Pe vlădica Melchisedec „l-am cunoscut” cu cîţiva ani în urmă, pe cînd părintele Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman şi acum şi atunci, se grăbea să termine bustul “lui Melchisedec”, despre care nu ştiam nimic la acea vreme chiar dacă duminicile mele începeau, fără excepţie, la catedrala Romanului, unde marele ierarh şi cărturar, după cum aveam să descopăr ulterior despre Preasfinţia Sa, a lăsat zidiri care de care mai măreţe, zidiri de piatră şi de suflet pe care cu greu cineva, acum, în volbura veacului parcă prea agitat, ar fi în măsură să le egaleze. Aşa m-am întîlnit eu cu marele 
Melchisedec, iar de atunci încoace, de oarece ani buni, de fiecare dată cînd stă să se rupă luna lui florar în două pîndesc zilele de sărbătoare închinate celui ce a fost întîistătător în scaunul Episcopal al Romanului pînă s-a dus la Domnul, între anii 1879 – 1892, în acelaşi scaun în care, în şirul celor 75 de episcopi care au arhipăstorit în tîrgul dintre Siret şi Moldova, istoria consemnează prezenţa unor mari prelaţi şi cărturari pe care vlădica Melchisedec n-aş spune să-i fi întrecut, dar de bună seamă că, prin tot ceea ce ne-a lăsat ca moştenire, poate sta alături de ei şi de mai marii celor care cu mintea şi cu slujirea lor au luminat peste veacuri Biserica Ortodoxă Română. “A marcat timpul său altfel decît au făcut-o alţii”, acestea sunt vorbele pe care P.S. Dr. Ioachim Băcăuanul le-a rostit cu temei anul acesta, în luna mai, cu ocazia “Zilelor Melchisedec Ştefănescu”, pe care abia le-am aşteptat şi pentru care mă bucur că Dumnezeu mi le-a dăruit în urbea muşatină unde m-am născut şi am crescut, în tîrgul unde pînă nu de mult nu ştiam că au călcat şi paşii celui pe care de fiecare dată romaşcanii îl sărbătoresc ca pe un sfînt din calendar, în jurul datei de 16 mai, cînd vlădica a plecat în “lumea cea fără de dor”…
Vorbele Preasfinţitului arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului m-au frămîntat cu atît mai mult cu cît ştiam că nu am cuprins totul despre zidirile episcopului Melchisedec Ştefănescu, despre care aveam să aflu, tot ca un dar venit de Sus, alte multe lucruri anul acesta, la Catedrala arhiepiscopală, unde slujitori ai sfintelor altare ortodoxe precum P.S. Dr. Ioachim Băcăuanul, Pr. Dr. Florin Ţuscanu sau Pr. Arh. Pimen Costea s-au întrecut în a face cunoscut credincioşilor portretul unuia dintre cei mai vrednici episcopi care au stat în fruntea eparhiei romaşcane.
Cînd a sosit la Roman, aveam să aflu din cuvîntul părintelui Ţuscanu, episcopia era oarecum în paragină, turnul cloponiţă zidit doar cît un stat de om, de la pămînt, episcopul nu avea nici casă măcar, călugării nu aveau chilii, cît despre Seminarul Teologic Ortodox care astăzi poartă numele sfîntului Gheorghe, nici pomeneală. Pe toate le-a făcut, plus multe altele, doar la Roman, tîrgul pe care l-a numit vlădica “azilul bătrîneţilor” sale. A lăsat în urmă drept moştenire averi pentru suflet, dar şi averi pentru ca, cei lipsiţi de sprijin material să poată învăţa carte, însă a vorbi despre Episcopul Melchisedec Ştefănescu toate aceste fapte nu sunt suficiente nici cît pentru o introducere. Asta deoarece părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, cum a intrat în conştiinţa naţională pentru cei ştiutori într-ale faptelor vlădicăi, a luminat ca o lumînare în sfeşnic în secolul al XIX-lea, ca luptător pentru unirea Principatelor, apoi, ca membru în divanul Ad-Hoc şi ca mare susţinător al reformelor lui Cuza, a fost Ministru al Cultelor dar şi membru de drept în Senatul României, membru al Sfîntului Sinod dar şi membru plin al Academiei Române, a lăsat în urmă cărţi şi instituţii create cu mîna şi la iniţiativa Preasfinţiei Sale şi cîte alte zidiri minunate ce nu pot fi cuprinse doar în cîteva rînduri, fapte pe care eu le-am cunoscut de oarece ani încoace cînd, la vremea jumătăţii lui florar, cei care au rămas să-i poarte memoria în urbea muşatină a Romanului îl sărbătoresc pe vlădica Melchisedec precum pe sfinţii din calendar…
Prof. Nicoleta DANCI