BACALAUREATUL *ÎN NEAMŢ

Înainte de contestaţii

Pentru judeţul Neamţ, procentul de promovabilitate la prima sesiune a bacalaureatului a fost, înainte de contestaţii, de 70,38%, mai ridicat decât anul trecut, când s-a înregistrat 65,35% şi cea mai bună din ultimii cinci ani: 70,38% – însemnând o creştere cu cinci procente faţă de anul trecut, şi cu aproape 12% faţă de 2013!

La nivel de judeţ, potrivit datelor centralizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, 3.011 dintre candidaţii care au susţinut toate probele de examen şi nu au fost eliminaţi au fost declaraţi reuşiţi. În total, pe liste s-au regăsit 4.493 de candidaţi, 4.278 fiind prezenţi la toate probele. Au fost 215 absenţi şi zece eliminaţi.

Din păcate, anul acesta în Neamţ nimeni nu a reuşit să obţină media perfectă 10. Dar câţiva candidaţi au fost foarte aproape de acest deziderat. Cea mai mare medie la nivel de judeţ – 9,96 – îi aparţine şefului de promoţie de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra-Neamţ, olimpicul Titus Ştefan Dascălu. Titus a luat note de 10 la limba şi literatura română şi la fizică, şi 9,90 la matematică.

Absolventul de la „Petru Rareş” este urmat în top de Adina Georgiana Arsene (ex – Colegiul Naţional „Roman Vodă” Roman – 9,95), Sorin Giurgică (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani – 9,95), Paula Sânziana Oprea (Colegiul Naţional „Roman Vodă” Roman – 9,93), Mihai Alexandru Asiminei (Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamţ – 9,90), Laura Maria Covaci (Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ – 9,90) şi de Vlad Ionuţ Scurtu (Colegiul Naţional „Roman Vodă” Roman – 9,90).

Statistic, 604 candidaţi au medii între 6,00 şi 6,99; 833 – între 7,00 şi 7,99; 954 – între 8,00 şi 8,99; 620 – între 9,00 şi 9,96.

Dintre cei 1.257 de candidaţi picaţi, 257 au medii între 5,00 şi 5,98 şi păstrează şanse mari de a promova după contestaţii.

 

Opt licee cu promovabilitate peste 90%

 

Opt dintre cele 38 de licee nemţene intrate în competiţia neoficială a examenului de Bacalaureat au promovabilitate de invidiat – peste 90%.

În fruntea clasamentului la nivel de judeţ se află, ca şi anul trecut, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Piatra-Neamţ, cu 99,45% promovabilitate (181 dintre cei 182 de absolvenţi înscrişi au luat examenul); urmează, în ordine, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ (99%), Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Târgu-Neamţ (98,26%), Colegiul Naţional „Roman Vodă” Roman (96,44%), Liceul Teologic „Cuvioasa Parascheva” Agapia (94,44%), Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ (93,6%), Liceul „Spiru Haret” Piatra-Neamţ (92,98%) şi Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamţ (91,94%).

Rezultate bune, peste media judeţeană, au mai obţinut absolvenţii Liceului Tehnologic „Vasile Conta” Târgu-Neamţ (86,17%) şi Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamţ (80,72%).

Ar mai fi de remarcat un aspect: majoritatea absolvenţilor liceelor care se regăsesc în topul promovabilităţii au luat Bacalaureatul nu oricum, ci cu medii foarte mari. De exemplu, 90 dintre cei 181 de admişi de la „Petru Rareş” au medii mai mari sau cel puţin egale cu 9,00! În aceeaşi postură sunt 84 de absolvenţi de la „Calistrat Hogaş”, 95 de absolvenţi de la „Ştefan cel Mare”, 112 de la „Roman Vodă” sau 44 de la Colegiul Naţional de Informatică!

 

Liceul cu promovabilitate zero

 

Anul trecut, două au fost liceele din Neamţ cu promovabilitate zero: Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” Horia şi Liceul Tehnologic Adjudeni. Anul acesta, cu niciun promovat apare Liceul Tehnologic Oglinzi. E drept că la examen s-a prezentat un singur (!) candidat de la Oglinzi, şi acela a picat.

Cu procente mici de promovare mai apar Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Pipirig (18,52%), Liceul Particular nr. 1 Piatra-Neamţ (20%), Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra-Neamţ (24,14%), Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Piatra-Neamţ (28,57%) şi Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ (30,33%).

