Amintiri, Bucurii, Certuri, Declaraţii, Emoţii, Frământări, Griji, Haos, Iniţiativă, Îngrijorări, Judecată, Kilometri, Lamentări, Mitinguri, Neîmpliniri, Obstacole, Principii, Regrete, Suspiciuni, Ştafetă, Tensiuni, Ţeluri, Urcuşuri, Vise, Zâmbete …?!
În viaţa de familie, 25 de ani aduc o nuntă de argint. La sindicat, unde ne vrem a fi o familie, e vremea aniversării. Am trăit alături de oameni inimoşi, de valoare, emoţia începutului. În toţi aceşti ani, împreună cu fondatori, continuatori şi oameni ai timpului prezent, am suferit şi m-am împlinit deopotrivă. O vreme sindicatul mai era asimilat cu portocala de Crăciun oferită în dar în timpuri apuse. Azi, mai mult ca oricând, sindicatul înseamnă speranţa în reuşita acţiunilor în instanţă.
La ceas aniversar, un gând de aleasă recunoştinţă înaintaşilor care au trecut la cele veşnice; o urare de sănătate celor din birou şi o părere de rău că timpul nu mi-a putut aduce împlinirea unui vis, ca o lozincă: „schimbul de generaţii” Poate la nunta de aur!?!
La mulţi ani!
Petrică GIURGICĂ
