Noile planuri cadru pentru învăţământul preuniversitar în atenţia sindicatelor

Discuţiile controversate pe marginea proiectului noilor planuri cadru nu puteau lăsa indiferent sindicatul din învăţământ, fapt pentru care acesta a organizat dezbateri în întreaga ţară, pentru a lua pulsul în teritoriu, în legătură cu problema în discuţie. O asemenea întâlnire a avut loc şi la Piatra- Neamţ în data de 20.02.2025, la sediul SLLICS, în prezenţa a numeroşi profesori de toate specialităţile, de la unităţi liceale reprezentative din judeţ şi sub patronajul preşedintelui Sindicatului din Învăţământ Neamţ – domnul Ionel Hociung, al doamnei inspector general adjunct a ISJ Neamţ – Ana Socea şi al domnului vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ – domnul George Purcaru.

Dl Ionel Hociung a pornit de la ideea că, deşi Ministerul Educaţiei este forul tutelar care stabileşte strategia şi viziunea pe termen lung a învăţământului din ţara noastră, totuşi sindicatul nu trebuie să rămână în afara problemei privind marile decizii ale domeniului.

Am purtat discuţii cu o parte dintre colegii noştri, cu părinţi, cu elevi, şi am ajuns la concluzia că este necesar să avem planuri noi având în vedere evoluţia şi dinamica societăţii, precum şi schimbările de pe piaţa muncii. Aceste planuri ar trebui să creeze un echilibru între disciplinele fundamentale şi cele opţionale şi o flexibilizare a curriculumului, în sensul că elevii ar trebui să poată decide ce doresc să studieze în funcţie de profilul liceului. Cred că tinerii trebuie să facă faţă provocărilor viitorului şi pentru aceasta e nevoie de gândire critică, educaţie pentru viaţă, învăţare pe tot parcursul vieţii, aprofundarea competenţelor informatice şi a celor de tipul soft skills – a precizat doamna Ana Socea.

Domnul George Purcaru şi-a început discursul dezaprobând dezbaterile formale organizate de Ministerul Educaţiei pentru aprobarea Legii Învăţământului Preuniversitar, fapt pentru care, de această dată, sindicatul doreşte părerea profesorilor direct implicaţi în procesul instructiv, ca fiind cei mai în măsură să aducă un punct de vedere pertinent.

N-am înţeles de ce Ministerul Educaţiei ţine o aură de mister total în jurul acestor entităţi care au făcut parte din grupurile de lucru pentru elaborarea noilor planuri cadru şi vă reamintesc faptul că sindicatele nu au fost invitate. Aceasta deoarece suntem ilustraţi într-o imagine nepotrivită, ca fiind aceia care se opun reformei. Pe noi ne îngrijorează anumite aspecte: graba cu care se urmăreşte finalizarea acestor dezbateri, momentul total inoportun al acestor schimbări – în situaţia unei instabilităţi politice pe care, deşi am vrea s-o ignorăm nu putem spune că nu ne influenţează, lipsa unei analize prealabile înainte de luarea unor decizii de asemenea anvergură – a adăugat dl. George Purcaru.

Opiniile au continuat prin cuvântul doamnei Livia Nicolae, director la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” din Piatra- Neamţ: … de impactul discuţiilor noastre asupra ministerului va depinde viitorul nostru, al tuturor. Din păcate nu se ţine cont în nici un judeţ al ţării de Directiva Uniunii Europene venită în urma unor studii aprofundate, care solicită ca proporţia învăţământului tehnic să fie de 65% şi cea a învăţământului teoretic de 35%. Deşi de mult ar trebui să evaluăm elevii pe bază de competenţe continuăm să-i evaluăm la cunoştinţe. Nu numai planurile cadru trebuie schimbate ci întreg sistemul de învăţământ. Concluzia mea este că aceste planuri cadru nu trebuie aplicate în forma actuală, deoarece nici unul dintre ele nu este viabil.

Doamna Livia Nicolae şi-a argumentat afirmaţiile cu exemple concrete din activitatea de zi cu zi ca profesor şi ca director, accentuând şi asupra necesităţii ca elementele de cultură generală să fie prezente în programa de liceu într-o proporţie mult mai mare decât ceea ce se propune.

Doamna Lăcrămioara Ploşniţă, reprezentând Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, profesor de discipline tehnice şi membru în Comisia Naţională de Specialitate a precizat că în elaborarea noilor planuri cadru nici măcar Comisiile Naţionale de Specialitate nu au fost consultate. Apoi, şi-a exprimat dezacordul în legătură cu lipsa de actualizare a curriculei cu noile tehnologii, specificând faptul că se predau lucruri vechi, depăşite. Deci reforma ar trebui să înceapă cu programa şi să ţină cont de importanţa unor discipline şcolare care se finalizează cu examene şi nu sunt suficient reprezentate ca număr total de ore în programul elevilor. De asemenea, consideră foarte mare numărul orelor de practică, ceea ce este în neconcordanţă cu disponibilitatea agenţilor economici şi a profesorilor şi maiştrilor instructori necesari.

Dezbaterile au continuat, pe alocuri mai furtunoase, pe alocuri mai calme, profesorii de la diferite discipline exprimându-şi punctele de vedere, care au fost încheiate de doamna Gabriela Grigore, secretar general SLLICS Neamţ: Mi se pare o ipocrizie pe care nu o putem înghiţi, aceea demonstrată de falsitatea declaraţiilor în faţa deciziilor. În primul rând nu este vorba despre o gândire holistică referitoare la finalitate. Aceste planuri cadru trebuiau să aibă în spate şi programele şcolare pentru că doar astfel puteam să ne facem o idee despre ceea ce se doreşte în reformă. De fapt nu este o reformă, pentru că aceasta ar fi presupus mai întâi o diagnoză a sistemului, care să evidenţieze ce anume nu funcţionează, pentru a şti în ce direcţii trebuie acţionat.

Gianina BURUIANĂ