De puţină vreme, în Monitorul Oficial al României a apărut OME 3993/16.06.2021, privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea – Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În esenţă, acest ordin stipulează faptul că începând cu 1 iunie 2021, unele creşteri salariale se vor aplica la salariul de baza aflat în plată.
Salutăm acest fapt şi îl apreciem ca un nou pas spre o salarizare, daca încă departe de una corectă şi decentă aşa cum ar merita cei care lucrează în învăţământ, măcar în acord cu actele normative în vigoare.
Trebuie, neapărat, să menţionăm că apariţia acestui ordin a fost posibilă în urma efoturilor conducerii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ care, având argumente legale, a reuşit să demonstreze Ministerului Educaţiei că un astfel de ordin este necesar.
Desigur că ordinul se va aplica de la 1 iunie 2021, dar sperăm ca, în instanţă, să ne recuperăm şi drepturile salariale neacordate în ultimii ani. Tot în instanţă vom avea şi acţiuni pentru o salarizare care să respecte tranşele de vechime, în conformitate cu HG 38/2017.
Deci, drumul este încă lung şi sperăm să nu apară şi piedici „orânduite” prin temutul Edusal, care de multe ori a fost, nejustificat, mai presus de orice lege.
Rămânem în alertă şi ne vom linişti puţin doar când vom primi fluturaşii cu salariile pentru luna iunie 2021. Doamne ajută!
Prof. Gabriel PLOSCĂ,
Preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