* O sărbătoare a fiecărui cadru didactic din România, a fiecărei şcoli, a fiecărui român
Invitaţia mi-a fost făcută de Consiliul Director al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, prof. Viorel Dolha. Evenimentul a avut loc la Arad, în zilele de 15 – 17 noiembrie 2012, în prezenţa unui numeros public de specialitate.
La eveniment au participat mai multe delegaţii care au reprezentat şcolile de limbă română din comunităţile româneşti de peste hotare: Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Albania, Macedonia. Au fost prezenţi la întrunire şi directorii tuturor liceelor pedagogice din România şi Basarabia. Notez în continuare lucrurile care, cred, au dat pregnanţă şi personalitate acestui eveniment:
* Am fost impresionat de modul în care a fost conceput şi întocmit Caietul-program şi de modul în care s-au desfăşurat toate activităţile.
* Mi-a plăcut clădirea Liceului Pedagogic „Dimitrie ţichindeal”, care este o adevărată şcoală de referinţă în învăţământul românesc, continuator al Preparandiei din Arad, înfiinţată în anul 1812.
* E de reţinut că aici activitatea se desfăşoară în prezent în trei clădiri moderne, având 1294 de elevi un număr de 46 săli de clasă, cu un personal al şcolii format din 73 de cadre didactice, 7 cadre didactice auxiliare şi 12 nedidactice. Din cele 73 de cadre didactice, 48 au gradul 1(unu), 6 au doctoratul, 2 sunt doctoranzi, 13 au gradul didactic 2 (doi), iar 12 au definitivatul (gradul didactic definitiv). Un număr de 34 de persoane sunt implicate în cercetarea ştiinţifică sau pedagogică.
* Ni se reaminteşte că primul director al şcolii a fost Dimitrie ţichindeal, care s-a remarcat în acea epocă prin ideile sale iluministe şi care a fost numit de marele poet naţional Mihai Eminescu – Cichindeal, gură de aur, în poezia „Epigonii”.
* Lucrul cel mai important: Preparandia din Arad a fost prima şcoală de pregătire a învăţătorilor în limba română pe teritoriul actual al României şi printre primele din Europa. Pe modelul acesteia, mecena basarabean Nicolae Stroescu, neputând să construiască în Basarabia din cauza regimului ţarist, ridică la Beiuş o Preparandie care încă rezistă timpului.
Prof. Gheorghe AMAICEI
