Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (8 noiembrie)

 

   Sfinţii Arhangheli care stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, sunt în număr de şapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil.

Mihail, care înseamnă „puterea lui Dumnezeu”, este voievodul oştilor cereşti şi cel dintâi din ceata Sfinţilor Arhangheli. El poartă sabie de foc, având datoria de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor. Sfântul Arhanghel Mihail este cel care a strigat: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumină, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu?”, şi aşa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Sfântul Arhanghel Mihail l-a călăuzit pe Lot la ieşirea din Sodoma, oferind protecţie specială poporului lui Israel. El a păzit pe Daniil, în groapa cu lei, i-a scos din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, l-a sprijinit în luptă pe Ghedeon, l-a mustrat pe vrăjitorul Valaam şi l-a eliberat din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Potrivit Scripturii, la sfârşitul veacului, Sfântul Arhanghel Mihail va suna din trâmbiţă, sculând pe cei morţi şi adunând toate limbile la judecată.

Sfântul Arhanghel Gavriil (sau Gabriel) a fost numit voievod al oştirilor cereşti, numele lui fiind asociat cu multe întâmplări din Sfânta Scriptură, şi mai ales cu vestirea către Maica Domnului a zămislirii Domnului Iisus Hristos. „El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. El este foarte dulce la vedere şi plin de dumnezeiască blândeţe. Pentru aceasta a şi fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi Ioachim şi Ana. El a vestit în templu Sfântului Zaharia că soţia lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil. Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu. El i se arăta adesea şi-i descoperea taine negrăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfânta Sfintelor. El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui Hristos, mai înainte decât toţi îngerii. El a rostit cel dintâi numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfântului Ioan Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cântat cel dintâi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). El a învăţat pe păstori să cânte. El a descoperit magilor taina întrupării. El a liniştit pe Iosif când voia să lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se întoarcă în Nazaret.

Sfântul Gavriil ocroteşte pe fecioare, acoperă pe mame, păzeşte pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. El slujeşte tainelor celor mari şi ajută la înmulţirea şi mântuirea neamului omenesc.” (din „Predica Părintelui Cleopa la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”)

I.N.