Speranţe pentru „Roman Vodă”…

teodor baltoiCea de a XVI-a ediţie a Concursul interjudeţean de matematică aplicată „Speranţe olimpice”, organizat în prima săptămână a lunii noiembrie de Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” din Paşcani, i-a avut ca protagonişti pe mai mulţi elevi din cursu­rile primare şi gimnaziale de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă” (CNRV). Astfel, în urma acestei întreceri destinate elevilor din clasele a III-a până la a VIII-a, romanvodiştii s-au numărat printre fericiţii câştigători, obţinând premii şi menţiuni, cei mai buni între romanvodişti fiind şi la acest concurs elevii Teodor Băltoi (clasa a VII-a, prof. Daniela Suman) şi Rareş Polenciuc (clasa a VI-a, prof. Gabriel Constantin), ambii întorşi acasă cu premiul I.

O comportare deosebită la concursul de la Paşcani au avut şi elevii profesorului Petronela Husaru care au obţinut şase menţiuni prin Mihnea Butiurcă, Mihai Andrei Mărtinaş, respectiv Francesco Martinuţ, cu toţii în clasa a V-a, precum şi în urma prestaţiei bune a elevilor Andrei Radu Ghiţă, Tudor Bursuc şi Diana Husaru, elevi în clasa a VIII-a la CNRV. Tot cu menţiuni s-au întors acasă şi elevii din clasa a VI-a Iarin Cristian Bârgăoanu şi Alexandru Rusu, Prof. Loredana Leoreanu, pe lista premianţilor celei de a XVI-a ediţie a Concursul interjudeţean de matematică aplicată „Speranţe olimpice” figurând şi George Chiriac, clasa a VII-a, elev pregătit de prof. Daniela Suman.

A. OPRIŞ