PANORAMIC NEMŢEAN

LPS Piatra-Neamţ sărbătoreşte 60 de ani de existenţă

 

Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ – centru sportiv şcolar de renume – sărbătoreşte 60 de ani de la înfiinţare. Aniversarea va fi punctată printr-o expoziţie şi un simpozion care vor fi găzduite de Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, marţi, 14 noiembrie, cu începere de la ora 10.

„Şcoala Sportivă de elevi-1957 – CSS Piatra Neamţ-1977 – LPS Piatra Neamţ -1995… Iată că la fiecare 20 de ani am suferit câte o „transformare”. Ne bucurăm că am ajuns la această vârs­tă care impune respect. Îi aşteptăm pe toţi cei care iubesc liceul nostru să ni se alăture. În cei 60 de ani de existenţă, LPS Piatra-Neamţ a evoluat, având în prezent reputaţia unei instituţii şcolare de prestigiu. În acest an, elevii noştri au obţinut rezultate deosebite atât la sporturile individuale cât şi la jocurile sportive”, a declarat prof. Ovidiu Ţoc junior, directorul instituţiei.

Şcoala Sportivă de elevi a luat fiinţă la 15 noiembrie 1957 şi a funcţionat ca secţie pe lângă Liceul „Petru Rareş” de la înfiinţare până la 1 ianuarie 1969. Începând cu această dată, datorită creşterii numărului de clase şi de elevi şcolarizaţi, a devenit unitate independentă. Prima directoare a fost prof. Maria Săvinescu, decedată de curând.(Violeta MOŞU)

 

Atelierele lui Moş Crăciun

 

Biblioteca Judeţeană „GT Kirileanu” Neamţ a lansat Atelierele lui Moş Crăciun, care se vor desfăşura în cadrul Secţiei de carte pentru copii şi ludotecă „Ion Creangă”.

Primul atelier deschis miercuri, 25 octombrie, este dedicat confecţionării artizanale de felicitări pentru Crăciun, globuri pentru împodobit bradul, ornamente specifice, semne de carte pictate şi ţesute, jucării din lemn şi materiale textile. Atelierele se vor desfăşura în fiecare zi de miercuri, în perioada noiembrie-decembrie, între orele 14:00-15:00.

Cel de-al doilea atelier, numit „Poveste de Crăciun”, deschis începând de joi, 2 noiembrie, este dedicat scrierii creative de scrisori către Moş Crăciun şi povestiri de Crăciun, precum şi confecţionării de răvaşe cu poezii şi poveşti specifice Crăciunului. Totodată, acest atelier îşi propune să dezvolte abilităţile de lectură publică, fiind folosite scrierile realizate în cadrul atelierului.

De asemenea, urmează să fie deschis un atelier de teatru pentru copii, în care scenete şi colinde de sărbători vor fi prezentate pe scena Târgului de Crăciun, organizat pe platoul Curţii Domneşti din Piatra-Neamţ. Punctul culminant al prezentării de tradiţii şi obiceiuri populare va aparţine unui grup de elevi de la Liceul cu predare în limba română „Lucian Blaga” din Tiraspol, Transnistria.

 

„Frumuseţea naturii, în mâinile copiilor”

 

Luni, 30 octombrie, în sala de şedinţe a Consiliului Local Târgu-Neamţ a avut loc premierea câştigătorilor concursului „Frumuseţea naturii, în mâinile copiilor”. Membrii echipelor de la mai multe şcoli din oraş participante în cadrul con­cursului, alături de profesorii coordonatori au fost felicitaţi de către primarul Daniel Harpa.

Premiul I a revenit echipelor Colegiului Tehnic „Ion Creangă” şi Şcolii „Grigore Ghica-Vodă” Nr. 2, care vor merge într-o excursie pentru două zile la o pensiune din Bucovina. Locul al II-lea a revenit echipelor Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” şi Liceului „Vasile Conta”, care vor merge într-o excursie la Palatul Culturii din Iaşi. Locul al III-lea a revenit echipei Şcolii Nr. 3 din Humuleşti, ce va primi o excursie la Grădina Botanică din Iaşi.

„A fost un concurs interesant şi reuşit, un proiect pe care l-am iniţiat în ideea de a implica elevii din oraş în activităţi care le stimulează ima­ginaţia şi bunul gust. Am fost impresionat de munca tuturor echipelor participante la concurs, de implicarea fiecărui elev, dar mai ales de frumuseţea spaţiilor verzi pe care le-au amenajat. Vom continua astfel de concursuri şi anul viitor, dar nu numai pe tema spaţiilor verzi, ci o să abordăm şi alte tematici. Felicitări şi profesorilor care s-au implicat în acest proiect”, a declarat primarul Daniel Harpa.

 

Concertul „Haide mamă, haide tată!”

 

Protopopiatul Piatra-Neamţ, în colaborare cu Liceul Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi Teatrul Tineretului, au organizat în prag de iarnă concertul extraordinar „Haide mamă, haide tată!”. Evenimentul a avut loc joi, 2 noiembrie, începând cu ora 16:30, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, în Sala Mare.

„Concertul este un buchet de cântece şi poeme vechi şi celebre din marele tezaur al Cenaclului Flacăra şi al marilor artişti, precum Tudor Gheorghe sau Victor Socaciu, şi va fi susţinut de Corul de copii din Vorona Mare – Botoşani, Corul de copii din clasa a IV-a – Şcoala nr. 7 – Botoşani şi Corul Seminarului Teologic Sfântul Gheorghe Botoşani. Spectacolul este un prinos de recunoştinţă şi preţuire pentru cei care ne-au dat viaţă, care au fost şi care sunt încă printre noi”, a declarat preotul protopop Valentin Tofan, de la Protopopiatul Piatra-Neamţ.

 

ÎPS Teofan a oficiat sfinţirea Paraclisului din incinta Colegiului Tehnic „Ion Creangă”

 

Joi, 9 noiembrie, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent la sfinţirea Paraclisului „Sfinţii Trei Ierarhi” din incinta Colegiului Tehnic „Ion Creangă” Târgu-Neamţ. La slujba oficiată de ÎPS Teofan au participat şi alţi preoţi şi stareţi din zonă, oficialităţi locale şi judeţene: preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, primarul Daniel Harpa, inspectorul şcolar general, prof Viorel Stan ş.a.

Directorul Gheorghe Apetrei a salutat oaspeţii şi a oferit ÎPS Teofan o carte şi un condei, două simboluri ale învăţăturii, care, mulţumind, le-a urat dascălilor: „să sporiţi în înţelepciune şi pricepere duhovnicească şi să aveţi parte de tot lucrul cel bun. Aşadar, înţelepciune, pricepere şi cunoaştere. Un aşezământ de educaţie cum este acesta este destinat pentru a altoi mintea tinerilor, pe înţelepciune şi pricepere în diferite domenii. Necunoaşterea, ignoranţa este rădăcina tuturor relelor din lume.”

La final ceremoniei ÎPS Teofan a înmânat directorului liceului o carte pentru biblioteca şcolii. De asemenea, Înaltul Ierarh a înmânat şi Diplome de Vrednicie mai multor profesori şi familii: familia profesor Ovidiu şi Dorina Timişescu, familia profesor Florentin şi Eugenia Gheorghieş, prof. Dragoş Ţiţei, prof. Elena Doina Toma, prof. Adina Timofte, prof. Mihaela Toma, director adjunct al liceului.

 

Red.