Concursul „Emanuel Elenescu” 2025 – o ediţie dedicată excelenţei muzicale

În acest an, concursul naţional cu participare internaţională „Emanuel Elenescu” organizat de Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ, a ajuns la ediţia XXXIV şi s-a desfăşurat în perioada 27-29 noiembrie 2025.

Juriul concursului a fost format din: Ozana Kalmuski-Zarea – muzicolog dr. la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, în calitate de preşedinte; Ionuţ-Liviu Ciocoiu – Inspector Şcolar General la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ – vicepreşedinte; Mihăiţă Albu, cel care a înfiinţat concursul şi care a trudit ca profesor şi director la Liceul de Arte „Victor Brauner” un număr impresionant de ani – preşedinte onorific. În afara acestora, încă 21 de personalităţi importante ale vieţii academice şi muzicale româneşti au format cele 10 jurii pe instrumente (conf. univ. dr. George Hariton, conf. univ. dr. Daniel Paicu, conf. univ. dr. Fodor Florin, conf. univ. dr. Delia Irimie-Stoian, lector univ. dr. Geani Brad, lector univ. dr. Andrei Druţă, prof. Veaceslav Laşcu etc.), printre care şi foşti elevi ai liceului „Victor Brauner”, cum ar fi: lector univ. dr. Veleşcu Alexandru şi cdai.dr. Sara Stroici (Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima”, Extensia Piatra-Neamţ), Sorin Vasile Găburoi (Filarmonica „Mihail Jora”din Bacău), Emmy Constantin Dumitru (solist instrumentist la acordeon în Marea Britanie), câştigător al trofeului „Emanuel Elenescu” la secţiunea muzică tradiţională în anul 2013, pe vremea când era elev în clasa a X-a. Liceul „Victor Brauner” a fost reprezentat în juriu de prof. Bitere Liviu şi prof. Luminiţa Macavei.

Deschiderea festivă a avut loc joi 27 noiembrie 2025, la liceul gazdă. În mod firesc, în debut a luat cuvântul prof. Carmen Corlăţeanu, director al instituţiei organizatoare, care a prezentat un scurt istoric: Concursul a apărut în toamna anului 1991 în cadrul catedrei de suflători, devenind judeţean în 1997. Un an mai târziu i s-au adăugat şi instrumentele populare iar din 2002 devine zonal, pentru toată Moldova. Din 2004 are caracter naţional iar din 2008 este dedicat Zilei Naţionale a României. În 2010 s-a regândit structura concursului, care devine unul al finaliştilor, adică al celor mai buni de la fiecare instrument. În urma evoluţiei acestora se acordă Marele Premiul – Trofeul „Emanuel Elenescu”, unul pentru secţiunea tradiţională şi unul pentru cea clasică. Din 2012 dobândeşte dimensiune internaţională. Este finanţat de Ministerul Culturii în intervalul 2007-2014, iar din 2016 face parte din Calendarul Concursurilor Naţionale Şcolare fără Finanţare. Ca număr de participanţi evoluţia este uluitoare: dacă la prima ediţie au fost 37 de concurenţi, apogeul a fost atins în 2019 cu peste 600. Ediţia actuală numără 406 elevi, dintre care peste un sfert din Republica Moldova.

Ozana Kalmuski-Zarea, preşedintă a Fundaţiei „Emanuel Elenescu”, şi-a făcut o datorie de onoare din a prezenta publicului câteva repere semnificative din viaţa celui pe care l-a cunoscut şi se pare că îl idolatrizează: … Să vorbeşti despre Emanuel Elenescu sau să scrii o carte, aşa cum am avut eu îndrăzneala cu monografia din 1999, este ca şi cum ai încerca să prinzi o frunză care îţi zboară din mână purtată de vânt. A fost o personalitate greu de încadrat, greu de cantonat într-un tipar. Şi mă refer aici şi la simţul umorului şi la modul în care a ştiut să se comporte şi să survoleze toate necazurile generate de comunism. Ca muzician a stat mai mult în România, unde a fost fericit în mare măsură, dar în spatele cortinei a existat totuşi frustrarea de a-şi duce talentul şi şcoala pe care o avea, nu mai departe de Sala Radio, unde a fost dirijor peste 50 de ani, fiind angajat de Mihail Jora. S-a născut pe 8 martie 1911, la Piatra-Neamţ. Puţină lume ştie că marele Enescu i-a acordat Premiul pentru Compoziţie, că în 1936 la Berlin a cântat în faţa lui Hitler, ca acompaniator al Corului pentru Tineret la Jocurile Olimpice şi că Ion Iliescu i-a oferit înalte distincţii oficiale, ridicându-l în grad de cavaler. Noi, cei din juriile concursului de astăzi, dacă am venit aici în regim de voluntariat, o facem pentru că avem înaintea noastră mari personalităţi care au socotit că este mai important să fie un model moral, să-şi lase orgoliile şi să învingă obstacolele într-un mod în care doar artiştii îl pot face, pentru că sunt dăruiţi de la Dumnezeu cu un univers aparte, cu o lume aparte. Noi nu avem dreptul să oprim tinerii de la a cânta, de la a concura, de la a se cunoaşte între ei. Austeritatea nu trebuie să ne afecteze în acest mod, trebuie să ne ferim să ne uscăm în interior sau să devenim săraci intelectual, moral şi ca demnitate. „Coloana vertebrală trebuie să râmână la fel indiferent de vremuri” – spunea Elenescu, care a fost un model de „dignitate”. Credinţa mea este că datorită unor fiinţe ca el existăm ca persoane elevate, spiritualizate.

