Întinderea generoasă a vacanţei de iarnă care a împins revenirea la cursuri a dascălilor şi elevilor cu o săptămână mai aproape de încheietura lui ianuarie a răpit oarecum din timpul necesar pregătirii unor momente comemorative de amploare dedicate împlinirii a 166 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. În ciuda acestui inconvenient, momentul magic al zilei de 15 ianuarie a mobilizat, totuşi, cu mic, cu mare, dascăli, elevi şi chiar părinţi care au făcut ca această sărbătoare, dublată de Ziua Culturii Naţionale, să fie una de pus în panoplia amintirilor minunate din calendarul lui Gerar…
Sărbătoare la şcoala „nepereche”
De departe, cei care s-au remarcat în mod deosebit au fost cadrele didactice şi elevii Şcolii gimnaziale „Mihai Eminescu” din Roman unde sărbătoarea a ţinut două zile, ca-n poveste. Tonul acţiunilor comemorative a fost dat aici joi, 14 ianuarie, cu ocazia simpozionului organizat la nivel de instituţie având ca temă legătura „Poetului nepereche” cu biserica strămoşească, ocazie cu care preotul Mario Doro Ciucanu a dat citire referatului intitulat „Legătura poetului Mihai Eminescu cu Biserica Ortodoxă”. Evenimentul, iniţiat de către Pr. Alexandru Lezeu, profesor de Religie la şcoala care în chip minunat este situată chiar pe strada „Mihai Eminescu”, i-a avut ca invitaţi pe Pr. Dr. Dragoş Munteanu, Protopop al Protopopiatului Roman, Pr. Dr. Ionuţ Amărinii, Dir. Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” din Roman şi Pr. Ioan Bârliba, fost director al seminarului romaşcan. Cu acest prilej elevii şcolii gazdă au prezentat un spectacol literar-artistic, acestora răspunzându-le seminariştii părintelui Amărinii cu o suită de piese corale, toate aceste momente având la bază opera poetului naţional.
A doua zi, vineri, 15 ianuarie, sărbătoarea a continuat cu alte momente deosebite la care au luat parte actuali şi foşti dascăli care au slujit aici în numele educaţiei, dar şi viceprimarul Romanului, Lucian Micu, născut chiar în aceeaşi zi cu nemuritorul Eminescu. „Este o tradiţie în ultima vreme ca revenirea la cursuri după vacanţa de iarnă să o marcăm prin această sărbătoare minunată, aureolată de spiritul lui Eminescu. Pentru noi, cadre didactice şi elevi, deopotrivă, ziua de 15 ianuarie înseamnă nu doar un prilej de sărbătoare, ci şi un motiv de analiză a tot ceea ce am zidit frumos pe parcursul unui an, patron al instituţiei noastre fiind, practic, şi un etalon al valorii, coordonata fundamentală pe care s-a ridicat şcoala noastră în cei 43 de ani de existenţă”, a declarat prof. Mihaela Cristina Rusu, directorul Şcolii gimnaziale „Mihai Eminescu” care, simplă coincidenţă, îşi măsoară anii în ritmul aceluiaşi calendar cu cel al instituţiei pe care o manageriază.
Comemorare la Catedrala arhiepiscopală a Romanului
Un alt moment aparte al sărbătorii din acest an s-a consumat la Catedrala arhiepiscopală a Romanului unde cu concursul direct şi nemijlocit al Arhim. Andrei Ioniţă, împreună cu Pr. Valentin Băltoi – ecleziarh, respectiv consilier cultural eparhial – comemorarea Luceafărului poeziei româneşti a fost o reuşită deplină. Astfel, în contextul slujbei de pomenire pentru Mihai Eminescu şi pentru membrii familiei sale, prezenţa elevilor şcolilor romaşcane la acest eveniment a adus un plus de dinamism şi de culoare prin poeziile şi cântecele inspirate din opera poetului naţional. De această dată, cei care au evoluat sub zodia Eminescului la Catedrala arhiepiscopală chiar în ziua de 15 ianuarie au fost elevii de la Şcoala „Vasile Alecsandri”, coordonaţi de învăţătoarea Cristina Sorlescu, elevii clasei a IV-a de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, coordonaţi de învăţătoarea Anişoara Cojocaru, precum şi elevii de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, cei din urmă interpretând câteva piese corale sub bagheta prof. Gheorghe Gozar. În aceeaşi zi, seminariştii romaşcani au avut parte şi de un concurs de poezie eminesciană în sala de festivităţi a liceului unde prof. Dr. Ovidiu Trifan, autor de cărţi şi un maestru neîntrecut în arta dirijoratului, a prezentat un referat pe tema interpretării corale a versului eminescian. În cadrul momentului liturgic omagial de la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, alături de marele poet şi de membrii familiei sale au mai fost pomenite numele celor care au marcat istoria culturală a Romanului, poeţi, scriitori, artişti care în prezent îşi împart Raiul cu Luceafărul Eminescu…
Cu Eminescu la… grădiniţă
Poate părea ceva aşa drept o formalitate, un lucru făcut de dragul de a mai bifa o activitate, însă pentru cei care n-au fost niciodată martorii unui „moment Eminescu” la grădiniţă un astfel de spectacol poate să umezească oricui ochii, de emoţie… Cu sinceritatea şi aplombul specifice vârstei, acest lucru a fost demonstrat încă o dată de prichindeii Grădiniţei cu program prelungit Nr. 6, structură a Colegiului Tehnic „Petru Poni” Roman, unitate coordonată de prof. înv. preşcolar Viorica Gheorghiescu.
„Niciodată nu am trecut aşa, în viteză, pe lângă marile momente din calendarul naţional al lunii ianuarie, respectiv ziua lui Eminescu şi ziua de 24. În acest an timpul nu prea ne-a fost aliat în ceea ce priveşte pregătirea mini spectacolului comemorativ dedicat lui Eminescu, însă chiar şi aşa, în doar câteva zile tot personalul grădiniţei s-a mobilizat exemplar, astfel că ziua de 15 ianuarie 2016 va rămâne, cu siguranţă, amprentată în sufletul celor mici pentru totdeauna”, a spus dna. Viorica Gheorghiescu.
Cu acest prilej, alături de piticoţii care frecventează această unitate au venit şi colegii lor mai mari de la C.T. „Petru Poni” care, sub coordonarea prof. Cătălina Corhăneanu, au zăbovit alături de cei mici în cadrul unor ateliere în care copiii au spus poezii şi au colorat desenele oferite de „fraţii mai mari” în cuprinsul broşurii dedicate Poetului nepereche şi Zilei culturii naţionale, deopotrivă…
A. OPRIŞ