Surprinzător, liceul care în 2011, 2012 şi 2014 apărea cu zero promovaţi înainte de contestaţii – în speţă Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” Horia – a reuşit acum un încurajator procent de promovare de 33% (trei din nouă candidaţi au fost declaraţi reuşiţi).

Cu 70,38% rată de promovare a Bacalaureatului, judeţul Neamţ este peste media naţională (66,41%) înainte de rezolvarea contestaţiilor. De altfel, judeţele din Moldova au, fără excepţii, rezultate superioare mediei pe ţară.

 

Rezultate finale

 

Absolvenţii de liceu nemţeni nemulţumiţi de notele primite la examenul de bacalaureat au depus 1.690 contestaţii. După reevaluarea lucrărilor, procentul de promovabilitate pe judeţ a crescut de la 70,38%, cât a fost după rezultatele parţiale, la 71,5%. Nota iniţială s-a modificat pentru 529 de lucrări, dintre cele 1.690 reevaluate. 99 de lucrări au primit note mai mici, iar la 430 notele au crescut – 51de candidaţi depăşind linia marcată de media 6,00, a promovabilităţii. 13 absolvenţi nemţeni au primit, în urma contestaţiei, nota 10, de la 9,50, cât primiseră iniţial.

De remarcat ar fi faptul că după reevaluarea lucrărilor, în Neamţ au apărut două medii de 10! Performerii, ambii absolvenţi ai Colegiului Naţional „Petru Rareş” Piatra-Neamţ, sunt Titus Ştefan Dascălu (cel care înainte de contestaţii avea media 9,96; el a cerut recorectarea lucrării la matematică, şi în loc de 9,90 a primit 10) şi Bianca Elena Cucoş (avea iniţial media 9,85; a cerut recorectarea lucrărilor la matematică şi informatică, şi a primit 10 la ambele).

Statistic, rezultatele finale pe Neamţ arată astfel: 3.062 admişi, 1.206 respinşi, 10 eliminaţi, 215 absenţi.

 

* LA NIVEL NAŢIONAL

 

Înainte de contestaţii

 

Promovabilitatea la prima sesiune a bacalaureatului a fost de 66,41% la nivel naţional, înainte de soluţionarea contestaţiilor, cu peste şapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%), cel mai ridicat nivel de promovare fiind în judeţele Cluj (82,18%) şi Braşov (78,74%), iar cel mai scăzut în Giurgiu (36,06%). Dintre candidaţii care au susţinut examenul, 53.336 au fost respinşi, respectiv 37.219 din promoţia curentă şi 16.117 din promoţiile anterioare. La prima sesiune a examenului de bacalaureat, înainte de contestaţii, la nivel naţional, sunt 63 de medii de 10, în scădere faţă de anul trecut, când au fost 104. Cele mai multe medii de 10, respectiv nouă, sunt în judeţul Timiş. Media minimă de promovare, pe disciplină, a fost 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea bacalaureatului, minimum 6. Procentul de promovabilitate s-a calculat din totalul absolvenţilor prezenţi, incluzându-i în acest total şi pe absolvenţii eliminaţi.

 

Rezultate finale

 

După soluţionarea contestaţiilor, în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2015. Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a comunicat următoarele rezultate finale:

Din totalul celor 159.715 absolvenţi de liceu care s-au prezentat la examen, au promovat, după soluţionarea contestaţiilor, 108.436 (67,9%) de candidaţi, cu 1,5% peste rata de la prima afişare a rezultatelor (66,41%). Rezultatul este superior cu peste 7 puncte procentuale celui înregistrat în prima sesiune a anului 2014 (60,65%) şi cu 11,5% faţă de 2013 (56,4%). Rata de promovare pentru promoţia curentă este de 74,2% (102.047 de elevi), în creştere cu 1,42% după soluţionarea contestaţiilor şi cu 11,1% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%).

La nivel naţional, s-au înregistrat 81 de medii de 10, cu 18 peste cele consemnate iniţial. Pe judeţe, cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în judeţele Cluj (83,42%), Braşov (80,53%), Bacău (79,97%) şi Sibiu (77,69%). Rata de reuşită în Capitală este de 70,22% (în creştere cu 2,2%), superioară cu peste 11 puncte procentuale celei de anul trecut. Singurele judeţe aflate sub 50% sunt Giurgiu (37,33%), Ilfov (41,90%) şi Teleorman (44,31%).

M.Z.