Pentru Arcadie Răileanu, pictura este ca o necesitate interioară, ca un exerciţiu de mers funambulesc între vis, realitate şi aparenţă, ca un mod a rămâne în jocul vieţii.
Pentru artist, acuarela devine o aventură a spiritului, pictura sa fiind un fel de „meditaţie”, ceva care participă neapărat la mai multe lumi diferite: una – rece şi abstractă, cu forme clare şi conturate, aproape geometrice; cea personală – emoţională şi psihologică, introdusă prin prezenţa desenului caligrafic şi importanţa pe care acest element o asumă în contextul suprafeţei; şi una impulsivă – expresionistă şi informală, în care petele de culoare reflectă ceea ce „realitatea vederii” s-a aşezat în interior, în adâncul conştiinţei pictorului.
Acuarelele lui Arcadie Răileanu nu se lasă privite, ci mai degrabă le simţim în sufletul nostru. Nu sunt peisaje de privit, sunt experienţe care trebuie trăite; ceea ce vedem cu ochii noştri este doar imaginea a ceea ce este deja în interiorul nostru.
Formele şi culorile care-i îmbracă acuarelele ne atrag într-o dimensiune care depăşeşte lumea vizibilă, dincolo de dimensiunea raţională. Se pare că arta pictorului, precum visul, este modalitatea capabilă să facă vizibilă această dimensiune ascunsă, o punte între lumea reală şi lumea interioară; în acuarelele sale ne recunoaştem dispoziţiile şi redescoperim esenţa, petele de culoare, formele şi liniile care ne traduc emoţiile nefiind altceva decât peisajele sufletului. Peisaje silenţioase, amintiri găsite… Noi în căutarea noastră… Noi în pictură…
Privind acuarelele Maestrului, m-am întrebat de ce oare ai avea nevoie ca să poţi să le înţelegi în toată splendoarea lor? Nimic mai simplu: auzul, atingerea, mirosul, gustul şi, bineînţeles, vederea… Acestea sunt simţurile necesare pentru observarea corectă şi completă a acestor lucrări.
Culoarea are aromă, iar materialul devine tactil, epidermic. Formele sunt auzite, iar lucrarea devine o experienţă perceptivă completă, demnă de a fi trăită în toată plenitudinea sa, cu toată capacitatea sa de a emoţiona, doar pentru cei care sunt capabili să experimenteze emoţiile profunde.
Disconfortul şi suferinţa derivă din incapacitatea de a înţelege pe deplin realitatea aparentă pe care în mod incorect o considerăm completă, deoarece poate fi interpretată doar prin vedere. Lumea este iluzie, nimic altceva decât iluzie… Suntem prea obişnuiţi să ne încredinţăm ochilor noştri; considerăm că ceea ce vedem este ceea ce este de fapt, că ceea ce există este ceea ce se vede în exterior.
Dar lumea sensibilă nu este făcută numai din materie: aceasta este întotdeauna observabilă, emoţiile pe care ni le oferă, nu. Muzica nu este vizibilă, dar există… Trăim observând lumea invizibilă. Ceea ce este în faţa noastră dispare, nu există, nu a existat niciodată. Corneea este plată. Lumina impresionează ochiul ca pe o suprafaţă plană, altceva decât forme şi culori confuze reflectate pe suprafaţa ochiului. Doar experienţa este capabilă să interpreteze petele pentru a restabili o profunzime improbabilă a unei contingenţe ireale.
Acuarelele lui Arcadie Răileanu nu reproduc ceea ce credem, naivi, că ştim. Dimensiunea pe care ne-o oferă este în afara spaţiului şi timpului, eternităţile suspendate în momentele care durează pentru totdeauna fiind cristalizate pe suprafaţa lucrării. Dinamica memoriei, nu este decât un mecanism al minţii care ne dezvăluie misterul unei lumi inconştiente, a unei idei reflectate pe pânză.
Acuarela artistului este o pictură intelectuală. Acolo unde se încheie gestul virtuoz, începe citatul cultivat. Din lucrările sale este clar perceptibilă personalitatea sa creatoare matură care se mişcă dezinvolt între Kandinski şi Rothko, între Kupka şi De Kooning. Stratificările acuarelelor sunt contaminate de suprapunerea insistentă a materiei, glazurile de culoare acoperind în mod repetat câmpurile picturale, efectul final fiind un triumf al gradărilor tonale, al transparenţelor şi al nuanţelor infinite, care pot fi citite doar de ochiul observatorului atent.
Ceea ce este important pentru artist nu este rezultatul final, pictura – obiectul finalizat, ci truda care susţine procesul creativ, foaia de parcurs a întregii acţiuni, în care un rol important îl are planimetria cronometrată a construcţiei pictoriale.
Pentru Arcadie Răileanu, spaţiul atemporal nu există, la fel ca timpul fără spaţiu; sunt entităţi inseparabile. Privitorul descoperă lucrarea încet, redimensionând viteza privirii pentru a recâştiga lentoarea sensibilităţii. Prin urmare, imaginea finită nu este niciodată subiectul faptelor sale, ci doar o consecinţă, un mijloc de a atinge obiectivul. Dimensiunea bidimensională a suprafeţei nu doreşte să sugereze nicio ficţiune tridimensională, ci o multidimensionalitate perceptivă.
Arcadie Răileanu este un incurabil visător, care-şi păstrează zestrea viselor în culori, pentru a le aşterne pe pânză sau pe hârtie cu versatilitatea, viziunea şi dăruirea pe care ţi-o pot da doar talentul şi munca asiduă. Artistul descoperă fragilitatea lumii înconjurătoare pentru a o recrea atent, cu puritatea şi sinceritatea actului artistic, identificându-i şi recompunându-i fragmentele, ca-ntr-un puzzle complicat, mereu în schimbare, dar care păstrează aceeaşi prospeţime.
Despre acuarele Maestrului Arcadie Răileanu ar fi multe de spus, pe lângă cele infinit nespuse… Un singur lucru mai trebuie spus: acuarelele sale sunt de vis… Dar pentru asta nu ai nevoie de un critic. Trebuie doar să le priveşti…
Ioan SEREDIUC