(urmare din numărul trecut)
Neîmpăcat cu lucrurile din ţară, Alecsandri se înhamă la muncă atrăgîndu-şi alături tinerimea progresistă în această operă de mari şi profunde prefaceri (M. Kogălniceanu, Al. Russo, Costache Negruzzi, Hrisoverghi, Nicu Ghica, fraţii Rosetti, Rolla etc).
Apare prima revistă de literatură, Dacia literară – 1840 – Kogălniceanu, se pun bazele Teatrului Naţional din Iaşi- 1840, din al cărui prim directorat va face parte şi Vasile Alecsandri, organizează mişcarea revoluţionară de la 1848, la Iaşi, 27-29 martie şi apoi se angajează în cea mai importantă acţiune pe plan naţional, emanciparea naţională şi Unirea Principatelor.
Între 1848 şi 1859, Vasile Alecsandri, în ţară şi străinătate, pe toate căile şi prin toate mijloacele, întreţine şi înteţeşte flacăra vie a luptei pentru Unire. Scoate revista România literară, al cărui nume este, în sine, un manifest deschis al Unirii. Scrie şi publică poeziile Hora Ardealului şi Anul 1855 ce afirmă însufleţirea unui neam întreg pentru Unire. Întreaga energie creatoare şi-o pune în slujba acestui înalt ideal naţional dovedind o înaltă conştiinţă civică mărturisită şi în poezie: „E liber să nu fii poet/ Dar cetăţean eşti obligat” (Cîntece şi sărutări).
Mediază, prin scrisori sau direct, prin vizite în străinătate şi se bucură de mare trecere şi înţelegere (la curtea lui Napoleon al III-lea, la Paris, a lui Victor Emanuel în Italia, a contelui Cavour- primul ministru al tînărului regat al Piemontului chiar la Londra) necesitatea Unirii Principatelor, acceptînd pentru început soluţii de compromis, dar avînd în final acelaşi ţel, unirea.
După Congresul de la Paris, 30 martie 1856, fără ca Unirea să fi fost hotărîtă, dar Principatele trecînd sub protectoratul marilor puteri, Unirea devine o problemă internaţională şi urma să se realizeze prin consultarea unor adunări reprezentative, aşa numitele „Divanuri ad-hoc”. Alecsandri, după aceasta, trece concret la organizarea adunărilor reprezentative în Moldova, fiind un înverşunat apărător al Unirii şi un adversar de temut al antiunioniştilor.
La începutul lunii mai 1856, se întîlneşte la via de la Socola a lui Mavrogheni un grup de unionişti (Alecsandri, Kogălniceanu, Rallet, C. Hurmuzachi, Rolla şi C. Negri) şi constituie un fel de asociaţie de luptă pentru Unire. Are loc o mare adunare la Iaşi, unde se strîng peste 200 de semnături pentru Unire, iar Alecsandri citeşte poezia Jurămînt şi este desmenat ca delegat pentru prestigiul său ca unionist şi scriitor, pentru a pleca la Bucureşti şi a media cu unionişrii din Ţara Românească.
Ştefan CORNEANU
(continuare în numărul viitor)