, semnat de Ana Dumitran, Hegedus Eniko şi Vasile Rus, şi apărut la Editura Altip, Alba Iulia, 2011, ne prezintă un fenomen spiritual unic pe care îl declanşează icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula (judeţul Cluj).
Lucrarea încearcă să răspundă la unele întrebări precum: de ce a plîns icoana pentru noi în vremuri grele? De ce ne-am dezbinat din punct de vedere religios? Există mai multe icoane făcătoare de minuni pe teritoriul de astăzi al Transilvaniei? Lacrimile Maicii Domnului sunt lacrimi de durere pentru că omenirea nu primeşte chemarea ei maternă la convertire, ci aleargă pe calea răzvrătirii faţă de Dumnezeu şi faţă de Legea divină.
Cele 422 pagini ale cărţii aduc o mărturie profund documentată a istoriei icoanelor vărsătoare de lacrimi din spaţiul transilvan, cu precădere a icoanei Sfintei Fecioare Maria de la Mănăstirea Nicula. După Prefaţa şi Cuvîntul înainte semnate de IPS Andrei, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi de IPS Irineu, arhiepiscop al Alba Iuliei, conţinutul este structurat după după cum urmează: Preliminarii la o istorie a icoanelor vărsătoare de lacrimi din spaţiul românesc, Repertoriu parţial al replicilor icoanei miraculoase de la Nicula/Cluj, Historia Thaumaturgae Virginis Claudiopolitanae, la care se adaugă patru anexe (ancheta referitoare la lăcrimarea icoanei de la Nicula, realizată de iezuiţii Sigismund Vizkeleti şi Ladislau Bárány în luna martie 1699, indulgenţă plenară pentru pelerinii de la Nicula, 12 iulie 1767, ancheta referitoare la lăcrimarea icoanei de la Ilişua, ianuarie-iulie 1730, documente referitoare la plîngerea icoanei de la Vidrasău, aprilie – mai 1780).
Ideea studierii acestui subiect a apărut în faţa unei gravuri ce se dorea a fi adevărata imagine a icoanei făcătoare de minuni de la Nicula. Asemănarea ei izbitoare cu alte cîteva icoane pictate în secolul al XVIII-lea, cunoscute din analizele anterioare, a suscitat interesul pentru amploarea geografică şi intensitatea cu care s-a manifestat procesul de multiplicare a celebrei reprezentări.
O perspectivă nebănuită asupra dimensiunii fenomenului lăcrimării icoanelor în Transilvania, care a scos la lumină raporturi interumane şi interconfesionale, a oferit transformarea icoanei în Thaumaturga Claudiopolitana de către iezuiţi, după ce aceştia au obţinut dreptul de a o găzdui în reşedinţa lor din Cluj-Napoca.
Miracolul reprezintă o problemă de credinţă şi de for interior. Credinţa şi dramele existenţiale au întreţinut fervoarea evlaviei consumate în jurul icoanei de la Cluj. Esenţială este capacitatea de a gestiona această evlavie.
Abordînd un subiect palpitant şi de maximă actualitate, lucrarea celor trei autori vine să elucideze unele aspecte legate de rolul latreutico-taumaturgic al icoanelor în viaţa creştinilor.
Dr. Mihai FLOROAIA