Exemple de bune practici în integrarea socială şi profesională a tinerilor cu CES la Şcoala Profesională Specială, comuna Ştefan cel Mare (2)

Ne-am propus să optimizăm integrarea profesională şi socială a tinerilor cu deficienţe, absolvenţi ai şcolii noastre, în paralel cu sensibilizarea comunităţii locale, cu pregătirea acesteia pentru a deveni mai permisivă şi mai integratoare, mai valorizatoare pentru ei.

Ne adaptăm în continuare serviciile necesităţilor şi contextului social, le-am regândit pentru a fi capabile să ofere posibilitatea unei integrări sociale si profesionale corespunzătoare.

Cât timp şcolile profesionale speciale mai reprezintă o alternativă viabilă pentru tinerii dezavantajaţi se impune să căutăm modalităţi de intervenţie, astfel încât să contribuim la diminuarea numărului de şomeri, de inadaptaţi social, de persoane fără domiciliu stabil.

Valorificarea investiţiei efectuate în fiecare elev în parte este necesară prin continuarea asistenţei post-profesionalizare şi iniţierea unor activităţi menite să sprijine tinerii adolescenţi cu deficienţă pentru momentul părăsirii instituţiei, urmărindu-se inserţia socială a acestora.

Am elaborat strategii coerente pe care le-am aplicat încă din perioada de instituţionalizare, pentru a le permite tinerilor adaptarea la cerinţele unei vieţi independente şi pentru a le atenua, astfel, şocul dezinstituţionalizării.

Am dezvoltat proiecte pentru această categorie de tineri, care urmăresc asigurarea premiselor pentru o viaţă independentă şi o integrare socio-profesională optimă, prin:

• Informarea şi sensibilizarea comunităţii în legătură cu posibilităţile de integrare socială şi profesională a viitorilor absolvenţi;

• Identificarea locurilor de muncă;

• Formarea şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi inter- relaţionare a elevilor;

• Diversificarea experienţelor sociale ale tinerilor, formarea competenţelor sociale;

• Schimbarea mentalităţii cu privire la tinerii cu dizabilităţi;

• Susţinerea pentru găsirea unui loc de muncă.

Aceste proiecte se adresează elevilor din anii terminali de studii propunându-şi atingerea unui obiectiv realist („Creşterea şanselor de angajare şi participarea pe piaţa muncii a absolvenţilor cu dizabilităţi din cadrul centrului, printr-o campanie de sensibilizare a opiniei publice asupra acestei problematici”).

Instituţia noastră ţine o legătură strânsă cu ins­tituţiile din cadrul comunităţii cu care dezvoltă parteneriate (Şcoli de masă, Şcoli speciale, Biblioteca Judeţeană „G.T.Kirileanu” Neamţ, Casa Corpului Didactic Neamţ, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, O.N.G-uri etc.).

S-au conceput şi aplicat programe menite să faciliteze integrarea acestor tineri cu CES în viaţa reală, să fie prevenită marginalizarea.

Pregătirea profesională trebuie să fie acompaniată de consilierea şi orientarea în carieră, pentru a face tranziţia mai uşoară dinspre instituţie spre viaţa reală din muncă. În acest sens, am cooptat ins­tituţiile publice de ocupare şi formare în scopul asigurării de servicii, orientare profesională, consiliere în carieră şi instruire în meserii cerute pe piaţa muncii.

Tinerilor li s-au oferit informaţii pentru integrarea socio-profesională (cum se scrie un C.V. şi o scrisoare de intenţie, cum să se prezinte la un interviu în vederea obţinerii unui loc de muncă), de asemenea au fost instruiţi cu privire la drepturile sociale, fiind derulate activităţi educaţionale care să genereze o atitudine pozitivă asupra muncii după părăsirea centrului.

În colaborare cu O.N.G-uri s-au desfăşurat programe pentru aceşti tineri, cărora li s-au oferit informaţii pentru a le uşura tranziţia la viaţa inde­pendentă despre: prepararea alimentelor, întreţinerea locuinţei, îngrijirea propriului corp, HIV/SIDA, boli cu transmitere sexuală, consumul de droguri, tehnici de comunicare şi negociere.

Anual, participăm la târgul de cereri şi oferte organizat de către A.J.O.F.M. Neamţ, vizând cariera absolventilor cu CES.

S-au dezvoltat parteneriate între instituţii şi sectorul privat, având ca scop creşterea potenţialului de angajare prin activităţi de instruire şi prin identificarea de locuri de muncă disponibile. Elevii şcolii au desfăşurat activitatea de instruire practică la agenţii economici cu care avem încheiate protocoale de colaborare, o parte dintre aceştia s-au angajat după terminarea studiilor.

În cadrul proiectelor şi acţiunilor organizate de ISJ Neamţ la „Gala Excelenţei în educaţie”, în decembrie 2022 am organizat expoziţii cu vânzare a produselor realizate de elevii şcolii noastre.

Organizarea de întâlniri cu alte şcoli speciale din împrejurimile judeţului, care se confruntă cu probleme similare privind integrarea socială şi profesională a tinerilor cu dizabilităţi, sub egida „Numai împreună vom reuşi”.   

Au fost desfăşurate activităţi în cadrul parteneriatelor educaţionale, în care s-au stabilit relaţii pozitive de prietenie între grupurile de elevi.

Contactul cu persoane din afara sistemului de instituţionalizare poate să arate tinerilor cu dizabilităţi că nu sunt diferenţe între ei şi ceilalţi, că au scopuri comune.

 Rezumând toate eforturile orientate în direcţia integrării sociale şi profesionale a absolvenţilor unităţii noastre, au fost integraţi toţi cei 18 absolvenţi în anul şcolar 2021-2022.

Monitorizarea a fost făcută de către şcoală, prin datele furnizate de absolvenţi, agenţi economici, asistentul social, diriginţi etc, neexistand mijloace ştiinţifice de cuantificare a urmăririi inserţiei acestora.

Şcoala Profesională Specială, comuna Ştefan cel Mare, din judeţul Neamţ a înţeles că soluţionarea acestei problematici, privind integrarea socio-profesională a absolvenţilor cu CES este posibilă prin implicarea şi responsabilizarea întregii comunităţi spre care tinerii se îndreaptă după absolvire, comunitatea fiind punctul final al educaţiei.

Părinţii motivaţi, o populaţie care recunoaşte valoarea pozitivă a integrării şi specialişti pregătiţi pentru a rezolva problema tinerilor sunt cea mai bună garanţie pentru un viitor mai bun.

Rezolvarea problemelor cu care se confruntă tinerii cu dizabilităţi se reîntoarce astfel în mijlocul comunităţilor locale, şcoala având un rol important alături de părinţi şi de ceilalţi cetăţeni ai comunităţii.

Tânărul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate, nu putem să îl ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături de ceilalţi.

Prof. Liliana APACHIŢEI – Director; Prof. Oana IONESCU,

Şcoala Profesională Specială, Ştefan cel Mare, Neamţ