• Interviu cu dl Ionel Hociung – preşedinte al Sindicatului din Învăţământ Neamţ
– Domnule Ionel Hociung, deja discuţiile noastre au căpătat o anumită regularitate, aşa că veţi ghici desigur care este prima mea întrebare.
– Dacă mă întrebaţi ce s-a mai întâmplat în legătură cu activitatea sindicală de la ultimul interviu pe care vi l-am acordat, pot să vă spun că am continuat demersurile amiabile prin care solicităm reluarea plăţii indemnizaţiei de doctorat pentru colegii care sunt beneficiarii hotărârilor judecătoreşti care consfinţesc plata acestui drept, dar şi echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I. Reamintesc faptul că în judeţul Neamţ avem 32 de colegi cărora, în urma unei adrese emise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, li s-a sistat, în mod ilegal, plata indemnizaţiei de doctorat.
– Spuneţi că aţi continuat demersurile amiabile în legătură cu plata indemnizaţiei de doctorat. Ce să înţelegem din această sintagmă?
– Când spun că am continuat demersurile, fac referire la faptul că ne-am adresat în scris ministerului şi domnului ministru personal, avertizând asupra consecinţelor pe care le poate avea presiunea pusă pe angajatori pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Aici, răspunsul din partea ministerului a fost unul absolut sfidător, iar la adresa trimisă personal domnului ministru, nu s-a sinchisit nimeni să ne ofere un răspuns.
Vreau să vă spun că am informat şi Instituţia Prefectului – Judeţul Neamţ asupra situaţiei în care ne aflăm, iar la acea vreme, avertizam asupra începerii procedurii de executare silită a unităţilor de învăţământ. Am găsit toată înţelegerea din partea domnului prefect, dar, din păcate, nici demersurile făcute de dumnealui nu au avut nici un rezultat.
Uitându-ne la situaţia tulbure de pe scena politică actuală, ne-am spus că nu are nici un sens ca până lucrurile acestea nu se clarifică, să „deranjăm” primul ministru sau preşedintele ţării cu situaţii atât de „neînsemnate”, precum neexecutarea unor hotărâri judecătoreşti de către autorităţi ale statului.
În această situaţie, în urma unei analize făcută împreună cu avocatul nostru, am hotărât cu ce executor judecătoresc să lucrăm, iar în data de 30 aprilie 2025 au fost depuse un număr de 32 de cereri de executare silită, astfel fiind demarată această procedură.
Pe măsură ce evenimentele înaintează, vă vom ţine la curent cu derularea „ostilităţilor”.
– Să trecem acum la alt subiect de mare actualitate şi interes, şi anume cel legat de acordarea gradaţiilor de merit.
– În perioada anterioară am participat la şedinţa Comisiei Paritare de la nivelul I.S.J. Neamţ, în care s-au detaliat punctajele aferente criteriilor, s-a stabilit numărul gradaţiilor de merit şi punctajul minim pe categorii de personal şi pe discipline, aferente concursului de acordare a gradaţiilor de merit pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar din judeţul Neamţ, în sesiunea 2025.
De asemenea, vom participa cu statut de observator şi la evaluarea dosarelor depuse, în cadrul consiliului consultativ al disciplinelor, iar în perioada care va fi stabilită pentru soluţionarea contestaţiilor, vom superviza acest proces.
– Ne-ar interesa foarte mult părerea sindicatului în legătură cu declaraţiile ministrului Daniel David despre evaluarea cadrelor didactice.
– Desigur, acesta trebuie să fie un alt punct al discuţiei noastre. Cred că este limpede că noi, sindicatele, nu ne opunem evaluării cadrelor didactice, evaluare care se întâmplă şi acum. Dacă avem o problemă, aceasta ar fi legată de subiectivismul evaluării pe care o propune domnul ministru. Adică, nu putem fi de acord ca terţe persoane care, poate sunt fără pregătire de specialitate să poată evalua procesul instructiv-educativ desfăşurat de un cadru didactic.
Din cauza unor astfel de decizii s-a ajuns la comportamente aberante din partea unor părinţi, care îşi permit să dea sfaturi şi care încearcă să impună o anumită modalitate de lucru cadrului didactic la clasă.
De asemenea, consider că trebuie făcută o evaluare a tuturor angajaţilor din sistemul bugetar, nu doar a celor din învăţământ şi cred că ar trebui început cu funcţionarii publici de la cel mai înalt nivel şi cu politicienii.
– Ne mai puteţi semnala şi alte idei ale Ministerului Educaţiei „în interesul” cadrelor didactice?
În aceeaşi ordine de idei, tot ministrul Daniel David, vorbeşte despre o nouă modalitate de ocupare a posturilor/catedrelor, pe durată nedeterminată şi că este inadmisibil ca profesori tineri, cu note foarte bune la concursuri, să nu se poată fixa pe posturile din învăţământ.
Aici trebuie reamintit că fiecare profesor titular, la rândul lui, a trecut prin furcile caudine ale concursului de titularizare şi că, la vremea respectivă, fiecare dintre noi ne-am confruntat cu această situaţie. Din acest punct de vedere înţeleg frustrarea colegilor mai tineri, dar deschiderea unor posibilităţi alternative în această problematică ar putea conduce la unele situaţii subiective, discriminatorii şi greu de controlat. Aici mai observ şi faptul că tagma cadrelor didactice este singura care riscă să nu mai beneficieze de stabilitatea locului de muncă, chiar dacă membrii ei au semnat contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, aşa cum se bucură celelalte categorii de bugetari şi aşa cum prevede legislaţia muncii.
– S-au rezolvat toate aspectele legate de cheltuielile de navetă?
Avem în continuare, ceva probleme cu decontul cheltuielilor de navetă ale personalului didactic în câteva localităţi. Mă refer la municipiul Roman şi la comunele Borleşti şi Boghicea, acolo unde bugetul nu a fost suficient, ori a fost prioritizat fără a avea în vedere necesitatea alocării acestor sume.
Speranţa mea este ca autoritatea locală să regleze cât mai repede aceste neajunsuri şi să nu fim în situaţia de a solicita sprijinul altor instituţii pentru rezolvarea problemei.
De asemenea, am constatat faptul că MEC nu a aprobat la nivel naţional nici un leu în buget pentru cheltuielile de navetă ale personalului didactic din toate unităţile de învăţământ conexe. Astfel, împreună cu ISJ Neamţ, am solicitat ministerului adoptarea de măsuri pentru îndreptarea situaţiei.
– La finalul acestei discuţii destul de amare, aveţi cumva vreo veste cât de cât îmbucurătoare?
În încheiere aş dori să vă spun că pregătim vizita unei delegaţii de cadre didactice din Republica Moldova, mai precis din Raionul Ungheni, care va desfăşura în perioada 16 – 17 mai 2025 un schimb de experienţă la Piatra-Neamţ, stabilind contacte şi parteneriate cu unităţi şi instituţii de învăţământ din judeţul nostru.
A consemnat Gianina BURUIANĂ