În perioada 1 mai-31 iulie 2018, Asociaţia Culturală Studia Piatra-Neamţ a implementat două proiecte finanţate de către Municipiul Piatra-Neamţ: Bun venit la Piatra-Neamţ! Să descoperim împreună Perla Moldovei… şi Spune STOP violenţei în mediul şcolar!
Ambele proiecte au demarat în urma unor discuţii şi analize realizate de către membrii asociaţiei şi voluntari cu diverse persoane din Piatra-Neamţ (părinţi, elevi, societatea civilă) şi au vizat, pe de o parte răspunsul la nevoile cetăţenilor, iar pe de altă parte modalităţi de petrecere, într-un mod activ, a timpului liber al elevilor de gimnaziu şi liceu pe durata vacanţei de vară.
În cadrul primului proiect menţionat au fost promovate valorile culturale, istorice şi turistice din Municipiul Piatra-Neamţ: Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie, Curtea Domnească, Pivniţele I şi II ale Curţii Domneşti, Turnul Clopotniţă, Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ, Casa Memorială „Calistrat Hogaş”, Muzeul de Ştiinţe Naturale, diverse biserici din oraş, unele clădiri de patrimoniu, Teatrul Tineretului etc. Astfel, peste 100 de elevi proveniţi de la Colegiul Tehnologic „Spiru Haret” Piatra-Neamţ, Şcoala Gimnazială „Constantin Virgil Gheorghiu” Războieni şi Centrul pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” Piatra-Neamţ au beneficiat, în mod gratuit, de vizitarea obiectivelor menţionate anterior, la care s-a adăugat admirarea panoramei oraşului prin călătoria cu telegondola pe ruta Piatra-Neamţ (Gară) – Muntele Cozla şi retur. Grupul ţintă al proiectului a vizat elevii proveniţi din mediul rural cărora să li se prezinte obiectivele culturale şi turistice importante din municipiul reşedinţă de judeţ. Elevii participanţi au fost însoţiţi şi coordonaţi de către şase cadre didactice de la unităţile de învăţământ menţionate, partenere în proiect.
Cel de-al doilea proiect, Spune STOP violenţei în mediul şcolar!, a vizat derularea unor campanii de prevenire şi combatere a violenţei în rândul tinerilor din Municipiul Piatra-Neamţ. Chiar dacă, în cazul adolescenţilor direct implicaţi nu s-au înregistrat până acum cazuri de violenţă fizică sau verbală, prin acţiunile desfăşurate (campaniile de informare, studiile de caz prezentate, mesajele transmise societăţii etc.) au demonstrat că violenţa, indiferent de natura ei, nu poate duce la nimic bun. Au fost promovate: cultura toleranţei şi de acceptare a celorlalţi, indiferent de statutul social, provenienţă, mediu familial etc.; promovarea activităţilor recreative care să ducă la buna înţelegere între tinerii din diferite medii sociale; stimularea voluntariatului în rândul tinerilor; promovarea dialogului intercultural şi combaterea rasismului, xenofobiei şi intoleranţei în rândul tinerilor. Totodată nu putem fi indiferenţi faţă de un asemenea fenomen care a luat amploare în şcoala românească în ultimii ani.
Ambele proiecte au promovat obiectivele turistice, culturale şi istorice din oraş, au încercat să atragă implicarea unui număr cât mai mare de persoane în astfel de activităţi şi au promovat modalităţi prin care pot fi obţinute mici finanţări în vederea implementării acestora.
Feedback-ul activităţilor a demonstrat dorinţa elevilor de a se implica în astfel de proiecte educative şi recreative, la care s-au adăugat noile informaţii dobândite în domeniile istorie, arheologie, geografie, educaţie civică, artă, sport, timp liber, bullying în şcoli etc.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA
