Moartea Mântuitorului Iisus Hristos, un asasinat celebru?

În cele ce urmează, semnalăm apariţia cărţii Asasinatul lui Iisus. O istorie, tradusă de către Bogdan Nicolae Marchidanu, Editura RAO, 2014.

Prin lucrarea de faţă, Bill O’Reilly şi Martin Dugard, autorii cărţilor Asasinatul lui Kennedey şi Asasinatul lui Lincoln, continuă seria acestor lucrări dedicate asasinatelor celebre din istorie. Cei doi, romano-catolici formaţi în cadrul unor şcoli religioase, sunt investigatori ai faptelor istorice, având drept obiectiv prezentarea realităţii în care acestea s-au desfăşurat.

Din punct de vedere istoric şi juridic, procesul Mântuitorului nu a respectat în totalitate procedura şi cadrul legislativ al epocii (ancheta are loc noaptea, lui Iisus i s-a cerut să se autoincrimineze fără a avea un avocat, Ana nu deţinea autoritatea de a emite sentinţa etc.).

Subiectul lucrării şi modalitatea de prezentare a acestuia privesc întreaga lume, nu doar pe creştini, având în vedere faptul că volumul ilustrează cea mai mare tragedie a lumii: contextul condamnării la moarte pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, sintetizând într-un mod original viaţa pământească a Celui care a adus împăcarea omenirii cu Dumnezeu-Tatăl. Pentru a înţelege exact ceea ce s-a întâmplat, cum şi de ce, trebuie analizate contextul, mentalitatea şi obiceiurile epocii respective. Să nu uităm faptul că Iisus a trăit, ca Om, într-o epocă în care Roma domina lumea occidentală şi nu accepta să i se opună cineva.

Bazate pe fapte şi evenimente istorice, cele douăzeci şi unu de capitole ale lucrării nu pretind nici pe departe a epuiza lucrurile spuse despre Iisus din Nazaret. Cercetările celor doi autori scot la iveală unele povestiri fascinante, lucruri care nu s-au mai spus. Aceasta face ca lucrarea să fie o îmbinare de relatări ale evenimentelor istorice şi descrierile romanului narativ. Astfel, cititorii au ocazia să afle numeroase evenimente istorice, religioase, date geografice, dar şi să „trăiască” unele experienţe prin ochii autorilor. Antiteza dintre învăţăturile propovăduite de către Iisus Hristos şi reprezentanţii legii iudaice se prezintă prin relatarea diverselor moduri prin care aceştia din urmă au reacţionat până la intentarea procesului şi condamnarea la moarte.

Evenimentele sunt relatate cu lux de amănunte fiind descrise detalii contextuale ale derulării acestora. Pentru fiecare relatare, autorii indică trimiterea la Scriptură dar fac şi unele comentarii suplimentare descriind contextul epocii, legislaţia, modul de organizare administrativ-teritorială, scurte istorioare etc.

Ca surse de documentare, pe lângă cele patru Evanghelii ale Noului Testament, autorii au consultat diverse lucrări apocrife precum şi informaţii preluate de la istoricii evrei, greci şi romani despre viaţa pământească şi activitatea publică a Mântuitorului. La acestea se mai adaugă Manuscrisele de la Marea Moartă şi scrierile istoricului Joseph Flavius.

Prin modul în care autorii abordează subiectul şi în care relatează evenimentele, cartea de faţă constituie o lucrare originală în domeniu, fiind de un real folos teologilor, istoricilor, arheologilor, dar şi persoanelor interesate de viaţa, activitatea pământească şi contextul în care s-a desfăşurat procesul Mântuitorului.

 

Prof. dr. Mihai FLOROAIA