În ziua următoare s-au desfăşurat concursurile pe instrumente şi canto, iar sâmbătă, în data de 29 noiembrie, cei mai buni dintre cei mai buni au evoluat pe scena Galei laureaţilor, candidând totodată la trofeu. Am avut onoarea ca alături de noi de această dată să fie şi Daniela Vlad, producător şi prezentator la Radio Iaşi. Licenţiată în pedagogie şi muzicologie la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi (astăzi Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”), Daniela Vlad a urmat mai multe cursuri de jurnalism la Radio France, BBC School şi Radio Olanda. Participă frecvent şi este corespondent, de la Festivalul Internaţional „George Enescu”, până la diverse evenimente de clasic, jazz, pop sau world music sau la alte concursuri naţionale.

Ora 12 a însemnat începutul Galei muzicii tradiţionale, unde lupta s-a dat între Râncu Raul Cristian (Bacău) şi Danciu Laura Maria (Bucureşti) – calificaţi de la canto tradiţional, Daria Dohacevschi (Chişinău – cobză), Cutcovschi Vergilius şi Gaidarji Ivan, ambii din Chişinău – acordeon, Borş Iulian (Chişinău – clarinet), Boroş Petru -Yustin (Iaşi – ţambal), Volintiru Natalia (Bucureşti – nai). Sufragiile juriului s-au dus către Volintiru Natalia, care a câştigat şi inimile publicului cu o interpretare de o excepţională virtuozitate la nai, a dificilei piese a lui J.B. Arban – Fantezie şi variaţiuni – Carnavalul de la Veneţia.

Tot atât de strânsă a fost competiţia şi la Gala clasică, ce a început la ora 14. Aici s-au întrecut 10 concurenţi, unul şi unul: Moraru Matei-Alexandru (Bucureşti – vioară), Ţârcă Mathias-Cristian (Iaşi – violoncel), Boca Andreea şi Poiană Tudor-Călin (Piatra-Neamţ – muzică de cameră), Ioviţă Eduard Ionuţ (Iaşi – saxofon), Verebcean Trofim (Soroca – eufonium), Buciumaş Alexandru-Constantin (Iaşi – violoncel), Cazaciuc Denisa Ştefania (Iaşi – canto clasic), Botez Eduard-Florin, Valentin Rotar, Şuţu Claudiu-Alexandru (Iaşi – muzică de cameră), Rusu Donighevici Monica (Bacău – oboi) şi Drăghici Radu (Braşov – marimba). Trofeul „Emanuel Elenescu”, secţiunea clasică, a revenit reprezentantului percuţiei, Drăghici Radu, care a fermecat auditoriul nu numai prin muzică dar şi prin mişcarea scenică specială în timpul interpretării piesei lui Claudio Santangelo – Concert pentru marimba nr. 2.

Merită toată lauda organizatorii concursului de anul acesta, respectiv echipa de profesori de la Liceul de Arte „Victor Brauner”, coordonaţi de director Carmen Corlăţeanu. Trebuie menţionaţi şi partenerii evenimentului, respectiv Consiliul Judeţean Neamţ, Primăria Piatra-Neamţ, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima”, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Radio Iaşi etc.

Încheiem cu un mesaj din partea organizatorilor pentru toţi participanţii: Felicitări tuturor concurenţilor! Nivelul din acest an a fost impresionant – ştacheta a fost ridicată la un nivel extraordinar. Aţi fost atât de buni încât departajarea a fost o adevărată provocare. Bravo fiecăruia pentru muzicalitate, efort şi dăruire!

Gianina BURUIANĂ