Românii nu mai citesc cu sîrg. Mai nou îşi citesc viitorul luminos în zaţul ceştii de cafea sau în ghioc, ca Zăvoranca. Alarmant e că nici ăia mici, şcolarii, nu mai pun mîna pe carte. Butonează zile întregi televizorul şi calculatorul. Au înlocuit cititul, substanţa cu imaginea care îi scuteşte de gîndire. Fug de efort. O statistică recentă ne arată că mioriticii au în apartamentele lor mai multe calculatoare şi laptopuri decît frigidere. Normal. Lumea progresează. Epoca cititului a apus. Apropo, stiţi ce înseamnă ICT? Informaţie, tehnologie, comunicare. Cine le stăpîneşte capătă paşaport de cetăţean al lumii avansate. Cine bate pasul pe loc, rămîne de cîrd.
Cum România este o ţară mică cu probleme mari, priveşte cu speranţe spre viitor. Care viitor este blocat de o uşă închisă, fără cheie. Cine deschide uşa? Tineretul studios de astăzi, viitorul ţării. Numai că fiecare absolvent de facultate îşi are „nordul său”. Un ţel în viaţă. Superdotatul o taie spre ţările de farmec pline. Motivaţia sa? „În ţară nu am ce face!” Nu mai e tînărul din perioada interbelică şcolit la Paris care după absolvire îşi sufleca mînicile şi împingea la carul ţării. Cine rămîne în România? Şmecherul de tranziţie. Descurcăreţul cu rezultate modeste la învăţătură dar cu coroniţă la şcoala vieţii. Tipul care a fraudat examenele la facultate şi a comercializat ţigări şi vin în căminul studenţesc. Omul uns cu toate alifiile. Vocabularul său redus e format din vocabular peşcheş, plocon, bacşis. Ştie să deschidă orice uşă cu capul. Şopteşte tainic mai – marilor săi: „am un plic pentru dvs.”, „vin din partea lui”, „m-a trimis domnul…” Şi, paradoxal, uşile se deschid. Toate, chiar şi cele capitonate.
Cum s-a ajuns aici? Vă explic mintenaş. După Decembrie ‘89, nu s-a mai investit în tineret, mîndria ţării de altădată. Reformarea şcolii a însemnat pastişarea unor modele străine, pretinse grozave, care n-au avut lipici la români. Miniştrii Educaţiei au fost schimbaţi ca şi ciorapii iar unii au fost recrutaţi dintre medicii ginecologi.
Dumitru RUSU