La 26 octombrie, curent, la Cimitirul central din Chişinău, a avut loc dezvelirea monumentului profesorului Anton Moraru, unul dintre cei mai activi istorici basarabeni. A fost un specialist-tribun, un apărător veritabil al adevărului istoric. Profesorul Anton Moraru a intrat în conştiinţa colectivă prin monografiile sale şi prin publicistică, articolele lui fiind publicate, în special, pe paginile săptămânalului „Literatura şi Arta”.
…La răscrucea anilor 80-90, când a sosit timpul rostirii marilor adevăruri, Anton Moraru, spre deosebire de unii dintre colegii de breaslă, trece acest examen cu brio. În presa periodică, în acel moment cea mai operativă şi eficace tribună de propagare a cunoştinţelor istorice, Anton Moraru publică o serie de articole şi materiale referitoare la evenimentele cruciale ale românilor din spaţiul pruto-nistrean. Rosteşte adevărul deplin despre conţinutul, semnificaţia şi consecinţele anului 1812 pentru românii din Basarabia, se pronunţă franc pe marginea evenimentelor istorice din anii 1917-1918 din Basarabia, apreciază obiectiv, fără nici un ambalaj ideologic, evenimentele din 1940-1944. Împreună cu alţi colegi de breaslă, toţi deopotrivă dornici de a afla adevărul istoric şi a-l prezenta publicului larg, lucrează la întocmirea unui impunător volum de documente şi materiale despre calvarul prin care au trecut românii basarabeni în anii 1946-1947 drept rezultat al foametei organizate de sistemul totalitar comunist.
Rezultatele investigaţiilor de istorie naţională sunt sistematizate în cartea „Istoria Românilor. Basarabia şi Transnistria (1812-1993)”, lucrare care a acoperit un imens gol în istoriografia noastră la acel moment. Prin insistenţa-i caracteristică învinge o serie de obstacole birocratice, inclusiv din partea organelor abilitate să asigure procesul de învăţământ cu literatură didactică şi, graţie entuziasmului şi susţinerii unor oameni de bună credinţă, lucrarea vede lumina tiparului. Gratis difuzată aproape tuturor secţiilor raionale de învăţământ din republică şi, iarăşi fără nici un concurs din partea ministerului de resort, această lucrare a profesorului Anton Moraru a devenit un adevărat abecedar istoric pentru o întreagă generaţie de elevi, studenţi, amatori de istorie.
Este autor a peste 400 de lucrări ştiinţifice (monografii, articole, studii). Pe parcursul a 50 de ani de activitate în şcoala superioară profesorul universitar Anton Moraru a susţinut prelegeri în faţa a cca 20.000 de studenţi, a pregătit opt doctori în ştiinţe, 40 de masteranzi. Este bine cunoscut de specialiştii de peste hotare. Domnia sa a participat la 30 de conferinţe şi simpozioane internaţionale consacrate problemelor contemporane, care s-au desfăşurat la Chişinău, Galaţi, Bucureşti, Iaşi, Oradea, Tallin, Moscova, Sankt-Petersburg, Kiev, Odesa etc.
Totodată, împreună cu alţi autori a cercetat şi a scos de sub tipar monografii despre istoria unor localităţi din Republica Moldova (Pistruieni, Mateuţi ş. a.).
În toate cărţile şi articolele sale profesorul Anton Moraru ţinea să demonstreze că istoria nu numai ne învaţă, dar şi îi pedepseşte pe acei care au însuşit-o prost, pentru că ea este lumina adevărului. Aducem doar câteva titluri: „Istoria românilor. Basarabia şi Transnistria 1812-1993” (1995); „Anul 1918 – ora astrală a neamului românesc” (1998); „Contribuţii la metodologia criminalisticii” (2001); „Ştiinţa istoriei şi contextul intereselor politice” (2003); „Istoria Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova” (2005); „Istoria Sindicatelor din agricultură şi industria prelucrătoare a Republicii Moldova” (2006); „Metodologia istoriei” (2007); „De ce moldovenii sunt români?” (2007) etc.
Ştiind că necruţătoarea clepsidră îi cerne zilele în mod vertiginos, s-a străduit să folosească fiecare oră pentru a examina, a analiza, a descrie în mod coerent şi logic faptele şi evenimentele istorice. A urmat cu stricteţe povaţa poetului latin Horaţiu, care spunea: „Carpe diem!” adică „fructifică ziua”, nu o pierde în zadar! Dorea să vadă terminată biserica de la Pistruieni, localitatea sa de baştină, să deschidă un muzeu al satului natal, să mai publice cărţi despre înaintaşii baştinei. Nu a mai apucat, fiindcă atâtea zile i-a dat Cel de Sus. Dumnezeu să-l odihnească în pace. (Sursa: www.cuvântul.md)
Ion CERNEI