Rezultat al unui proiect iniţiat de Asociaţia culturală „Arte.Ro” din Piatra-Neamţ, Concursul şi Expoziţia Internaţională de Arte Plastice pentru Copii „Piatra-Neamţ Creativ” şi-au semnat actul de naştere în prima decadă a lunii decembrie a acestui an. Acţiunea a…
Mesajul unei vieţi trăite frumos: Mesajul din sticlă de Elena Didoiu
M-am hotărât să aştern pe hârtie aceste câteva constatări, când am primit spre lectură cartea „Mesajul din sticlă” a Elenei Didoiu. Pentru cei care nu ştiu cine este autoarea, precizăm că distinsa doamnă este absolventă a Facultăţii de Filologie…
O carte document semnată Viorel Nicolau
Inginerul Viorel Nicolau, cunoscut librar, editor, filatelist şi cartofil, a devenit, în ultimii douăzeci şi cinci de ani, o prezenţă tot mai activă în viaţa culturală a Municipiului Piatra-Neamţ, a judeţului Neamţ şi nu numai, prin editarea, prezentarea şi…
Muzică şi poezie
Doina Cătălina Gavriliu Teodoru s-a născut la Galaţi, copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut la Bârlad, iar după aventurile învăţământului superior, pe tărâmul îmbinării sunetelor frumoase, a ajuns profesoară la Piatra Neamţ. A funcţionat titulară la Şcoala Generală Nr. 3…
INFOCULT
Ziua Naţională a României, serbată la Muzeul de Istorie şi Arheologie Ziua Naţională a României a fost sărbătorită luni, 28 noiembrie, la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, unde a avut loc un simpozion organizat de Complexul Muzeal…
Halal de mine, sunt pensionar!
Cum bine se ştie, primele licee moldave din târgurile noastre au apărut în „negura istoriei”. Respectivele şcoli s-au numit după cum urmează: „Petru Rareş” (Piatra-Neamţ), „Vasile Alecsandri” (Bacău), „Oltea Doamna” (Iaşi), „A. T. Laurian” (Botoşani), „Roman Vodă”… şi tot…
Apostolul 193
Apostolul193
Păzeşte-mă Doamne de tehnocraţi!
* Interviu cu dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ – Este cunoscut faptul că în strategia Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ adoptată la sfârşitul lunii septembrie a.c. este prevăzut amendamentul că – dincolo de acţiunile fixate la nivel…
LISTĂ DE REVENDICĂRI Respectarea Legii Educaţiei Naţionale, în sensul alocării anuale din bugetul de stat a minim 6 %, din produsul intern brut pentru educaţie; Stabilirea unor costuri standard per elev corecte; Elaborarea pe principii echitabile a Legii salarizării…
Poveste (de toamnă) fără sfârşit…
Povestea noastră începe aşa… A fost odată ca niciodată, într-o familie din UE, mai exact în Ţara tuturor posibilităţilor şi a promisiunilor de tot felul, o Cenuşăreasă din categoria bugetarilor, pe care Statul de drept şi guvernanţii au…
