Cu titlul Festivalul Toamnei în Săptămâna Altfel. Regal de activităţi educative şi recreative la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Mastacăn, ziarul Ceahlăul din 29 octombrie a. c. publică un amplu reportaj. Mai întâi, o lămurire: este vorba de şcoala din Mastacăn, Borleşti, sau Mastacăn, Dragomireşti?
De câţiva ani, diriguitorii învăţământului au introdus în curriculumul şcolii o săptămână în afara catedrei, când cadrele didactice pot să desfăşoare la liberă alegere activităţi pe placul lor şi al elevilor. (Din lecturarea unor articole, asta am înţeles). Pe vremuri activităţile recomandate de ministerul de resort pentru săptămâna în care se face altfel de şcoală erau denumite extraşcolare. Deosebirea faţă de activităţile din Săptămâna Altfel este că se făceau în tot timpul anului calendaristic, deci şi în vacanţele şcolare, fără a fi remunerate. Sunt sigur că şi acum multe cadre didactice îşi umplu timpul liber cu asemenea treburi. Un spectacol artistic, de pildă, nu se poate realiza într-o săptămână, oricum am denumi-o, presupune multă trudă şi… talent.
După părerea mea, umilă, de elev, de jurnalist, de profesor (vreo treizeci de ani), nu poate exista decât un singur fel de şcoală, şcoala – şcoală şi nu şcoală altfel, cu sarcini precise în care instrucţia se interpătrunde cu educaţia, se presupun între ele, nu se face una într-o zi iar cealaltă în alta. Nu voiesc să merg la un medic care vorbeşte frumos, dar care nu-mi depistează boala, dar nici la unul nervos, care mă insultă, căci şi vorba vindecă.
Am citit, am auzit şi văzut, că multe şcoli se laudă cu proiecte care mai de care, sunt relaţii cu diferite şcoli de pe mapamond, iar aprecierile pozitive curg cu nemiluita. Să-mi fie iertată îndrăzneala de a spune: la examene elevii nu sunt întrebaţi ce oraş au văzut, cu cine au socializat, cu cine au dat mâna etc.
Să revenim însă la articolul din ziarul Ceahlăul şi să vedem cu ce s-au ocupat, printre altele, elevii în acea săptămână. Preiau din varianta online a cotidianului amintit:
O zi a fost dedicată lecturii. Cei mici şi-au făcut debutul în lectură şi au pornit într-o călătorie distractivă în lumea poveştilor, iar cei mari au desfăşurat diferite concursuri: „Pot să citesc!”, „Învăţ să citesc”, „Cel mai bun cititor!”
Spuneţi dumneavoastră care din temele enunţate în textul acesta nu constituie obligaţie permanentă a şcolii? Cum, se învaţă a citi doar într-o săptămână aparte? Este o mândrie că ştii să citeşti? Poate da, dar la grădiniţă, nu pentru cei mari. Apoi, nu toţi elevii trebuie să citească bine? O citire artistică din poveştile lui Ion Creangă, recitarea unei poezii, pot fi motive de concurs. Sau, mai ştii, citirea corectă, cursivă constituie o mare realizare în şcoala românească de azi, care se pretinde a fi altfel faţă de şcoala de ieri.
* În final, un P.S. Pe 4 noiembrie a.c., la Tupilaţi, domnul Leonte Ronica, un mare animator al culturii în comună, a organizat o manifestare tradiţională dedicată lui Mihail Sadoveanu. (Mama lui Sadoveanu este din Verşeni, sat vecin cu Tupilaţi, iar ziua de naştere, prilej de omagiere a marelui scriitor, este 5 noiembrie) A fost o zi splendidă de mijloc de toamnă iar activitatea s-a desfăşurat afară. Dacă facem abstracţie de membrii formaţiei artistice din localitate, a fost mai numeroasă prezenţa pietrenilor, membri ai Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ, decât a băştinaşilor. Câţi profesori or fi la şcolile din Tupilaţi? Unde s-or fi aflat aceştia şi elevii lor? Printre cei străini la manifestare a participat şi Constantin Dram, vecin de-al celor din Tupilaţi (de baştină din Războieni), profesor la Universitatea Al. Ioan Cuza, Iaşi, un intelectual rasat, un cunoscător în amănunţime al vieţii şi operei lui Sadoveanu. Ar fi fost un moment ideal pentru o acţiune Şcoala Altfel.
Emil BUCUREŞTEANU