Cei din generaţia mea ne aflăm într-un moment al drumului nostru în viaţă în care ne punem o întrebare firească: Ce eveniment ne-a marcat mai mult evoluţia?
În ceea ce mă priveşte, decizia de a lucra pentru constituirea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a fost momentul decisiv care mi-a marcat destinul, care mi-a oferit şansa de a cunoaşte şi a lucra alături de mulţi colegi cu personalităţi şi convingeri puternice. Am avut, astfel, posibilitatea să-mi afirm vocaţia de a servi interesele a zeci de mii de salariaţi din învăţământ, de a-i reprezenta în dialog şi negocieri cu puterea, cu opoziţia, cu Parlamentul ţării, cu organizaţii ale societăţii civile.
În mod paradoxal, acum, la amurgul carierei, asociez Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ cu „răsăritul” F.S.L.I., cu acele zile de mare tensiune, de discuţii contradictorii, de încrâncenare şi de mari speranţe, în care proiectam viitorul federaţiei noastre. Într-o astfel de zi, într-un mic birou, de fapt casa portarului de la Liceul N. Kretzulescu din Bucureşti, a intrat un domn care, după un şir de întrebări, de comentarii, a încheiat scurt şi hotărât: „Aurele, tu rămâi aici şi împreună vom constitui federaţia noastră. Eu la Piatra Neamţ pregătesc Conferinţa Naţională”. Acesta era cunoscut de toţi nemţenii, dar abia atunci întâlnit de mine – profesorul Florin Florescu, cu atitudinea şi anvergura lui aristocratică, cu deschiderea şi cu zâmbetul încurajator, atunci când nu critica şi nu discuta în contradictoriu.
Şi, da, organizaţia s-a constituit atunci, în primele luni ale anului 1990, cu oameni deschişi şi fermi, ca profesorul Florin Florescu, ca mulţi dintre voi, care, trecând peste mii de greutăţi, de neclarităţi, de necunoscute, aţi fost convinşi că merită tot efortul şi toată truda noastră, pentru a întemeia o structură sindicală la nivel naţional viabilă, puternică, în beneficiul lucrătorilor din şcoala românească de atunci, de azi şi de mâine.
Ce făceam noi la Bucureşti?! Când zic noi, mă gândesc la comitetul de iniţiativă, la un grup restrâns de colegi – între care Alexandru Athanasiu, Victor Ciorbea, Florin Florescu, Liviu Chiscop – care elaboram statutul organizaţiei, platforma federaţiei şi stabileam obiectivele, strategia, structura şi alte astfel de idei, pe care se întemeiază o organizaţie. Din 5 ianuarie 1990 a apărut, ritmic, primul ziar sindical al salariaţilor din învăţământul românesc – „CATEDRA”, prin strădania colegului nostru de la Bacău, Liviu Chiscop.
Telefonul parcă avea viaţă proprie, căci suna neîncetat, uşa se deschidea permanent, veneau profesori, unii doar curioşi, alţii interesaţi de proiectul nostru şi, în toată aceasta zarvă, FSLI prindea contur.
Cred că, fără acest entuziasm debordant, fără aceste căutări, fără aceste speranţe şi mari aşteptări, şi organizaţia noastră putea fi una din sutele de încercări efemere ale primilor ani de libertate şi începuturi democratice.
Suntem astăzi aici, în activitate, după 25 de ani, pentru că, în primele rânduri, federaţia noastră a avut şansa să aibă organizaţii şi lideri ca Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, care au ales să rămână împreună, să fie activi, responsabili, să înveţe din mers ce înseamnă sindicalismul într-o societate deschisă, democratică, să fie solidari, să dezvolte o colaborare durabilă cu organizaţii similare din ţară şi din lume.
Deci, împreună – acesta este secretul! – suntem o forţă, iar creativitatea, inovarea, adaptarea rapidă la realităţi s-au dovedit a fi cele mai eficiente metode pentru atingerea obiectivelor propuse.
În organizaţia de la Neamţ am avut un sprijin puternic şi atunci când la conducere era profesorul Florin Florescu, dar şi acum când, cu alt stil, dar tot eficient, profesionist, obiectiv şi ferm în a susţine şi apăra interesele membrilor de sindicat, organizaţia este condusă de domnul profesor Gabriel Ploscă.
Pentru mine, pentru Biroul Operativ şi Colegiul Naţional al Liderilor federaţiei, sindicatul dumneavoastră este un reper, un model autentic de bună practică, situându-se permanent în avangarda acţiunilor şi activităţilor organizate de FSLI.
Nu-mi pot imagina sutele de acţiuni ale federaţiei noastre, mitinguri, marşuri, pichetări, procese, proiecte fără activul grup de la Neamţ, fără să văd, intrând în Piaţa Victoriei sau în alte locuri publice, autocarele din judeţul vostru, fără să-mi amintesc încurajările, hotărârea şi susţinerea fără rezervă ale colegului meu Gabi Ploscă.
Ca valoare adăugată, acum, organizaţia se detaşează prin iniţierea sau participarea la programe şi proiecte europene, prin infuzia constantă de informaţie nouă, prin extinderea schimbului de experienţă şi, odată cu aceasta, prin adoptarea unor exemple de bune practici experimentate deja de alte organizaţii din ţară şi străinătate.
V-am simţit mereu alături şi vreau să vă mulţumesc pentru încredere, curajul şi demnitatea care vă definesc şi vă particularizează în sindicalismul românesc.
Sunt convins că veţi continua şi veţi dezvolta practica muncii sindicale, că veţi fi în continuare un nucleu activ, consecvent şi hotărât să apăraţi drepturile tuturor salariaţilor din învăţământ, să impuneţi accelerarea ritmului reformei, al consacrării unui statut demn celor care prin munca lor modestă şi tenace asigură pregătirea generaţiei de mâine. Astfel, viaţa şi munca noastră se leagă de o construcţie durabilă şi putem afirma că, în schimbările produse în sistemul de învăţământ, în democraţia românească, se află şi contribuţia noastră.
La mulţi ani!
Prof. Aurel CORNEA,
Preşedinte de onoare FSLI
P.S. Am fost şi am rămas „argatul” vostru – aşa îi plăcea să-mi spună regretatul Florin Florescu, care uneori, când mă alinta sau mă lăuda, mă numea chiar „primul argat” al FSLI.
Aurel CORNEA