Obicei îngrijorător la noi prin incidenţă, copiatul este mai mult decât o abatere de la normele scrise şi nescrise ale şcolii, pentru că intră în conflict cu scopul principal al educaţiei: formarea de cetăţeni cu un comportament etic-moral. La fel de gravă pare a fi şi toleranţa cu care este privit – deopotrivă de profesori, de părinţi şi de elevi – în toate ciclurile sistemului de învăţământ. Fenomenul induce practic ideea că poţi reuşi în viaţă prin mijloace necinstite.
În cunoscuta sa lucrare „Devianţa şcolară”, Cristina Neamţu subliniază: „Ca formă specifică de nesinceritate faţă de profesor, copiatul poate fi încadrat în categoria conduitelor agresive, deoarece aduce un prejudiciu profesorului şi, uneori, grupului-clasă”.
Cele trei forme tipice ale fenomenului (copiatul individual, copiatul solidar şi copiatul colectiv) au ca factori favorizanţi deficienţele de supraveghere, atitudinile permisive ale profesorilor, dar şi stilul profesorilor de a nota în funcţie de fidelitatea reproducerii cunoştinţelor.
De asemenea, metoda (şi moda) referatelor a devenit în şcolile noastre un fel de a doua natură care are, la rândul ei, un rol în această ecuaţie. Să ne înţelegem! În principiu, orice metodă este bună dacă dă rezultate. Problema este dacă aplicarea ei se face în acord cu scopul pe care îl presupune. Prin urmare, este de folos elevilor să se documenteze şi să redacteze un text pe o temă specifică având la baza o minimă bibliografie. Ceea ce nu mai este însă în regulă este că în loc de documentare şi redactare majoritatea elevilor copiază de mână (în cel mai bun caz) sau preiau pur şi simplu prin „copy-paste” textul de pe Internet, modifică pe ici pe colo titlul şi câteva chestiuni de amănunt nesemnificative, îşi completează numele în capul paginii şi… gata „referatul”.
Problema aceasta nici nu ar fi, de fapt, atât de gravă dacă nu ar determina şi încuraja în întreaga societate un comportament deviant la toate nivelurile, dacă nu ar întreţine un soi de cultură a plagiatului, a şmecheriei, a necinstei şi a dispreţului faţă de muncă. Este tocmai ceea ce trăim astăzi, într-o lume românească având dificultăţi mari în încercarea de a-şi reveni din traumele istorice recente, o lume în care în continuare nu meritele individuale contează în primul rând, ci tot păgubosul sistem de pile, cunoştinţe şi relaţii.
Prof. psih. Vasile BAGHIU