Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra-Neamţ – 154 de ani de performanţă în educaţie

Emoţie şi sărbătoare, vineri, 24 noiembrie 2023, în legendara cancelarie a Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ. Aniversarea a adus la un loc foşti şi actuali directori şi profesori, elevi şi absolvenţi. Prestigiul câştigat în cei 154 de ani de la înfiinţare arată că trecerea timpului înnobilează fibrele tainice care-i leagă pe elevi şi dascăli, deopotrivă, de draga lor şcoală.

„Bine aţi venit, stimaţi seniori ai Rareşului, stimaţi colegi şi dragi elevi! Ne aflăm la finalul unei săptămâni intense, plină de activităţi. Toate manifestările prilejuite de Şcoala Altfel nu ar fi fost posibile fără imaginaţia şi dăruirea colegilor şi elevilor noştri. În anul şcolar precedent, la nivel de competiţii, 11% din populaţia şcolară a colegiului nostru a participat la olimpiadele naţionale. Procentul reprezintă participarea a 111 elevi care s-au întors cu premii şi menţiuni. În plus, am avut şi o participare internaţională. Rata de promovare la examenul de Bacalaureat a fost de 100%, ocupând locul 32 în topul naţional. La fel şi la Evaluarea Naţională au fost medii foarte bune. Ne-am situat şi aici pe locul 28 la nivel naţional. Nu am cuvinte să vă mulţumesc dumneavoastră, seniorilor, pentru bucuria de a fi prezenţi într-un moment atât de important pentru istoria şcolii. Acest fapt arată că întotdeauna cancelaria Rareşului a fost unită peste ani. Vreau să vă anunţ că am identificat un spaţiu unde dorim să organizăm un muzeu al şcolii şi, dacă aveţi fotografii, amintiri sau alte materiale documentare legate de istoria liceului, vă aşteptăm pentru a îmbogăţi zestrea deja existentă”, a declarat prof. Grigoruţă Oniciuc, directorul Colegiului Naţional „Petru Rareş”.

Pentru început, s-a vizionat un reportaj video realizat de Televiziunea Română, în noiembrie 1969, an în care „Petru Rareş” a devenit liceu centenar. Filmul-document provine din arhiva Martei Mancaş, absolventă a promoţiei 1976, şi cuprinde imagini şi interviuri de colecţie cu profesorul de matematică Grigore Capşa, fost director al liceului, generalul de divizie Gheorghe Manoliu, dr. Gheorghe Iacomi, prof. Mihai-Emilian Mancaş, director al liceului în anul centenarului, şi prof. Florin Alcaz, pe atunci elev.

https://euscreen.eu/item.html?id=EUS_973C5F01EEBA4E6DB20BA97CAD16AA59&fbclid=IwAR1wGUC0VD2PrHV3HRErvTPaW_OYvDEEB_KPlWGOz-y1qZRhCaBh9jelmT0

Ceremonia a continuat cu relansarea Rareş Press, o publicaţie readusă în atenţie de un colectiv redacţional format din elevii: Iris Petra Lăcătuşu, Crina Abăloaei, Ecaterina Agafiţei, Elisa Ambrosă, Loredana Bumbu, Laura Ciubotaru, Sara Cojocariu, Angelo Cozma, Elisa Hârţan, Ioana Păun şi Ingrid Eliana Roman. „Rareş Press este oglinda a ceea ce am crezut noi că va fi interesant pentru toţi colegii. Sperăm să fie ziarul lor mai mult decât al nostru. De fapt, abia acum pare serios ce am făcut. Acum, când munca noastră este tipărită şi pregătită de evaluare. Vă rog, la fel cum am scris şi în ziar, citiţi-ne! E tot ce ne dorim”, a precizat Iris Petra Lăcătuşu.

A urmat lansarea numărului 153 al Revistei Flori de munte (redacţia: Iustina Iordăchescu, Lucca James Gal, Anya-Larissa Mihăilă, Angelo George Cozma, Alessia Elena Alistar; coordonatori: prof. Grigoruţă Oniciuc – director; prof. Ionela-Claudia Jora – director adjunct; prof. dr. Melania-Elena Iliuţă; prof. Elena Năsoi). La etapa naţională a Concursului Naţional de reviste şcolare şi jurnalism, eforturile redacţiei au fost răsplătite cu Premiul al II-lea. „Revista este una de tip caleidoscop, pentru elevi şi despre elevi. Începând cu acest an şcolar, avem o echipă nouă, o echipă care a venit cu forţe proaspete, o echipă care a înţeles foarte repede ce înseamnă un comitet de redacţie. Sunt tineri inteligenţi, implicaţi. Revista poate fi definită prin doi termeni: schimbare şi noutate, atât la nivelul formei, cât şi la nivelul conţinutului”, a menţionat prof. dr. Melania-Elena Iliuţă.

În acest cadru festiv s-a lansat şi Anuarul Colegiului Naţional „Petru Rareş”, nr. 19, serie nouă (coordonatori: prof. Grigoruţă Oniciuc – director; prof. Ionela-Claudia Jora – director adjunct; responsabil număr: prof. dr. Monica Costea; coperta/tehnoredactare: prof. Ioan-Irinel Cozma). „Anuarul oglindeşte, de fapt, cel mai bine activitatea noastră şcolară pe anul 2022-2023. Îi felicităm şi le mulţumim colegilor care au coordonat acest număr”, a spus prof. Ionela-Claudia Jora – director adjunct.

„Este cea mai veche tradiţie scrisă a Rareşului. Primul număr al acestui anuar a fost redactat în anul şcolar 1896-1897. Este extraordinar că ne aflăm într-un liceu care are o asemenea tradiţie şi o asemenea vechime a publicaţiilor. Acest fapt ne onorează şi, bineînţeles, ne obligă să fim cel puţin la nivelul de efort al înaintaşilor noştri. Lansăm astăzi anuarul într-un cadru intelectual şi cultural special: Anul Monica Lovinescu, desemnat la iniţiativa Editurii Humanitas”, a afirmat prof. dr. Monica Costea.

Aşadar, fericit prilej de bucurie, de regăsire şi frumoase aduceri aminte…

Violeta MOŞU