Născut la Cîmpulung Muscel, Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu, 2 martie 1905 – 29 aprilie 1975) a fost poet, dramaturg, eseist, gazetar, asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu şi conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti.
A debutat la vîrsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista Liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost.
Laureat al Societăţii Scriitorilor Români şi al Institutului pentru Literatură şi Academiei Române (în anii 1926, 1927, 1928 şi 1939), Radu Gyr a susţinut un număr însemnat de conferinţe, fiind şi un colaborator statornic la revistele literare: Universul literar, Gîndirea, Gîndul românesc, Revista mea, Revistă dobrogeană, Ramuri etc. precum şi la ziarele Cuvîntul, Buna Vestire şi Cuvîntul studenţesc.
În perioada guvernării legionare (septembrie 1940 – ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar şi director general al teatrelor.
După detenţia din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, cînd a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade şi alţi intelectuali interbelici, a fost închis şi de Ion Antonescu, apoi eliberat şi trimis spre reabilitare în batalioanele de la Sărata. Întors din război, Radu Gyr publică în anul 1942 volumul inedit Poeme de răsboiu la Editura Gorjan (carte cenzurată).
În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariştilor” şi l-a condamnat la 12 ani de detenţie politică. Revenit acasă în anul 1956, este arestat din nou în 1957 şi condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, considerată de către regimul comunist un veritabil mijloc de instigare la luptă a maselor împotriva regimului bolşevic. Pedeapsa cu moartea i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silncă, în final poetul executînd 16 ani de detenţie pînă la amnistia generală din 1964.
Creaţia lui Radu Gyr avea să cunoască apogeul în bezna temniţelor comuniste. Evoluţia poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viaţă inimaginabilă. Poetul descrie foamea continuă, frigul cumplit, moartea ca prezenţă zilnică, se ceartă cu Dumnezeu pentru ca în final să ajungă la o liniste sufletescă şi la o credinţă adîncă înţelegînd soarta ce i-a fost rezervată şi jertfa uriaşă care îi stă în faţă, crezul său devenind crezul unei întregi generaţii distruse de către comunişti.
Nicolae Sîrlan şi Ioan Cocuz de la Muzeul Bucovinei (Suceava) au prezentat în Adevărul literar şi artistic din data de 6 martie 1994, un document în care este consemnată ultima parte a discursului poetului în faţa Tribunalului Poporului, la procesul din 2 iunie 1945: „…Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atît mai intens sufăr azi, cînd o văd însîngerată de moarte”. Aceste cuvinte vin să întărească de fapt ceea ce remarcase Horia Sima: „visul lui Gyr este acela al ierahiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie şi-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului”.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA